Desmond Tutu scria „existăm pentru că aparținem”, făcând referire, aşadar, la sentimentul de apartenență. Esențial este faptul că suntem ființe sociale şi nici un gadget nu poate schimba aceasta. Nici…
Când ieșim noi pe ușa salonului, Ține-o Tu. Când am terminat cântarea din fața geamului, Ține-o Tu. Când se lasă seara și încep durerile, Ține-o Tu. Când o apucă disperarea…
„Noi suntem mai mult decât povestea pe care ne-o spunem despre noi”. Aceste cuvinte, care aparţin psihoterapeutului meu, exprimate ca reacţie la descrierea pe care o făceam vieţii mele – dificultăţi,…
Suntem nici mai mult, nici mai puțin, de șapte fete în familie. Noi, „cele mari”, cele cinci peste 18 ani, am crescut visând să scriem împreună o carte. Fiecare din…
Cu mii de ani în urmă, oamenii aveau probleme diferite de ale noastre, însă căutările și zbaterile lor erau aceleași precum cele ale omului modern: iubirea, moartea, colapsul financiar, căutările…
În fiecare zi, văd oameni închistați în rușine și vinovăție, emoții cu o energie joasă, care aruncă în deznădejde. În acest fel apar convingeri de tipul „nu merit să am…
Sunt articole pe care le scrii din cap și sunt articole pe care le scrii din inimă. Acest articol face parte din a doua categorie. Urmează vacanța de vară pentru…
Pe toți ne frânge viața la un moment dat. Frângerea vieții poate sta în neiubirea mamei sau abandonul tatălui. În boala ta sau a celui pe care îl iubești. În…
Relația de dragoste vorbește despre tine, este instrumentul care te pune față în față cu interiorul tău: răni emoționale, așteptări pe care le proiectezi asupra celuilalt și care relevă nevoile…
Nu mă simt comod într-o discuție despre suflet. Pare că te miști pe nisipuri mișcătoare, cu dorința de a găsi stabilitate și o paradigmă în care să ne regăsim cu toții, fără prea…
La „testul” genelor potențat sau amplificat de mediu, am obţinut un profil mediu anxios. Mi-am dat seama atunci că e nevoie să-mi cunosc „dușmanul”, să coabitez pașnic cu el, să-i…