Toți avem „scheleți” în șifonierul din dormitor. Este o metaforă cuvântul „scheleți” și se referă la aspecte din noi sau despre noi pe care nu am dori ca cei din jur să le cunoască, nici măcar cei foarte apropiați. Multe relații romantice se strică, se degradează treptat, din cauza „scheleților” pe care-i ascundem cu orice preț.
Poate e vorba de probleme financiare, minți, îți place să bârfești, ai o viață dublă, ai un copil nelegitim, ai făcut avort, ești într-o relație, dar mai schimbi mesaje cu o veche iubire, îți trădezi prietenii, ești egoist, impulsiv, violent fizic și verbal, pune aici orice defect, orice secret întunecat despre tine, pe care l-ai ține ascuns cu orice preț.
Orice „bubă” despre care crezi că nimeni nu va afla nimic, orice „bubă” a caracterului și acțiunilor tale pe care o dorești ascunsă de ceilalți, va exploda cu violență în relația de cuplu, în căsătorie, în tine. Apoi urmează răni sufletești care-și găsesc greu vindecare, lacrimi, pierderea încrederii, separare, durere, copii traumatizați, divorț, ne-am luat de drag și ne-am despărțit de drac, cum se zice, pentru că am fost ipocriți de la început, am crezut că-l păcălim pe celălalt, dar ne-am tăiat craca de sub propriile picioare.
Discuția nu este despre excelență morală… să arunce primul cu piatra cel care nu a greșit. Nu a mințit. Nu a rănit oamenii pe care-i iubește. Nu a luat decizii păguboase pentru suflet, minte și trup. Nu a fost lacom, nedrept sau necinstit.
Însă sunt contrariată de parada imaginii ireproșabile în exterior, a relației perfecte, a copiilor îngeri, a vieții desprinse din scenarii hollywoodiene, dar știu, din experiența lucrului cu oamenii, că gardul vopsit cu migală în exterior, ascunde un mare leopard în interior.
„Domnii mei, e chiar atât de necrezut oare să vezi în ziua de azi un om care se căiește de prostia lui și-și recunoaște cinstit greșeala?”, spune Părintele Zosima, în cartea Frații Karamazov, de Fiodor Dostoiesvski.
Nu afirm că este înțelept să-ți trâmbițezi defectele sau acțiunile de care nu ești mândru, ci mă refer la a nu minți, disimula, ascunde, pretinde că ești ceva ce nu ești.
Când vorbim de o relație de cuplu, mai ales când se pune problema căsătoriei și a construirii unui viitor împreună, onestitatea și sinceritatea cu celălalt sunt vitale, de aici se naște încrederea, de aici ai o bază a adevărului, care este temelia oricărei relații împlinite. Adevărul brut despre tine este necesar și esențial ca partenerul să-l cunoască, pentru că atunci când alegi un om, alegi un destin pe care-l împărțiți împreună.
În relațiile din zilele noastre observ că prioritățile țin de aparența ireproșabilă, atracția la cote maxime și distracția, toate acestea sunt o poleială ce cade jos mai devreme decât ai crezut, dacă la bază nu este comunicarea cu onestitate a cine ești tu, valorile tale, care sunt ariile în care ești vulnerabil, care-ți sunt defectele, în primul rând.
A doua condiție pentru a intra într-o relație este să ai viața în ordine: profesional, financiar, relațional, emoțional, spiritual, atât cât este posibil. Să intri într-o altă relație cu probleme vechi, pe lângă provocările curente, este rețeta parafată a eșecului.
Un om matur intelectual și emoțional își face ordine în viață și nu cară după el bagaje vechi, pe care să le pună apoi pe umerii tăi, fie că vorbim de situații delicate din alte relații, probleme familiale, financiare, emoționale.
Un partener matur este acel om implicat deplin în a-și gestiona mizeria din ograda lui, fără a o pune în brațele tale. Nu este responsabilitatea ta să „repari” viața altcuiva, nici un adult nu este un copil de crescut, de răsfățat, ci fiecare adult este necesar să-și gestioneze bagajele vieții lui.
Poți fi un sprijin, dar nu mai implicat decât este celălalt în a se ajuta pe el și a-și rezolva problemele din trecut sau prezent.
Dacă tu ai probleme cronice, dar nu ai făcut tot ce ține de tine pentru a le rezolva, dă-mi voie să mă îndoiesc de calitatea ta de bun partener și chiar prieten de la care aș avea ceva de învățat.
Mă îndoiesc tare mult de un om la 30+ de ani care nu și-a găsit încă vocația, majoritatea relațiilor lui sunt disfuncționale, nu are o disciplină zilnică și rutine sănătoase, este dependent de substanțe sau comportamente, nu este educat, nu are planuri de viitor, obiective, nu investește în el, este o victimă perpetuă care-ți suge energia, nu poți avea încredere în cuvântul lui, nu are o etică a muncii sau un minim spirit civic, că a făcut tot ce a ținut de el pentru a-și gestiona viața… dar tu ești ambasador al Crucii Roșii pe planeta răniților și vrei să-l salvezi, să-l ajuți, să-l repari, să-i dai o șansă.
Oh, well, ești doar o altă gazdă pe care parazitează o perioadă, până găsește altă victimă și, în final, sufletul tău va învăța o lecție grea dintr-o astfel de dinamică.
Auzeam în adolescență expresia „iubirea este oarbă, dar căsătoria te face să deschizi ochii”. Fals! Nu căsătoria este problema, ci persoana ta. Căsătoria este doar mijlocul prin care defectele tale sunt vizibile cu claritate, ce ai ascuns sub preș iese la iveală, egoismul tău este expus, zgârcenia, lăcomia, indisciplina, (prea)curvia, răutatea, prefăcătoria, dependențele, comoditatea, fiecare defect al caracterului este răscolit și provocat.
Relațiile sunt cea mai importantă școală a transformării personale, nu mai vorbesc de intensitatea acestei „școli” când ai prunci. Căsătoria și copiii sunt cea mai puternică lupă pentru ce ești în profunzime și fisurile din caracter, dincolo de aparența pe care vrei să o vinzi.
În urmă cu câțiva ani am descoperit forța care există în adevăr și mi-am propus ca indiferent de costuri, adevărul să fie o prioritate în cuvântul și acțiunile proprii. Consider că a fost una dintre cele mai de impact decizii pe care le-am luat și pe orice drumuri înfundate am ajuns, adevărul, ca o busolă exactă, m-a călăuzit să ies la liman.
Atunci când îți dorești o relație care să ducă la căsătorie, adevărul despre tine, așa cum ești, cu bune și rele, ca toți oamenii, este fundamental în construirea încrederii.
Ai nevoie de curaj pentru aceasta și curajul se construiește cu fiecare lucru sau persoană pe care-ți asumi că le poți pierde, dar alegi să faci ce este corect.
Nu este prea târziu vreodată pentru schimbare. Oricât ar fi de greu, speranța nu moarte ultima, ea nu moare, cât timp avem suflare de viață în noi.
Cât timp este viață în tine, sunt toate șansele de renaștere spirituală și psihologică.
Cât timp este viață în tine sunt toate șansele de schimbare, vindecare, îmbunătățire.
Doresc să rămâi în minte cu următoarea imagine: un copac iarna, gol de frunze, scheletic, înghețat, aparent fără viață. E dificil să te uiți la el și să te gândești că în câteva luni, la primăvară, ramurile lui vor avea frunze verzi și flori, iar coroana lui va avea o frumusețe ce te oprește din loc în admirație.
Oricât de grea este iarna, acel copac are o rădăcină și resurse care-l ajută să treacă prin cea mai dură iarnă, cu promisiunea înfloririi, la primăvară.
Așa este și cu tine: oricât de grea ar fi iarna sufletului tău, iarna emoțională, iarna relațională, iarna indisciplinei sau iarna depresiei, există în toată această greutate, frig și ger, sămânța renașterii.
Este acolo, ai rădăcini puternice în pământ, ce promit renașterea. Ai rădăcini puternice în pământ, ce promit înflorirea. Ai rădăcini puternice în pământ ce promit schimbarea.
Viața, ziua de astăzi, este darul ce face posibil orice lucru bun să se întâmple, dacă dorești, dacă îți pui o intenție și acționezi în consecință.
Câteodată, schimbarea întregii ființe se întâmplă peste noapte și vii din întuneric la lumină cu o forță incredibilă, dar atunci când vine vorba de a spune adevărul, de a fi onest, transparent, lipsit de viclenie, este un exercițiu, pe care te îndemn să începi să-l faci de astăzi, peste trei ani te vei uita înapoi și vei vedea cum adevărul ți-a răscolit fiecare ungher din suflet.
Adevărul o să scoată la iveală mai multă mizerie decât credeai că există în tine, dar va scoate la iveală și conștiență, demnitate, respect și trezire a sufletului.
Alina
