Ce să faci când inima ți-e zdrobită

Cu mii de ani în urmă, oamenii aveau probleme diferite de ale noastre, însă căutările și zbaterile lor erau aceleași precum cele ale omului modern: iubirea, moartea, colapsul financiar, căutările morale şi spirituale. Toate acestea din urmă îşi au aceeaşi soluţie – gândirea că orice se întâmplă în viața noastră trebuie să se întâmple pentru a ne transforma în ceea ce trebuie să fim. În ciuda aparențelor, nimic rău fundamental nu ni se poate întâmpla.

Împărat roman și filosof stoic, Marcus Aurelius a stat la granițele Imperiului Roman aproape toată viața pentru a le apăra de cotropitori, iar concomitent, domnia lui a fost marcată de o serie de catastrofe: cutremure, inundații, ciumă și numeroase războaie. 

Dintre învăţăturile sale găsim în cartea „Gânduri către sine însuși”, în a cărei prefaţă se arată că îndemnurile au „un caracter moral şi aplicabilitate practică”. Sunt „tehnici ale sinelui”, precum „meditaţia asupra condiţiei umane, terapia pasiunilor, stăpânirea de sine, îndeplinirea îndatoririlor” şi care aveau drept scop „formarea unei perspective veridice asupra propriei persoane, modificarea discursului interior, atingerea perfecţiunii acţiunilor morale, alungarea fricii de moarte”.

Am spune că acum câteva mii de ani oamenii aveau probleme fundamental diferite de ale noastre, însă căutările și zbaterile sunt aceleași acum ca şi atunci: iubirea, moartea, colapsul financiar și moral, zbaterile morale și spirituale.

Am constatat aceasta pe când mă simţeam răvășită de durere și de întrebări.

În urmă cu puțin timp, sora mea de 22 de ani a fost diagnosticată cu un cancer agresiv. Am simțit, la propriu, cum, la o secundă după citirea diagnosticului, viața nu va mai arăta la fel, viața noastră ca familie se va schimba, priori­tățile vor fi altele, la sfârșitul acestei experiențe vom fi schimbaţi ca oameni față de cum eram.

Necesitatea durerii în viața noastră

Am comparat natura umană, într-o imagine foarte plastică, cu un ogor înțelenit care este necesar să fie desțelenit (dicționarul explică termenul ca: „a ara adânc un teren multă vreme necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însă­mânța”), un ogor cu răutate, mândrie, îndreptățire de sine… iar durerea vine și sapă brazde adânci în egoismul, răutatea și mândria noastră.

Astfel, se creează spațiul în care începem să ne punem întrebări, să ne reevaluăm, să vedem care sunt domeniile din viața noastră ce necesită schimbare.

Desțelenirea răului din fiecare dintre noi este necesar să aibă loc, uneori aceasta se întâmplă prin iubire, alteori se întâmplă prin suferință.

Cea mai evidentă schimbare la care mă pot gândi în această perioadă a fost faptul că am încheiat legături emoționale și spirituale vechi. Am început „curățenia” mai întâi în computer. Mi-a luat câteva zile să șterg poze, amintiri, poezii, tot ce mă lega de anumite circum­stanțe, oameni sau evenimente.

Apoi, am început să donez obiecte, amintiri, toate lucrurile care știam că mă leagă de trecut într-un fel sau altul.

Mi-am făcut şi o listă cu toate persoanele pe care vreau să le iert deplin.

Apoi am luat noi decizii pentru viața mea.

Cea mai vizibilă schimbare, după toată această „curăţenie”, a fost aceea că am început să dorm o noapte întreagă fără să mă mai trezesc la patru dimineața.

De când sora mea a fost diagnosticată, nu am mai dormit bine, nu reușeam să mă odihnesc sau să mă relaxez.

Te îndemn să îţi deschizi inima, te rog chiar să faci aceasta, pentru ca orice este necesar să se întâmple în viața ta să se înfăptuiască pentru a te transforma în ceea ce trebuie să fii.

În ciuda aparențelor, nimic rău fundamental nu ți se poate întâmpla.

Normalitatea întrebărilor

Nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, întrebându-L, la fiecare necaz, de ce? Ar însemna să Îl întrebăm aceasta şi la fiecare bine care se întâmplă în viaţa noastră.

De ce, până acum, tu și familia ta ați fost feriți de tragedii majore, de ce până acum majoritatea obiectivelor le-ai atins și ai trăit o viață relativ împlinită, de ce te-ai născut în România și nu în Uganda sau Cambodgia, de ce te-ai născut în cea mai bună eră posibilă și nu în alta mai întunecată și sângeroasă, de ce te-ai bucurat până acum de sănătate și nu ți-a lipsit nimic esen­țial?

Există și rău în lume, dar acesta este împletit într-un mod inseparabil cu binele.

Cum adică, să primeşti doar binele, nu şi răul?

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer: Vreme este să te naşti şi vreme este să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit; Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti… (Ecclesiastul 3, 1-4).

Şi atunci, mi-am spus că există un timp al râsului și un timp al întrebărilor, al plângerilor, există un timp al sănătății și un timp al bolii.

Viața înseamnă și bine, și rău, sunt inseparabile. Pe ambele este necesar să le primești cu mulțumire de la Dumnezeu și să-ți deschizi inima pentru a vedea care este lucrarea suferinței în viața ta și a familiei tale.

Timp pentru vindecare

Poți să fii zdrobit de durere, viața e ceea ce este și e în regulă să doară, e în regulă să fie dificil.

În viaţă, fiecare avem perioade grele.

Este necesar însă să conştientizăm faptul că „plăcile tectonice” ale vieții se mișcă mereu, iar dacă nu avem flexibilitate și dorința de schimbare, disponibilitatea de a vedea ce se ascunde în spatele durerii, vom fi zdrobiți de greutățile vieții.

Am găsit unul dintre cele mai eficiente mijloace de înţelegere şi liniștire a propriilor emoții: a sta în liniște totală, cel puțin treizeci de minute. Stai cu singurătatea ta, cu durerea ta, cu frica de respingere sau abandon, cu neiubirea, cu greșelile, perfecționismul și autocritica jumătate de oră. Vei descoperi că poți îndura sau tolera (aproape) orice, că există în tine resurse pentru a face față oricărui lucru debilitant ce vine înspre tine.

Este loc pentru orice în tine, transformarea își poate face loc în cele mai vitrege condiții.

Unde găsim, în final, împlinirea?

Este o capcană să crezi că fericirea se naște din împlinirea dorințelor. Acestea nu se termină niciodată, sunt ca un balaur căruia îi retezi un cap și îi cresc șapte în loc.

Alergi după fericire în exterior, dar, surpriză, nu o găsești în următoarea achiziție, relație sau obiectiv bifat.

Astfel, te trezeşti într-o alergare a egoului fără sfâr­șit, la capătul căreia eşti secătuit de puteri și plin de întrebări.

Şi mă întreb, atunci, unde găsim împlinirea?

O găsim în căldura din stomac simţită când ne trăim valorile, în bunătate, relații împlinitoare, vocație și zâmbet.

O găsim în fiecare zi în care apreciem infinitele daruri ale existenței: sosirea verii, cărţi de citit şi un ceai aromat pe care-l savurezi în liniște.

O găsim în spiritualitate și sens personal.

*Imaginea articolului reprezintă Lacul Inimii, din Canada, o crâmpeie din natură care mi s-a părut de o frumusețe ce-ți taie respirația.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.