Coloana sonoră pentru acest articol este din opera lui Philip Glass.
Mulți ani nu am avut vreo noțiune despre iubirea de sine, din contră, era un concept de care încercam să mă țin cât mai departe, în mediul meu era valorizat sacrificiul, devotamentul, abnegația, erai un om bun dacă te lăsai la o parte pentru ceilalți.
Am plecat de acasă și m-am dus la capătul spectrului, am înțeles atunci iubirea de sine ca a face ce doresc, când doresc, cum doresc, a urmat un proces de cunoaștere a nevoilor mele, a limitelor, a fost un proces de învățare și eroare greu, costisitor.
Uneori mă uit în spate și am impresia că până la 30 de ani am fost trei persoane diferite în aceeași viață, aspecte de bază, care pentru majoritatea sunt intuitive, le-am învățat de la zero.
M-am îndepărtat de un sistem vechi și am rămas fără repere, pe deasupra eram disociată de corpul, emoțiile și nevoile mele, nu știam în multe momente ce este bine pentru mine și ce este rău, ce ar trebui să accept și ce nu, ce este potrivit într-o anumită situație și ce nu este adecvat.
Am navigat prin disociere și incertitudine cu două întrebări, care au fost ca o hartă clară și incontestabilă a ce este bine și ce este rău pentru dezvoltarea mea.
Prima întrebare: „Cum ar fi dacă asta i s-ar întâmpla uneia dintre surorile mele?, Cum ar fi să vorbească cineva așa cu ea, să o trateze așa, să îi ceară asta?”, clarificarea era, vă rog să mă credeți, instantă.
Îmi iubesc enorm surorile și doar gândul că cineva ar putea să le rănească, mă face să-mi doresc să-l sfâșii bucată cu bucată, fără regrete sau remușcări.
A doua întrebare: „Cum ar fi dacă asta i s-ar întâmpla fiicei mele?, Cum mi-aș dori ca ea să fie tratată?, Ce aș dori ca ea să accepte și să nu accepte?” Claritatea era promptă, ca un răspuns pe care corpul îl confirma fără dubii.
Amuzant sau nu, ani de zile am știut ce-mi face bine sau nu raportându-mă la surorile sau potențiala mea fiică.
Când eram critică cu mine sau doream să mă pedepsesc, mă întrebam:
- „I-ai vorbi așa surorii tale?, I-ai face fiicei tale acest lucru?”
- „Doamne-ferește! Nu i-aș spune uneia ceva care să o rănească cu bună știință sau să fac ceva care să o afecteze negativ”.
- „Ok, nu-ți vorbi așa, nu face acest comportament”.
Recent am avut o mini revelație, într-o clipă s-a așezat în conștiință, ca un adevăr al sufletului la care nu am nimic de adăugat sau scăzut.
Definiția cea mai cunoscută a iubirii se află în Biblie, în cartea 1 Corinteni, capitolul 13, versetele de la 4 la 7: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul”.
Aspirăm spre a oferi aceste lucruri în relațiile apropiate, dar pentru a oferi aceasta este nevoie să avem în noi această iubire. Nu poți oferi ce nu ai tu prima dată. De exemplu, dacă îmi ceri un parfum, eu pot să ți-l dau doar dacă îl am, dacă nu îl am, oricât de mult mi-aș dori să ți-l ofer, este imposibil să fac aceasta.
O condiție necesară pentru a oferi dragostea sănătoasă este ca aceasta să fie în noi prima dată.
„Dragostea este îndelung răbdătoare” – ai răbdare cu tine sau ești critică și punitivă, dialogul interior este încărcat de cuvinte dure în fața oricărei greșeli sau provocări de învățare? Să ai răbdare cu tine în toate anotimpurile vieții este un prim pas spre iubirea de sine sănătoasă.
„este plină de bunătate” – manifești bunătate cu tine, prin a fi atentă la nevoile tale, odihnă, mișcare, hidratare, hrană, relaxare, siguranță? Poți fi bună cu ceilalți dacă această bunătate există în tine, exact așa cum ești în acest moment, cu imperfecțiunile și defectele pe care le ai.
„dragostea nu pizmuiește” – dragostea față de tine se întâmplă în absența comparației cu ceilalți, ești unică, cu un parcurs distinct, nu ești amenințată de inteligența, frumusețea sau carisma altui om.
„dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său” – generozitatea față de tine, modestia de a știi cine ești fără infatuare, fără expresii umilitoare sau comportamente care îți fac rău.
„nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr” – iubirea sănătoasă de sine se cultivă prin onestitate, transparență și adevăr rostit și trăit.
„acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul” – pasajul acesta îmi place cel mai mult. Să ai încredere în tine, în viitor! Să nu-ți pierzi speranța oricât de greu îți este! Să suferi disconfortul schimbării sau plăcerii imediate pentru intenții ale sufletului pe termen lung!
Pentru mine aceasta este definiția cea mai corectă a iubirii de sine. O iubire de sine ancorată în grija față de corpul, emoțiile și mintea proprie. O iubire de sine care îți face bine ție și mediului în care trăiești.
În absența iubirii sănătoase de sine tot ce oferi provine din supracompensare, ce se întoarce la tine cu forța unui bumerang și se traduce în frustrare, furie, epuizare, blamare a ta și a celorlalți.
Sunt recunoscătoare pentru viața care este bună cu mine, viața care are răbdare cu mine, viața care mă învață căile tainice și plăcute ale iubirii.
Alina
