Obiceiurile și poveștile noastre – instrumente ale devenirii

Moștenirea culturală înseamnă și obiceiurile pe care o națiune le are, alături de poveștile transmise din generație în generație, care ne modelează inconștientul colectiv și pe care le perpetuăm. Acum, poate mai mult ca în alți ani, avem nevoie de pace: pacea minții, a sufletului, pace cu noi înșine și cu ceilalți. Altfel spus, de o constanţă în obiceiurile care ne influenţează viaţa pozitiv.

Majoritatea adulţilor îşi amintesc de bucuria momentelor petrecute în familie când erau copii, de obiceiurile distincte, care oferă unicitate acestei mici celule de bază a societății, care este familia. Obiceiurile sunt un resort ce au puterea de a ne conduce viaţa, şi nu doar în anumite momente sau stări sufleteşti.

Fiecare om acumulează o serie de obiceiuri, în încercarea de a avea pace interioară, să îl transpună într-o stare plăcută: liniștirea minții, pacea sufletului, calmitate, bucurie, o atmosferă intimă și deschisă, un spațiu al siguranței.

Mă gândesc la câteva exemple de obiceiuri care, transmise din familie, pot influenţa pozitiv starea de bine şi pot aduce sentimentul de pace. Unul dintre ele ar fi obiceiul de a aşterne într-un jurnal propriile trăiri, simţiri, ce anume îţi dorești, ce dureri și nemulțumiri ai, să-ți stabileşti direcţii pozitive pentru viața ta.

Alte exemple de obiceiuri care te-ar putea ajuta sunt: să citeşti o carte: să simţi pământul cu picioarele goale; să asculţi muzica preferată; să privești de la geam lumea, natura, oamenii, reamintindu-ţi astfel că exişti; să pictezi; să îţi pregăteşti şi să savurezi un ceai aromat; să modelezi lut; să stai în natură; să participi la slujbele din Biserică; să te rogi.

Obiceiurile ne aduc aproape de noi înșine, ne fac să înţelegem durerile, neîmplinirile, întrebările care cer răspuns, aspecte din noi de care vrem să fugim.

A ne acorda spațiu și timp pentru nevoile și dorințele noastre constituie un aspect esențial pentru o viață împlinită.

În acest fel putem descoperi că în noi se află lumea întreagă, că toți suntem una, că avem chiar în corpul nostru toate elementele: apă, aer, metale, celule care pulsează viață, și că trăim cel mai înalt privilegiu, acela de a fi vii. Suntem com­pleți. Avem în noi tot ceea ce este necesar pentru a fi împliniți, oricât de departe, în afara noastră, am căuta împlinirea.

Întreabă-te ce obiceiuri te conectează la esența ta și care sunt cele care îţi aduc pacea. Vei înţelege astfel care sunt realmente căutările tale, cele care ţin de suflet, şi nu de latura materială.

Povestea ta

În unele cazuri, povestea pe care ne-o spunem despre noi înşine întreține un set de comportamente disfuncționale, iar în alte situaţii, ne ajută să evoluăm, să descoperim cine suntem și ce ne dorim. Unul dintre exercițiile edificatoare pe care le-am aplicat pentru mine a fost să-mi scriu propria poveste de viață în maximum o jumătate de pagină.

Şi am ajuns la următoarea concluzie: „Povestea mea nu este mai grea sau mai ușoară ca a altor oameni, ci este pur și simplu un parcurs, cu bucuriile, necunoscutele, greutățile și răsturnările de situație aferente. E firesc să am păreri legate de lungul drum al devenirii. Două dintre direcțiile care îmi conduc viața, acum, se referă la vindecarea fizică și emoțională. Adică, să fac alegeri cu partea sănătoasă din mine, nu cu cea traumatică. Un drum pe care mă poziționez în fiecare zi este cel trasat de autocunoaștere, prin introspecție și viață conștientă, alături de redescoperirea a ceea ce înseamnă să fii om, să ai înţelegere şi grijă faţă de tine, să accesezi resurse de spontaneitate și creativitate pe care le poți oferi cu bucurie acolo unde este locul tău, în momentul prezent”.

De ce este necesar un astfel de exercițiu? Pe termen lung devii povestea pe care ți-o spui în mod constant despre tine. Mai mult, acționezi conform acestei povești de viață, pe care o repeți și o integrezi.

Întrebarea este: sunt autorul propriei povești de viață sau sunt un umil spectator? Îţi propun, aşadar, să scrii şi tu, într-o jumătate de pagină, povestea vieții tale și, mai mult decât atât, să-ți dezvolți obiceiul de a ține un jurnal al emoțiilor în care să-ți notezi trăirile pe care le ai, în urma introspecției sau a exer­cițiilor profunde de autocunoaștere pe care le faci.

O mică schimbare în obiceiul tău poate avea efectul bătăii de aripi a unui fluture, adică naște pe termen lung transformări majore în tine.

Fii foarte atent, însă, la povestea pe care o spui despre tine, cum te prezinți și ce crezi în adâncul inimii că îți definește viața, pentru că povestea pe care ai scris-o va fi, la finalul vieţii, opera ta personală.

Alege conștient nuanțele în care îți scrii povestea, devino creatorul unei povești de viață impregnată de bucurie, echilibru și asumare, renunță pentru totdeauna la statutul de victimă – puterea e la tine, tu alegi!

Schimbarea necesită curaj la început, apoi este nevoie de responsabilitate și strategie optimă.

Un ingredient esențial al reușitei îl reprezintă oamenii de care te înconjori, comunitatea.

Curajul schimbării

Într-adevăr este nevoie de curaj pentru a face schimbările care se impun în viața ta: curajul de a înfrunta o nouă zi, curajul de a-ți pune întrebări, de a experimenta lucruri noi, curajul de a iubi, de a plânge, de a trăi, a simți, a te implica, curajul de a oferi zâmbete, îmbră­țișări, de a merge mai departe, de a persevera, de a simți durerea, trădarea, dezamăgirea, îndoiala, greul, neputința, boala, curajul de a fi o bună prietenă, soră, fiică sau soţie, de a crede în bune intenții, în frumos, în onestitate, curajul de a fi autentic.

Am învățat din propria experienţă că schimbările sustenabile se produc în timp, deși căutăm soluții-miracol la problemele noastre. Provocările pe care trebuie să le depășim sunt sămânța creșterii ca oameni, spre înțelegerea vieții.

Filosoful Albert Camus a scris, cu o profunzime extraordinară: „Am descoperit în mijlocul urii mele o iubire care poate învinge orice, în mijlocul lacrimilor am descoperit zâmbetul, în mijlocul deznădejdii, liniștea. Așa am descoperit că în mijlocul iernii este o vară. Și acum sunt fericit. Pentru că am dovada că nu e important cât de dură e viața cu mine, când în mine există ceva care mă apără continuu… În mijlocul celei mai grele ierni am descoperit că în mine se află o vară invincibilă”.

Psihoterapeuții analizează limitele și sufe­rința umană, fiind elemente care se constituie în marile provocări ale vieţii. Mai detaliat, aceste provocări sunt depășirea singurătății, căutarea iubirii, cum facem față morții, pierderii, trădării, dar cu ajutorul conexiunii umane, acestea pot fi depășite.

Soluția este prezența conexiunii umane, nu absența problemelor, doar că, pentru a dezvolta abilitățile relaționale, este necesar să investim în ele, prin ascultare activă, compasiune, prezență și disponibilitate.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Lupta mea cu nemulțumirea

Pe drumul căutării identității, te lovești de diferite provocări, iar una dintre ele este nemulțumirea constantă în raport cu diverse circumstanțe din viață. Nemulțumirea este picătura amară dintr-o limonadă gustoasă,…
View Post