Când intri într-o relație cu un narcisic creierul tău este o masă compactă, cu circumvoluțiuni bine definite, multe, adânci, stabile. Când ieși din relația cu un narcisic creierul tău e ca o porție de spanac fiert, tocat, fără formă și gust. Tot ce credeai că știi despre natura umană și relații nu mai e valabil deloc, deloc.
La rândul meu, nu am crezut că așa ceva mi s-ar putea întâmpla, însă, am fost un fluture captiv într-un pahar de sticlă, oricât încercam să ies de acolo, mă loveam de pereți invizibili, care-mi adânceau confuzia și neputința. Confuzia este cea mai puternică armă, te ține blocat, debusolat, plin de îndoieli de sine și nesigur până și de pământul pe care-l calci.
O relație toxică e un dans fără bucurie, fără joacă, fără reciprocitate.
Pe de altă parte, o astfel de relație, te duce în spații ale psihicului pe care altfel te asigur că nu le-ai fi sondat. Ajungi să faci lucruri de care nu credeai că ești capabil, să atingi intensități emoționale pe care nu le credeai posibile.
Să fii sigur că marile opere de iubire, poezii și cântece nu s-au născut pentru că doi oameni își îndeplineau sarcinile casnice cu responsabilitate, erau agreabili și convenționali, ci marile opere literare, cântece sau poezii s-au născut datorită unor iubiri sau pasiuni zdrobitoare, ori au fost rezultatul integrării unor astfel de evenimente.
Cred că fiecare viață are câteva zdrobiri de referință, una dintre aceste zdrobiri este necesar să fie din domeniul relațiilor de iubire. O relație care să-ți atingă toate punctele sensibile, să-ți tensioneze resorturile, să-ți împingă limitele, să te aducă în spații nebănuite de iubire și disperare, de nepuțință și durere.
Când intri într-o relație narcisică, creierul tău, emoțiile tale, ființa ta spune: „Privește cât de multe îți ofer – iubește-mă.
Uite ce mult ți-am îmbunătățit calitatea vieții – iubește-mă.
Uite cum te oglindesc – iubește-mă.
Uite cum mă sacrific pentru tine – iubește-mă.
Uite cum fuzionez cu tine – iubește-mă.
Uite cât de mult renunț la nevoile mele – iubește-mă”.
E un discurs fără sens, care se pierde precum ecoul lui Echo, din fatidica legendă a lui Narcis.
Și uite așa, într-o relație, căutăm iubirea în exteriorul nostru, o cerem, o implorăm, ne luptăm pentru ea, ca prin durerea eșecului și zădărnicia investiției, să ne întoarcem înspre noi: „De unde provine această rană?, Ce tipare familiare repet?, Care sunt lecțiile mele?”
Sunt multe lecții de învățat pentru sufletul tău dintr-o astfel de dinamică.
Nici ce oferi tu, nici ce nu oferi nu-l poate schimba pe celălalt, dacă el nu se află în spațiul interior potrivit transformării.
Știm că „iubirea schimbă tot”, oh, ce fals. Iubirea schimbă doar ce-ți permiți să vezi. Iubirea nu poate schimba un om inconștient, fără introspecție, un autosuficient.
Iubirea ta nu îl poate schimba pe celălalt. Iubirea lui îl schimbă, nu iubirea ta. E o uriașă diferență aici.
Actorul și scriitorul Alejandro Jodorowsky a scris o poezie care a rezonat cu mine:
„Dragostea de adult nu se caută,
Nu este găsită.
Nu o cumperi.
Nu se cucerește.
Dragostea de adult crește și se extinde între două inimi prezente și disponibile.
Acolo are loc un eveniment magic.
Două persoane disponibile
Nu se găsesc prin necesitate.
Nu vin să ocupe niciun post vacant.
Ele nu înlocuiesc pe nimeni.
Ele nu iau locul cuiva care a venit înainte.
Două suflete disponibile se privesc cu respect și spun:
Tu cu tine și apoi cu mine.
Eu cu mine și apoi cu tine”.
Alina
