Lupta mea cu nemulțumirea

Pe drumul căutării identității, te lovești de diferite provocări, iar una dintre ele este nemulțumirea constantă în raport cu diverse circumstanțe din viață. Nemulțumirea este picătura amară dintr-o limonadă gustoasă, este sentimentul care nu te lasă să te bucuri deplin de o realizare, fiind cu gândul la următorul obiectiv sau la un eșec din trecut. Nemulțumirea este bucuria zăpezii anulată de frig, este bucuria valurilor mării diminuată de căldură.

A trăi o viață de nemulțumire înseamnă a merge prin ea cu frâna de mână trasă, a te bucura la intensitate scăzută de darurile vieții, a căuta nod în papură, a-ți pune viața pe pauză, așteptând circumstan­țele perfecte pentru ca să te poți bucura.

Nemulțumirea este, de fapt, gândirea că eu însumi nu sunt de ajuns.

Sentimentul nemulțu­mirii înflorește într-o cultură în care fiecare este hiperconștient de ceea ce-i lipsește. Totul – siguranță, iubire, bani şi resurse – este fie în cantități limitate, fie lipsește cu desăvârșire. Pierdem incredibil de mult timp calculând câte avem, câte ne dorim și câte ne lipsesc, precum și cât de multe au ceilalți sau își doresc să aibă, notează Lynne Twist în cartea „Sufletul banilor: Cum să revendicăm bogăția resurselor noastre interioare”.

Nu știu să fi fost vreo perioadă din viața mea în care să fiu mai nemulțumită ca acum. M-am gândit că nemulțumirea cronică se datorează creșterii, maturizării. Când eşti mic, te mulțumești cu puțin: o carte ilustrată, de­sene amuzante, o poveste frumoasă spusă de tata sau o vizită la grădina zoologică.

Pe măsură ce crești, însă, ai tot mai multe pretenții și devii tot mai greu de mulțumit. Ba mai mult, lucrurile bune care ți se întâmplă și expe­riențele frumoase pe care le ai, ajungi să le consideri ca un merit pentru tine.

Ceva pentru care nu ai făcut nimic, dar ți se cuvin.

Caracterul filogenetic al nemulţumirii

Problema este că cerințele tot cresc, pre­tențiile ajung tot mai mari și, astfel, foarte puține lucruri ajung să te mulțumească, chiar dacă ai o calitate a vieții ridicată: prieteni, familie, soț, educație, job, bani, sănătate, posibilitatea de a te exprima și multe alte binecuvântări mai mici sau mai mari.

De exemplu, eu îmi iubesc țara, cred în potențialul ei, dar într-atât de nemulțumită sunt de ea, încât uneori am ajuns să mă gândesc la emigrare. Sigur, poate într-o oarecare măsură e justificat sentimentul meu, dar în urmă cu câțiva ani nici prin cap nu mi-ar fi trecut un astfel de gând.

Nemulțumirea are și caracter filogenetic, dacă de-a lungul istoriei eram permanent mulțumiți de condiția noastră, cu siguranță nu ajungeam unde am ajuns astăzi din punctul de vedere al dezvoltării sociale, economice, medicale, genetice etc.

Din observațiile calitative culese până acum, reiese că femeile sunt mai provocate să-și depășească statutul și condiția decât bărbații.

Majoritatea bărbaţilor sunt relativ simpli, au nevoie de componentele de bază ale vieţii, să-și practice hobby-urile liniștiți și se poate spune că se conviețuieşte pașnic cu ei. Asta, desigur, dacă sunt ființe rezonabile, fără vicii numeroase și costisitoare, fără gelozie și fără alte un milion de chestii, care diferă de la persoană la persoană, dar nu intru în detalii.

Am afirmat că nemulțumirea are un caracter predominant feminin, pentru că atunci când noi atingem un scop, nici măcar nu facem o pauză să ne bucurăm de ce am realizat, pentru că suntem în cursa pentru următoarea achi­ziție, cucerire, vacanță etc.

Un filosof francez a spus că va da un sac cu bani de aur unei femei mulțumite, atunci când o va întâlni. Omul a murit și sacul încă așteaptă.

Revin, însă, la nemulțumirea mea pe care am numit-o umbră, deoarece pune în umbră fiecare eveniment fericit pe care îl trăiesc.

Este posibil să existe o corelație între perfecționism și nemulțumire. Un om perfecționist poate avea performanțe mai multe decât majoritatea, dar o calitate a vieții mai scăzută, deoarece standardele lui sunt foarte înalte, pe alocuri irealiste, însoțite de gânduri automat negative: „întotdeauna trebuie să”, „niciodată”, „dacă eu fac asta, ceilalți trebuie să facă la fel” și multe altele, care perpetuate pe termen lung pot duce la boală psihică.

Ajungem să ne înșelăm pe noi înşine, crezând că dacă vom realiza X, Y și Z lucruri, viața noastră va arăta diferit, vom fi pe deplin fericiți. Studiile arată că „circumstanțele obiective (casa în care stai, statusul marital, pre­zența sau absența copiilor, mașina pe care o conduci, locurile în care îți petreci vacanțele, veniturile etc.) au un impact agregat de cel mult 10% (în medie) asupra sentimentului subiectiv de satisfacție din viață”, după cum notează psihologul Adrian Nuță.

Vă vine să credeți că lucrurile pe care noi credem că dacă le vom avea vom fi în proporție de 90% fericiți, de fapt, ele îți aduc aproximativ 10% din sentimentul subiectiv de fericire?

Este uluitor!

Aproximativ 50% din sentimentul de fericire și împlinire este datorat genelor, de aceea sunt oameni care văd mereu partea plină a paharului și au un optimism debordant.

Circa 40% din sentimentul de fericire sau mulțumire reprezintă libertatea noastră de alegere, locul unde putem să lucrăm, să ne educăm, să facem ce știm sau credem că ar trebui să facem ca să stârpim flagelul nemulțumirii, umbra nemulțu­mirii.

Un om înțelept se concentrează pe ceea ce poate face.

Aşadar, întrebarea este cum să duc lupta cu nemulțumirea, ce pot face?

Şi, încep de la procentul de 40, locul unde pot schimba ceva.

Lista motivelor de mulţumire

Lupta cu nemulțumirea este despre a cultiva suficiența în viață, a cultiva recunoștința și a nu mai număra ce-mi lipsește.

În cartea „O mie de daruri” a autoarei Ann Voskamp sunt prezentate provocările zilnice ale unei mame și încercarea ei de a încropi o listă cu 1.000 de mulțumiri către Dumnezeu pentru toate lucrurile simple, cele pe care ea le vede pe parcursul unei zile, în familia ei, în natură, peste tot.

O listă cu lucruri pentru care sunt mulțu­mitoare mi-ar fi de folos, îmi spun.

Mai nou, în fiecare seară, când mă pun în pat, stau câteva minute în liniște cu mine și mulțumesc pentru aspecte din ziua aceea.

Mi-am propus ca de fiecare dată când găsesc un motiv de nemulțumire (chiar justificat fiind), să caut două motive de mulțumire.

E rece, nu-mi convin temperaturile care încep cu minus, dar sunt mulțumitoare pentru căldura din apartament și pentru priveliștea superbă de toamnă de la geamul meu.

Pare simplă ideea, dar cred că are un impact major asupra nemulțumirii mele. Stopează intensitatea umbrei și pune în lumină pozitivul vieții, reversul monedei.

Mulțumire – sună atât de simplu, dar atât de profund.

Vă invit alături de mine în călătoria spre o inimă mulțumitoare, indiferent de circumstanțele vieții.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like