Relațiile între știință și artă

Planeta noastră nu va fi distrusă de un meteorit sau din cauza poluării peste câțiva zeci sau sute de ani, ci crezând aproape toate clișeele din lume și nepunând nimic sub binecuvântatul semn al întrebării, creierul nostru se va stafidi precum o prună, iar noi ne vom cățăra în copaci și ne vom bate din nou cu coji de banane.

Când spun celor din jur, în diverse contexte, că eu nu cred în dragoste necondiționată, se uită la mine ca la un ciclop.

Poți să crezi orice, atâta timp cât tu vii cu argumente raționale și ești capabilă să le explici, astfel încât să le înțeleagă și cel mai neînzestrat semen.

Să începem pledoaria, zic.

Dragostea necondiționată înseamnă că îl iubești pe cel de lângă tine fără condiții, fără rezerve, indiferent de vorbele, faptele sau atitudinile lui. Probabil e și o emoție care te îndeamnă să spui în diverse momente ale vieții: „Te iubesc necondiționat”, dar poate fi și o decizie pe care o iei conștient și asumat, grație diverselor convingeri mai mult sau mai puțin funcționale: relația de dragoste înseamnă să accept x, y, z, nimeni nu e perfect, are o scuză, era obosit, în realitate e un om bun și multe altele, poate prea multe.

Prima lecție pe care orice om care vrea să fie sănătos fizic și psihic ar trebui să o învețe este lecția reciprocității.

Lecția reciprocității înseamnă că mă aflu într-un raport sănătos de a da – a primi, a primi – a da.

De exemplu, eu îți ofer timpul meu, sunt lângă tine și te ascult, tu îmi oferi ajutor la a-mi zugrăvi apartamentul sau duci mașina la reparat.

Îmi faci cadou geanta, sau cartea, sau parfumul pe care le doresc de o bună bucată de vreme, eu îți gătesc tarta preferata, sau îți cumpăr un pulover culoarea ta preferată, sau fac orice altceva știu că ți-ar produce bucurie și plăcere.

Aș scrie cu litere de foc pe zidul primăriei, la starea civilă: oameni buni, iubirea înseamnă reciprocitate. În caz contrar, sunteți cuplul gazdă-parazit sau unul din voi are iluzii mesianice de salvare a celuilalt. Un cuplu sănătos înseamnă reciprocitate și compensație.

Găsești moduri creative de a compensa ce face celălalt pentru tine. La fel ca în viață, cum o mană se spală pe alta, la fel un gest frumos se întreține cu un alt gest frumos, un favor se întoarce cu alt favor.

Sigur, nu mă refer la a face aritmetica continuu: am ieșit la cină, consumația a fost de 178, 49 de bani, bacșișul 20 lei, în următoarea săptămâna va trebuie să îi cumpăr ceva de aceeași sumă de bani, nici mai mult, nici mai puțin. Vorbesc despre a exista un raport echilibrat și despre a renunța la convingerea că dragostea este necondiționată.

Lecția reciprocității înseamnă că dragostea sănătoasă nu este necondiționată, ci co-există alături de acțiunile, vorbele și atitudinile celuilalt.

A doua lecție la fel de necesară, care sparge într-un milion de bucăți mitul iubirii necondiționate este lecția (ca să nu spun legea) respectului.

Iubirea poate exista numai și numai alături de respect reciproc. Vorbesc de relații sănătoase, repet. Ce înseamnă respectul?

Respectul înseamnă că onorezi opțiunile celuilalt, personalitatea și temperamentul lui în cel mai profund mod, îi respecți deciziile, nu îl faci de rușine în public, nu îl vorbești de rău, nu îi faci în contră ce nu îi place.

Plus alte o mie de lucruri mai mult sau mai puțin evidente în interacțiunea dintre doi oameni.

Judecați voi, poate exista iubire necondiționată în absența respectului, dar în absența reciprocității?

Ca orice fel de relație, și relația de iubire este condiționată de comportamentele și atitudinile celuilalt.

M-am gândit că există, totuși, dragoste necondiționată.

O să-mi iubesc copiii necondiționat, sunt sigură, indiferent de faptele sau deciziile lor. Ulterior am realizat cât de condiționată este relația dintre mamă și copil, cât de reciprocă și plină de întăriri pozitive este.

Mama îngrijește copilul, copilul crește, zâmbește, îi răspunde cu gângureli, cu brațe încolăcite în jurul gâtului, cu declarații siropoase și creative de iubire, cu dependența aceea totală, necondiționată și măgulitoare pe care un copil o are față de părintele lui.

Apoi, când pruncul crește, mama primește o altă serie de întăriri: primul pas, primul cuvânt, mersul la grădiniță, primele desene cu declarații de dragoste, școala, notele bune, comportamentele respectuoase ale copilului – toate acestea sunt întăriri pozitive pe care mama le primește pentru eforturile ei masive.

Nu spun că e un raport echilibrat, evident mama face mai multe eforturi, dar copilul este o potențială investiție în viitor,  pragmatic vorbind, te îngrijește la bătrânețe, este o sursă de laudă în fața vecinilor și a rudelor, simți ca realizările lui sunt și realizările tale, ai certitudinea că nu ai trăit degeaba, ci ai investit în cel puțin un om. Evolutiv vorbind, a face copii e o dorință cât se poate de egoistă: proiectarea genelor tale în viitor, asigurarea că tu vei dăinui peste veacuri.

Am citit cartea „Departe de trunchi” de Andrew Solomon, iar pe lângă multele categorii de copii și părinți atipici, era vorba și despre copiii cu autism și părinții lor. O componentă definitorie a tulburării de spectru autist este inabilitatea exprimării sentimentelor și emoțiilor față de cei din jur.

Una dintre suferințele cele mai profunde ale părinților era faptul că nu primeau întăriri de genul zâmbetelor, îmbrăţişărilor, vorbelor frumoase, declarațiilor de iubire de la copilul lor. Majoritatea părinților credeau că copilul lor are sentimente de dragoste față de ei, dar nu pot să le exprime, iar sarcina lor este de a-i duce la terapie pentru a îi ajuta să le exprime.

Am oferit acest exemplu pentru a sublinia importanța reciprocității în relația mamă – copil și suferința care derivă de aici atunci când aceste întăriri nu sunt oferite.

Sună bizar, știu, dar uneori trebuie să dezbrăcăm conceptele de straturile roz sidefat pe care le-am pus, astfel încât să reușim să vedem realitatea.

În cazul relației de iubire lucrurile sunt clare, în cazul iubirii necondiționate față de copil lucrurile sunt clare, dar cum rămâne cu dragostea necondiționată față de familia de origine: mama, tata, frați și surori… și pe ei îi iubesc necondiționat.

Foarte bine, foarte frumos, dar dragostea nu exclude impunerea limitelor atunci când este cazul și exprimarea cu asertivitate a emoțiilor și dorințelor. E plină lumea de copii care-și iubesc necondiționat părinti și le permit să le controleze viața la 30 sau 40 de ani.

E lumea plină de copii care-și iubesc necondiționat părintii si se căsătoresc cu cine zice mama sau tata, ca să nu vorbesc că deciziile noii familii sunt luate de părinții care nu-și cunosc limitele și nu au înțelepciunea să se retragă atunci când este cazul.

Tolerăm aceste situații datorită iubirii necondiționate prost înțelese pe care le-o purtăm părintilor.

Dragostea necondiționată nu înseamnă că mama și tata iau decizii în locul meu.

Dragostea înseamnă să le impun limite dacă este nevoie, cu toată iubirea din univers.

De asemenea, atunci când opiniile noastre intră conflict, le explic cu asertivitate argumentele mele, de ce cred așa nu invers. Ne respectăm reciproc.

Pentru dezvoltarea noastră, iubirea este importantă, dar pentru dezvoltarea noastră armonioasă, iubirea înțeleaptă este bazală.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like