În urmă cu două luni m-am trezit dimineața cu următoarea idee: „Nu te poți pregăti pentru căsătorie, pentru că nu te poți pregăti să iubești un om”.
Ce stupizenie, mi-am spus. Cum adică nu te poți pregăti pentru o relație sau căsătorie? Sigur că poți: citește despre stilurile de atașament, dezvoltă abilități de comunicare, învață despre conflict, negociere, compromis, cum gândește bărbatul și femeia, diferențele dintre ei, educă-te cu privire la atitudine, învață despre aspecte logistice, citește cărți, observă-ți patternul de comportament, cere sfatul oamenilor care au experiență în relații și multe alte acțiuni concrete.
Chiar m-am gândit că avem o întreagă știință a relațiilor, din care derivă terapia de cuplu, iar eu nu pot de zile întregi să-mi scot din cap că nu te poți pregăti să iubești un om.
Sigur că te poți pregăti pentru o relație, mi-am zis!
Au trecut câteva săptămâni să-mi dau seama că atunci când vrei să înveți iubirea pentru un om așa cum ai vrea să înveți o limbă străină este un proces poate nu neapărat sortit eșecului, dar ratezi esența unei experiențe care te transformă.
Este calea minții versus calea inimii.
Să primești iubirea este evenimentul care te dezbracă de toate mecanismele de apărare, este ceva pentru care nu te poți pregăti.
Nu-ți poți deschide inima cu ajutorul minții, poruncindu-i acesteia să iubească. Nu poți învăța loialitatea, încrederea, dedicarea, camaraderia, acceptarea necondiționată, nu poți învăța să iubești sufletul unui om.
Nu mă adresez unor relații de conveniență, așa cum multe sunt, ci vorbesc despre o experiență care, în trecerea ei prin tine, îți schimbă sufletul și percepția asupra vieții.
Astfel, iubirea pe care nu o poți învăța înseamnă a căuta binele cel mai înalt al sufletului partenerului: binele vocațional, binele spiritual, binele fizic, binele relațional, aceasta este iubirea care reprezintă binele suprem al sufletului, când respectul față de cealaltă persoană e atât de adânc încât a-i face rău în orice fel este ca și cum ți-ai sfâșia propria carne.
Iubirea trezește la viață ființa ta pentru că face cel mai mare bine sufletului tău.
Eu nu sunt o fană a limbajelor de iubire, deși știu cât de popular e conceptul și cartea, pentru că iubirea te învață cum să-l iubești pe celălalt conform nevoilor lui, cu condiția să ai inima deschisă și să-ți elevezi sufletul ca să poți trăi o astfel de experiență.
„Este nevoie de un curaj uriaș pentru a avea încredere într-o persoană care să aibă grijă de tine. Cel mai greu lucru din lume, după părerea mea, este să iubești pe cineva și să lași pe cineva să te iubească. Să ai curajul de a iubi, pentru că, într-adevăr, acolo pui absolut totul, nu mai ai nici o ușă de rezervă. Arta unei relații este să-ți permiți să fii vulnerabil și iubit, să fii supărat și iubit, să fii trist și iubit. Cine poate face asta în afară de persoana care te iubește? Trebuie să fii disponibil atunci când partenerul tău nu poate sta în picioare și el trebuie să fie disponibil atunci când tu nu poți sta în picioare. Dacă poți atinge această combinație, relația ta va dura pentru totdeauna”, scrie psihoterapeutul Menis Yousry.
Te poate învăța cineva să-ți pese de celălalt?
Poți învăța să fii vulnerabil, așa cum înveți integrale?
Poți învăța comportamente specifice pentru situații specifice, imprevizibile, care se întâmplă în dinamica dintre două persoane?
Poți învăța să simți iubirea, grija, protecția, generozitatea, altruismul, onestitatea?
„Eu iubesc și-ncep a-nveșnici”, scria Ioan Alexandru în „Imnele iubirii”.
Poți învăța să-nveșnicești? Întreb pentru că acum m-aș duce la școala care predă Arta-nveșnicirii.
Bărbatul și femeia când se întâlnesc vin fiecare cu o povară din neamul lor. S-au ales pe considerente conștiente, dar mai ales inconștiente, poverile lor sunt compatibile, împreună scot la suprafață răul și au posibilitatea să fugă, să-l învinovățească pe celălalt, să întoarcă spatele relației sau, cu inima deschisă, să privească fiecare înspre sine, să caute răspunsuri și soluții. Nu putem sări peste umbra noastră.
De unde vin aceste răspunsuri și soluții? Ele vin din sfera sistemică, din spiritualitate, din psihologie, din înțelegerea trecutului, a poveștii noastre de viață și neam. E un puzzle complex, se înțelege și integrează bucată cu bucată, dar e un proces plin de satisfacții și mai mult decât atât, este necesar dacă-ți dorești o viață împlinită.
Obișnuiește-te cu igiena mintală: introspecția, compasiunea, blândețea, bunătatea, echilibrul, educația, smerenia, elevează-ți ființa pentru a trăi iubirea la cel mai înalt nivel pe care sufletul tău îl poate simți.
Da, este un proces al deschiderii inimii pentru că iubim ideile despre iubire și viață mai degrabă decât iubim un om în carne și oase. Suntem atașați de concepte absolutizate, abstracte, moarte, lipsite de sevă pentru că acestea nu ne dezamăgesc, în schimb, oamenii o fac.
Viața începe după ce renunți la mecanismele de apărare, așa poți intra pe calea inimii.
Nu poți opri curgerea vieții și dezvoltarea conștiinței individuale, dar dacă curgi în armonie cu viața, se maturizează conștiința și poți ajunge la iubire.
Eshkol Nevo, un autor israelian contemporan, a cărui operă am devorat-o, a scris în cartea „Trei etaje”: „Dacă m-ar fi întrebat cineva ce este dragostea, aș fi spus: Să știi că, într-o lume plină de minciuni, există un om complet sincer cu tine și cu care, la rândul tău, poți fi complet sincer, și că între voi doi nu există decât adevăr, chiar dacă el nu este întotdeauna rostit”.
Iubirea este adevăr despre tine și celălalt, iar adevărul pornește dintr-o onestitate și luciditate pe care o ai în primul rând cu propria ființă.
Același autor continuă: „Care este cea mai mare taină pe care un om o poate ascunde față de lume? Taina vulnerabilității sale. Iar eu ți-am destăinuit zi după zi această mare taină a vieții mele”.
Vă doresc vouă, așa cum îmi doresc și mie, să trăim binele suprem al sufletului nostru.
Alina
