Pledoarie pentru sănătatea feminină

În general scriu despre sănătatea emoțio­nală, relații, psihoeducație și prevenție a ­tulburărilor psihice, dar scrisul este și un mix de expe­riențe proprii și doze de vulnera­bilitate, care deseori mă fac să îmi concentrez atenţia și pe alte aspecte, cum ar fi impor­tanța sănă­tă­ții fizice feminine.

Din păcate, anii de școală nu ne-au în­vă­țat cum să avem grijă de sănătatea noastră, ce înseamnă prevenția, primele semne ale unor boli și cât de important este să ai grijă de tine, ca femeie, ca ființă care dă naş­tere altor ființe.

Nici bunicile, nici mamele noastre nu au avut parte de acest tip de educație, prin urmare nu au avut ce să transmită mai departe.

Eu am învățat pe calea grea, prin încercare și eroare, dând cu capul de toate pragurile de sus, așa că voi încerca într-un fel sau altul să explic cum am ajuns să simt nevoia imperioasă de a face un apel serios către femei să aibă grijă de sănătatea lor.

Când te uiți în oglindă, e de preferat să îți placă de tine, de felul cum arăți, pentru că asta îți dă încredere în tine, siguranță, îți crește stima de sine, îți pune un zâmbet de încredere pe față. O mie de beneficii, fără să exagerez.

Desigur, nu ar trebui să ne stabilim valoarea ca persoane în funcție de cum arătăm sau să ne obiectificăm corpul, dar vreau să accentuez că aspectul fizic este important. Una este să fii nevoită să slăbești cinci kilograme, alta este să fii nevoită să slăbești douăzeci de kilograme, mai ales că sănătatea ta este pusă în pericol.

Dacă vezi că fiecare săptămână care trece aduce câte un kilogram în plus, înseamnă că ești pe o pantă ascendentă. Primul pas, cumpără-ți un cântar și cântărește-te săptămânal, pentru a nu întâmpina probleme cu greutatea.

Mergi la un nutriționist, începe să fii atentă la ce mănânci, fă mişcare.

Contează cum arăți, contează aspectul fizic, oricât ar spune oricine contrariul. Apoi, hidratează-te, protejează-ţi pielea de razele solare.

Găsești informații, tutoriale, specialiști pentru fiecare lucru pe care vrei să-l îmbunătățești.

Atenţie la noi, dar şi la cei din jur

Dacă ai alunițe și semne din naștere pe corp (e de ajuns un semn, o aluniță sau nici un semn), mergi cel puțin o dată pe an la dermatolog să le ții sub observație și ferește-te pe cât posibil de expunerea prelungită la soare. Incidența cancerului de piele în ultimii ani a crescut alarmant, iar mai mult de 90% din cazuri sunt cauzate de expunerea la radiațiile ultraviolete ale soarelui.

Dacă ai probleme de vedere, mergi neîntârziat la oftalmolog. Faptul că nu vezi, dar negi problema nu va duce decât la creșterea dioptriilor și posibil alte complicații. Dacă stai multe ore pe zi la computer, folosește ochelari de protecție, special concepuți pentru ecrane.

Una din opt femei va dezvolta cancer la sân de-a lungul vieții, arată studiile. Din fericire, este unul dintre cancerele cu cel mai bun prognostic dacă este descoperit la timp, în stadiile incipiente. O dată pe an mergi la un control de rutină.

Mai mult, ia-ți prietenele cu tine, spune-le cât de important este să fie sănătoase: pentru ele, pentru copiii lor, pentru oamenii pe care îi iubesc. O să spun de o mie de ori: este mai ușor să previi decât să vindeci.

Lasă schimbarea să înceapă cu tine, apoi fă-i și pe alții conștienți de necesitatea preocupării față de propria lor sănătate. Iubirea înseamnă, printre altele, responsabilitate față de tine și față de cei din jurul tău, cei pe care îi iubești.

Vorbește fetei tale despre importanța sănătății feminine, fă-i minimul de educație nutrițională, încurajeaz-o să facă sport.

Fii acolo pentru o prietenă, o rudă sau un cunoscut care are nevoie de ajutor, care află un diagnostic sumbru, care nu are bani de investigații, care nu are cu cine să-și lase copilul.

Fii umană. Nu trece cu pasivitate pe lângă durerea celuilalt.

Dacă te simți obosită fără motiv, slăbită, ame­țită, fă-ți analize, undeva e o problemă, o lipsă, o nevoie.

Din păcate, mergem la medic atunci când e prea târziu, când se ridică din umeri a neputință.

Sănătatea, cea mai importantă

Realizăm importanța sănătății abia după ce ea ne este în pericol. Prevenția și educația medicală sunt importante. Tu ești importantă. Un corp sănătos este motorul care te ajută să faci față provocărilor zilnice.

Ca o completare necesară, frumoasa Brigitte Bardot a spus: „E bine să fii tânără. Când ești tânără toate ușile îți sunt deschise. Iar dacă mai ești și frumoasă, nimic nu poate sta în calea ta. Tinerețea și frumusețea dintotdeauna au fost un capital. Un capital care aduce dividende. Și chiar dacă la bătrânețe avem mai multă înțelepciune, am da totul ca să întoarcem tinerețea înapoi. Marele gânditor persan, Omar Khayyam, avea o poezie despre cum tinerețea și bătrânețea erau vândute la bazar. Tinerețea era vândută la pachet cu prostia, iar bătrânețea cu înțelepciunea. Și mii de oameni stăteau în rând după tinerețe, în timp ce la tejgheaua cu bătrânețe nu se uita nimeni. Și astăzi la bătrânețe nu se uită nimeni. Și astăzi am cumpăra tinerețea cu tot cu prostie. Și astăzi tânjim după ea. Toți tânjesc și mai cu seamă cei a căror frumusețe a depășit toate culmile. În tinerețe sufeream mult din cauza altora și nu vreau să repet acest drum. Abia acum știu exact de ce am nevoie și de ce trebuie să scap. În tinerețe întotdeauna îmi lipsea ceva. La bătrânețe, oricât de paradoxal ar suna, am de toate. În tinerețe îmi făceam griji cu privire la viitor. Și știți ce e plăcut în bătrânețe? Bătrânețea nu are viitor. Abia la bătrânețe înveți să trăiești cu prezentul. Abia atunci înțelegi că prezentul e tot ceea ce ai. Și oare nu ne învață marii înțelepți ai lumi că fericirea este aici și acum? În prima parte a vieții ești preocupată de prea multe lucruri: de dragoste, de familie, de carieră, de ce o să zică lumea, de aspectele materiale, de bani, de oportunități, de vise, de politică, de modă, de actualități. Cu timpul, îți rămâne doar cerul. Probabil, abia după 60 de ani suntem în stare să apreciem cerul la adevărata lui valoare. Abia atunci avem timp să privim în jur și să înțelegem cât de minunată e lumea în care trăim: cerul, copacii, fluturașii, insectele, oamenii. Abia atunci poți să le contemplezi. Abia atunci nu te grăbești nicăieri. Abia atunci timpul nu înseamnă bani, iar viața nu înseamnă goană. Abia atunci începi să te cunoști cu adevărat, începi sa înțelegi câtă energie ai pierdut în căutarea fericirii, când totul era chiar sub nasul tău”.

Să nu lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi, să ne ancorăm în aspectele ei cu adevărat importante, să ne îngrijim, să preţuim sănătatea, să fim exemple frumoase pentru copiii noştri şi nu doar pentru ei.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Nicoleta
Nicoleta
1 year ago

Minunat

You May Also Like