Turul doi al alegerilor prezidențiale a fost singurul moment din viață când m-am dedicat unei cauze politice. Am vorbit despre valori democratice și alegeri cu familia, prietenii și cunoscuții, m-am contrazis, am explicat, m-am și certat s-o zic pe aia dreaptă, sunt pătimașă când apăr ce iubesc (calitate de neam, aș zice), dar aceste „dezbateri” au avut rolul de a mă ajuta să înțeleg că suntem în aceeași barcă și ne dorim binele țării, așa cum îl înțelegem fiecare, prin propriile filtre psihologice, de care nu putem face abstracție.
Rămân cu trei idei după aceste două săptămâni critice și, mai ales, după ziua de ieri care m-a catapulat într-un roller coaster emoțional.
Prima idee este că sunt patrioată, știam aceasta la nivel intelectual: îmi iubesc țara, limba, semenii, meleagurile, istoria cu bunele și relele ei, caterinca noastră inegalabilă, aici sunt rădăcinile mele generaționale… dar, ziua de ieri mi-a arătat cât îmi iubesc țara, am stat ore întregi cu lacrimi în ochi de fericire că am trecut un hop care în urmă cu două săptămâni mi se părea aproape imposibil de trecut.
Am urmărit discursurile până noaptea cu speranța licărind în inima mea, cu planuri de viitor, cu sentimentul că România e acasă pentru mine și familia mea… și chiar dacă am dansat cu grație pe marginea unei prăpăstii, pot răsufla ușurată acum, cel puțin o noapte, cel puțin o zi.
A doua idee după aceste două săptămâni este că democrația se învață zilnic. Avem datoria de a vorbi despre valori democratice: libertatea, egalitatea, statul de drept, participarea civică, respectul, pluralismul politic, transparența autorităților. M-am gândit ieri la prima Republică Democratică, Atena, cum acest sistem de conducere a reformat lumea și chiar dacă este un sistem imperfect (dar perfectibil!) este cel mai bun sistem posibil, unul care respectă drepturile și libertățile omului.
De asemenea, avem nevoie să vorbim despre trecut și, nu doar declarativ, să susținem valorile conservatoare: credința religioasă, munca cinstită, respectul față de înaintași și vârstnici, patriotismul, familia tradițională, modestia, decența. Viitorul este posibil datorită trecutului, noi privim înainte de pe umerii înaintașilor noștri.
A treia idee care s-a lipit de mine după ziua de ieri este necesitatea educației profunde, a gândirii critice, a (auto)analizei, a educației emoționale și psihologice pentru că nu recunoaștem un abuzator și patologiile puterii nici dacă le vedem expuse în agora internetului zi de zi.
De mulți ani mă preocupă problema educației, nu doar în asentimentul spiritului civic, ci și pentru că mă sperie consecințele analfabetismului funcțional, care ne conduce subtil în situații ca cea de ieri, în care ne-a trecut o rafală de gloanțe pe lângă ureche și iată-ne astăzi vii, sărbătorind democrația și valorile aferente, care susține ființa umană în dezvoltarea ei.
Educația nu este doar misiunea profesorilor, ci în primul rând este misiunea și datoria pe viață a părinților, dar și a noastră, a tuturor. Binele tău e binele nostru și răul meu e răul nostru, suntem interconectați, nu putem să ne întoarcem fața de la semenul nostru fără să considerăm că nu vor fi consecințe în prezent și viitor, de natură politică, socială, relațională, personală.
Avem nevoie unii de alții, așa, imperfecți, cum suntem, polaritatea înseamnă că suntem diferiți, dar și complementari.
România mea, te iubesc! 
Alina
