Povestea neamului nostru femeiesc

La nivel colectiv, împărtășim, ca femei, aceleași răni, de la străbunice-bunici-mame-fiice, şi anume rana neiubirii, trădării, abandonului, neglijenței, lipsei, războiului, precarității, violenței de toate tipurile. Avem rădăcini comune pentru că bunicile și mamele noastre au trecut prin aceleași perioade istorice, încărcate de evenimente traumatice. Povestea din spatele ochilor noștri este de multe ori și povestea strămoșilor noștri. Po­vești unice, țesute și împletite în moduri care ne surprind, cu fire ce se pierd până în depărtare.

Pentru toată povestea noastră, a femeilor dintotdeauna, există recunoștința faptului că existăm, că suntem aici, în acest timp și spațiu. Oricât de adânci sunt rădăcinile de durere, se găsesc acolo o serie de resurse emoționale și psihologice care ne susțin în ceea ce suntem.

Pe drumul acesta, al devenirii feminine, te întrebi când ai atins pragul de dezvoltare ca femeie?

În acest context se naște discuția ritualurilor de trecere feminină, până la maturitate, trecând de la miracolul intrauterin, locul unde începe dezvoltarea, la naștere – etapa trecerii din burta mamei pe pământ şi transformările inerente dezvoltării. Sunt etape care marchează începutul călătoriei: transformări fiziologice şi hormonale, schimbări de identitate, prima naștere, a doua…, menopauza. Toată viața femeii este marcată de momente semnificative, de trecere într-o nouă etapă a vieții.

Onorarea „ritualurilor” prin care o femeie trece sunt pași de conș­tientizat, de integrat, ca fiecare etapă să fie încheiată în cel mai bun mod cu putință, iar trecerea înspre următoarea etapă să fie una sănătoasă.

Vindecarea femininului se întâmplă în straturi și scoate la iveală, uneori, multă furie, durere, reprimare, neputință.

Feminitatea nu e despre genți scumpe, unghii lungi și gene false, ci mai degrabă despre simplitate, echilibru, familie și valori.

Supunerea adevărată por­nește din suflet, pentru că în iubire cauți să fii pe placul celuilalt, dintr-o pornire care este în inimă și așa se naște devoțiunea față de celălalt.

Alegeri sănătoase

Viața cu sens, cu bucurie, în curge­re și fluiditate vine dintr-un spațiu al vindecării și integrării, de unde poți face alegeri bune pentru tine.

Cum recunoști un bărbat bun? În primul rând, el nu face rău oamenilor din viața sa – părinţi, parteneră, soție, copii. Că vorbim de depen­dențe, impulsivitate, predispoziție spre agresivitate, zgârcenie sau lăcomie, probleme sexuale – un bărbat își cunoaște slăbiciunile și încearcă să le managerieze, să nu le pună asupra celor iubiți. Fiecare dintre noi avem o parte de umbră, un bărbat își cunoaște partea de umbră și îi protejează pe cei iubiți de ea. Un bărbat bun amplifică binele din lume, protejează categoriile vulnerabile, protejează casa lui.

Ca femeie, alegerea unui bărbat poate fi o misiune provocatoare, iar glasul iubirii vorbește despre ceea ce cauţi şi ai nevoie la acel moment. Dacă ar fi să transpunem într-o formă poetică, ar suna cam aşa:

Doresc să aud de la tine cuvinte de iubire pentru toate momentele în care eu nu mă iubesc; în care am obosit de atâtea lupte pierdute cu mine; pentru clipele în care am greșit și nu mă pot ierta; pentru momentele în care nu mă simt frumoasă sau deșteaptă şi cred că nu voi face nimic bun în existența mea; doresc să-mi fii alături în momente de negare, când nu găsesc sensuri; să-mi spui că nu am nimic de arătat sau demonstrat; că este în regulă să nu fiu perfectă; doresc să-mi fii alături în clipele în care nu mă văd vrednică de ceva bun; să-mi spui că merit, atunci când cred contrariul; să mă ţii de mână când an­xietățile mă cuprind; să-mi spui că putem gestiona orice situaţie şi că le vom traversa împreună; doresc să fii lângă mine în diminețile târzii în care nu vreau întrebări existen­țiale, ci doar să mă cufund în propria-mi mediocritate.

O călătorie cu inima deschisă

Cum îţi dai seama că, într-adevăr, bărbatul ales te iubește? Îți face o poză discret, când nu te aștepți, când poate abia te-ai trezit sau admiri un peisaj, sau când îţi bei cafeaua… Poze pe care poate tu le vezi nereușite, dar care pentru el sunt neprețuite. În acele imagini e înmagazinată frumusețea, tan­drețea, iubirea, exprimate mai bine decât în o mie de cuvinte.

Filosoful Omraam Aivanhov scria că „femeia are ca vocație să fie educatoarea bărbatului. Prin gândurile, sentimentele sale, prin atitudinea sa, ea îl poate antrena să înfăptuiască fapte de curaj, de generozitate, și chiar dacă nu este mereu evident, bărbatul nu cere decât să fie inspirat de ea. De aceea, când femeile se gândesc numai la satisfacerea dorințelor lor, ele nu își îndeplinesc adevărata vocație. Veți spune: «Dar femeia este mult mai slabă decât bărbatul! Cum să i se impună pentru a-l educa?» Nu este nevoie să i se impună. Există niște atitudini, priviri, expresii ce sunt mult mai eficace decât toate cuvintele”.

Partenerul tău devine ceea ce îți dorești dacă îl iubești așa cum este. De altfel, dorința profundă a fiecărui om, bărbat sau femeie, este de a fi acceptat așa cum este. Re­proșul, jignirile, strigătele, judecata, produc ruptură, dezbinare, separare.

Dialogul Imago este un instrument terapeutic, practic și simplu de implementat în comunicare, dar cu efecte vizibile în starea de bine a cuplului, creșterea sentimentului de siguranță, de a fi înțeles, văzut, auzit. Acesta are trei componente: oglindire – „Te aud când îmi spui că…”; validare – „Are sens pentru mine să-mi spui..”; empatie – „Pot să înțeleg că așa se simte pentru tine…” Acronimul OVE poate fi mai simplu de reținut.

Cartea „Cerere în călătorie” a lui Edouard şi Mathilde Cortes, care este un jurnal de dragoste, descrie voiajul pedestru al unui cuplu, de la Paris la Ierusalim, o călătorie provocatoare pe toate planurile. Asemenea pelerinilor din Evul Mediu, ei vor răbda de foame şi vor dormi sub cerul liber, totul pentru a afla cât de solidă e credinţa lor, cât de mult se iubesc şi câtă încredere pot avea în oameni.

Din lecțiile învățate de cei doi soţi se pot desprinde următoarele: „o iubire care rezistă înseamnă sute și sute de iertări reciproce”; „e ciudat, dar nu mă simt nici rușinat, nici stânjenit că îmi descoperi slăbiciunile, dimpotrivă, mă simt mai adevărat”; „a te căsători nu înseamnă a-ți alege un partener ideal, ci a îmbrățișa un ideal”; „punctul de plecare al cuplului nostru îl reprezintă celălalt, așa cum este el”.

Sunt lecții pe care le consider important de știut, mai ales când ele vin ca o concluzie a unui drum lung, deloc simplu, parcurs în doi.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.