Povestea noastră a început demult

Cum călătorește povestea noastră de-a lungul generațiilor?, este întrebarea pe care mi-am pus-o, într-o seară, aflându-mă la pavilionul de Oncologie, în timp ce sora mea termina cocktailul de chimioterapie pe acea zi. Stăteam cu ea, alături de celelalte surori, să-i fim suport emoțional. Durerea situației ne-a făcut pe fiecare dintre noi să ne gândim ce este de schimbat, astfel încât, pe lângă vindecarea fizică, să se schimbe și modul nostru de a gândi, simți, comporta.

Pe rând, ne-am analizat deciziile majore ale vieții și am găsit un fir roșu, invizibil, care ne unea și în privinţa căruia am stabilit că este necesar să-i găsim rezolvarea.

O lună şi jumătate mai târziu, patru dintre noi ne aflam la o întâlnire de constelații sistemice familiale, cu dorința de a rupe firul suferinței și de a găsi răspunsuri la întrebările noastre.

Acesta a reprezentat începutul unui proces scalabil de vindecare interioară, iar dacă cineva mi-ar pune întrebarea care e momentul remarcabil al anului 2022, aș spune că, pe lângă schimbarea semnificativă pe care un animal de companie ți-o aduce în emoții și starea de bine, ședința de constelații familiale este cu siguranță ceva ce nu poate fi uitat.

Am căutat răspunsuri şi am găsit mult mai mult – o nouă direcție pentru viața mea. Nu doar eu, ci și surorile mele.

Am căutat răspunsuri şi am găsit integrare, am găsit puterea de a debloca în viața mea ceea ce credeam că mă va urmări până la sfârșitul zilelor mele, și mai mult, mă împăcasem cu acest fapt.

Acum, mai mult ca oricând, știu că vindecarea interioară este o realitate, ştiu că dacă începi cu conștiență și perseverență să mergi pe drumul vindecării, să investești în aceasta timp, energie și resurse, mai devreme sau mai târziu, rezultatele nu vor înceta să apară, poate chiar atunci când crezi că aceasta ți-e soarta și nu mai e nimic de schimbat.

Ceea ce știm ne conduce viața într-o măsură rezonabilă, dar ceea ce nu știm ne conduce viața într-o măsură copleșitor de mare.

Am plecat de la ședința de familie știind cu certitudine ce am de făcut în următoarea perioadă. „Generațiile sunt cutii închise în cutii: în interiorul violenței mamei mele găsiți o altă cutie, care conține violența bunicului meu, și în interiorul acelei cutii (bănuiesc, dar nu știu), veți găsi o altă cutie cu o energie neagră, secretă – povești în povești, sculptând în timp”, scrie Lance Morrow.

Necesitatea integrării trecutului generațional

E atât de multă durere neintegrată în lume. Citesc cartea „Alegerea” de Edith Eger, o supra­viețuitoare a lagărului de exterminare de la Auschwitz, și mă gândesc că un milion de ființe care au pierit în cele mai oribile condiții, în acel iad, au lăsat mai departe, generațiilor viitoare, o muncă colosală de integrat, sub aspect emoțional și psihologic. Ca să nu mai vorbim de războaie, secrete familiale, trădări, avorturi, crime.

Lumea în care trăim e scăldată într-o suferință aproape palpabilă: spitale de psihiatrie pline, o industrie farmaceutică estimată la miliarde de dolari, cazinouri, jocuri de șansă, droguri, promiscuitate, alcoolism, violență, luptă pentru putere, manipulare, boli psihice cu o incidență copleșitoare, toate acestea sunt simptome la nivel macro ale unei lumi în care fiecare individ suferă la nivel micro.

O cantitate enormă de suferință neintegrată.

Dacă încercăm să ne întoarcem fața de la ea, aceasta va striga prin alegerile noastre, prin somatizare, boli, viața copiilor noștri, care reflectă cele mai inconștiente părți din noi.

Durerea este semnul că ceva din noi are nevoie să fie băgat în seamă, văzut, acceptat, integrat.

Cercetătoarea Brené Brown a exprimat o altă față a curajului: „Lucrul cel mai curajos pe care îl putem face vreodată este să ne asumăm povestea vieții noastre și să ne iubim pe noi înșine de-a lungul acestui proces”. Nimic mai simplu, nimic mai provocator, aș zice.

Intuitiv, mereu am știut că viitorul psihologiei în materie de vindecare emoțională îl reprezintă comunitățile sustenabile în care să ne conținem povestea de viață, să ne reglăm emoțional și să fim la rândul nostru un sprijin pentru alții. E fantastic ce face energia vindecătoare a grupului. Ceea ce face un grup pentru tine nu poate să facă un singur om, fie el cel mai bun psihoterapeut din lume (dacă ar exista așa ceva).

Oamenii se cuprind și se iubesc când își întâlnesc poveștile. Își dau voie să le spună, când le înțeleg și le acceptă în cel mai profund mod. Oamenii sunt uniți de durere. Oamenii se simt iubiți, acceptați, văzuți, conținuți, când își dau voie să-și spună cu vulnerabilitate propria poveste.

A-ți spune cu deschidere și asumare povestea de viață reprezintă cel mai eficient antidot pentru sindromul impostorului, care simt că uneori mă cuprinde (dacă lumea ar vedea tot întunericul din mine, nimeni nu m-ar mai iubi sau aprecia vreodată, de exemplu). Dar întunericul există inseparabil de lumină și acest fapt este valabil pentru fiecare dintre noi.

Integrare e cuvântul cheie. Soluția stă în integrare, în a cuprinde părțile suferinde din noi – nu fugi de tine, nu te abandona tu pe tine, ci cu răbdare oferă-ți timp, spațiu, compasiune, ca să te înțelegi.

Durerea pe care nu-ți permiți să o trăiești, doliul tău, pierderea ta, dezamăgirea își fac loc înspre tine prin boală fizică, depresia copilului tău, tulburarea de anxietate a soțului, neîmplinirea cronică, deși, teoretic, ai toate motivele să te bucuri de viață.

Al doilea lucru pe care l-am înțeles a fost ce înseamnă avortul pentru o familie, în ansamblul ei, dincolo de afectarea persoanei care trece prin asta: traumă transgenerațională, în care sunt afectați urmașii, fie că vorbim de copii, nepoți sau strănepoți. După întâlnirea aceasta, poziția mea este pro-viață.

De asemenea, am înțeles ce înseamnă rezonanța, cum în câteva secunde intri în câmpul energetic al celuilalt și preiei emoțiile lui, pot spune cu convingere că devenim ca oamenii lângă care stăm, pe termen lung.

Dacă stai lângă oameni sănătoși emoțional, începi să te vindeci.

Dacă stai lângă oameni abundenți, banii nu mai sunt o problemă pentru tine.

Dacă stai lângă persoane care văd probleme în fiecare oportunitate, așa vei deveni și tu.

Ai un partener pe care îl iubești și te iubește, amândoi veți fi transformați de forța iubirii, veți străluci, vă veți descoperi misiunea, darurile, potențialul, frumusețea vieții.

Oamenii lângă care îţi petreci zilele și nopțile îți influențează modul de gândire și acțiune mai mult decât îți imaginezi.

Recunosc, câteodată mă simt o superficială răsfățată – cum să mă preocupe atât de mult vindecarea emoțională și împlinirea, când în alte părţi ale lumii, India, Africa, miliarde de oameni se zbat în cea mai cruntă sărăcie?

Dar, nici nu știu de ce mă duc atât de departe geografic când lângă noi sunt o mulțime de oameni în suferință fizică, psihică, spirituală.

Reconştientizez faptul că mai multă suferință individuală și colectivă nu reprezintă soluția pentru o lume mai bună, din contră, fiecare are datoria de a face tot ce-i stă în putință pentru ca bucățica lui de lume să fie mai bună.

Cu toții îi putem aduce mai mult bine, acolo unde suntem și cu resursele pe care le avem.

*Titlul articolului este inspirat din titlul cărții Povestea ta a început demult, de Mark Wolynn, care abordează subiectul psihogenealogiei și al traumelor moștenite pe linie familială. V-o recomand spre citire, desigur.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.