Tata și iubirea dincolo de moarte  

Astăzi tata ar fi împlinit 63 de ani… 

Tata mi-a spus o dată, iar eu mi-am notat, așa cum mi-am scris de-a lungul vieții zeci de cuvinte de duh de ale lui: „Există dureri care dor și la 2 metrii sub pământ, Alina”. Așa simt și eu acum… că există dureri care trăiesc în tandem cu mine orice aș face, aș spune, oriunde aș merge sau cu orice aș încerca, fie să le amuțesc, fie să le amorțesc.  

Mereu am văzut moartea ca un final în urma căruia rămân doar amintirile. Cât m-am înșelat!

Abia moartea m-a învățat că iubirea nu poate fi înfrântă de moarte. Când un om pe care îl iubești pleacă de pe Pământ, abia atunci vezi clar darurile pe care ți le-a lăsat. Abia atunci prețuiești la adevărata valoare momentele pe care le-ați trăit împreună.

Iubirea este ceea ce dă valoare vieții și dincolo de moarte. Fără iubire, moartea ar fi o trecere seacă în neființă, dar iubirea este ceea ce dă valoare oricărei vieți și dincolo de moarte. 

Am învățat multe din cărți, dar am învățat totul de la tata: importanța spiritualității, valorile, ce înseamnă să fii familist, cum să fii un bun prieten, comunicarea, altruismul. 

Mark Lemon scrie: „Persoana iubită trăiește în tot ceea ce facem. Este în soarele ce ne încălzește chipul, este steaua cea mai strălucitoare de pe cer, este vântul ce adie printre copaci. Iubirea ei trăiește veșnic. Iubirea ei nu moare niciodată”. 

Ani de zile am fost indignată într-un fel sau altul că sunt cea mai mare fată din familie, pentru că am avut multe responsabilități de timpuriu, dar acum mă simt cea mai norocoasă, l-am cunoscut cel mai mult pe tata. Am fost prima lui fiică, am petrecut cel mai mult timp cu el – acesta este unul dintre darurile vieții mele.     

În 2015, tot de ziua lui tata, i-am făcut un articol, îl pun aici:

Ani de zile i-am făcut tatălui meu câte o scrisoare de ziua lui. Astăzi fac un articol pentru muza copilăriei mele. Cred că diferența dintre ceea ce suntem și ceea ce puteam fi, e făcută în viață de o mână oameni.

Tata e un romantic incurabil: avea o bibliotecă impresionantă pe vremea când majoritatea oamenilor credeau că investiția în cărți e inutilă, ar putea admira la nesfârșit peisaje, adoră natura, albinele, iubește florile și a plantat o livadă imensă la propriu. O livadă la capătul căreia în copilărie credeam că acolo se află sfârșitul pământului, iar într-o zi când tata a deschis o poartă imensă, acoperită cu licheni, l-am întrebat: „Dacă nu aici, unde e capătul Pământului?”

Tata ar fi fost un dascăl de excepție, știe sute de întâmplări și replici geniale și orice corecție pe care ți-o face o învăluie într-o poveste. Tata mima vântul, vocile oamenilor, ne descria natura și caracteristici ale oamenilor într-un mod amuzant, sensibil, plin de haz.

Îți mulțumesc, tata, pentru că ți-ai făcut timp să-mi răspunzi la zeci de mii de întrebări.

Pentru că ne-ai povestit aproape în fiecare seară povești despre orice, am crescut cu povești, amintiri, întâmplări amuzante. Iubeam serile pentru asta.

Pentru zecile de seri în care mergeam la culcare după miezul nopții, cu senzația că știu de unde să apuc viața, deoarece atât mie, cât și fraților mei, ne țineai adevărate lecții de viață, ne povesteai întâmplări și ne provocai să gândim.

Pentru că m-ai învățat valoarea bunului simț, a educație, a relațiilor și a caracterului.

Pentru că ai crezut în mine atunci când eu nu am făcut-o, m-ai încurajat și nu m-ai subestimat niciodată.

Mereu mi-ai spus că orice s-ar întâmpla viața merge înainte, nimic nu este la întâmplare și că toate lucrurile se întâmplă spre binele meu. Acum știu asta.

Pentru că ne-ai insuflat dragostea pentru lectură și a fost necesar să învățăm la un instrument.

Pentru că mi-ai insuflat principii sănătoase, și acum îmi amintesc cum ne-ai scos în grădină și ne-ai arătat diferența dintre un copac crescut strâmb și unul crescut drept. Grozave momente!

Pentru că… bine, o spun cu greu, dar o spun, mulțumesc până și pentru regulile în privința orei de ajuns acasă sau băieților cu care îmi este permis să ies.

I-am citit tatălui meu articolul și l-am întrebat dacă are de adăugat ceva, sau dacă are un mesaj pentru părinți: „Investiția în copii e cea mai importantă, dincolo de orice realizare materială”.

Socrate spunea: „Ma voi sui pe cel mai înalt loc din Atena și voi striga: „Concetățeni, cum de sunteți gata să munciți pe brânci, să spargeți chiar și pietre că să ajungeți bogați, dar nu va preocupați deloc de copiii cărora le veți lasă toate acestea drept moștenire”.

Vreau să îți spun și eu ceva, tata: întreaga mea viață va purta amprenta a ce mi-ai insuflat.

Poți să scrii ce a făcut un om pentru tine, să descrii o experiență, momente, relația voastră, însă, cuvintele se opresc când e necesar să exprimi cum se simte acceptarea necondiționată, iubirea fără limite, certitudinea că tata se uita la mine și mă vedea bună, frumoasă, capabilă, cum i se lumina ființa și chipul când ne vedea.

Ce cuvinte pot descrie încrederea în viață și sentimentul că ai un rost, pe care miile de atitudini pozitive ale lui tata le-a construit în mine, în noi, de-a lungul timpului?

Peste mii de kilometrii, oceane, mări și țări, există o susținere invizibilă formată din rugăciuni, gânduri bune, intenții transmise către celălalt. Peste lumi necunoscute, vreau din inimă să cred că tata ne veghează, ne vede, ne iubește, e îngerul meu bun, ocrotitor, veșnic.

Tata, te iubesc infinit!

*Am mai scris despre tata aici și aici.

*Georgiana, sora mea, a scris despre tata aici.

*Debora, sora mea, a scris despre tata aici.

*Frații mei au scris despre tata aici.