Am scris anul trecut, în decembrie, că anul 2024 m-a transformat în ambasador pro viață.
Și în anul 2025 am fost (cu bucurie și entuziasm!) pro viață.
Paradoxal, întâlnirea cu viața a fost mediată de moartea tatălui meu drag. Aveam 28 de ani când navigam prin doliul și lunile aspre de izolare m-au făcut să privesc viață din alt unghi, altul decât cel umanist, în care m-am format și în care credeam fără echivoc: viața mea, corpul meu, alegerile mele și o suită de alte argumente logice, aparent ireprșabile, dar moarte de esența vieții.
Am trăit ceea ce eu numesc trezirea sufletului și cuvintele lui Elif Shafak descriu acurat acest proces: „Crezi că nu mai poți trăi. Crezi că lumina sufletului tău s-a stins și că vei rămâne pentru totdeauna în întuneric. Dar când ești înghițit de această întunecime deasă, când amândoi ochii îți sunt închiși pentru lume, un al treilea ți se deschide în inimă. Și abia atunci ajungi să-ți dai seama că vederea și cunoașterea lăuntrică se bat cap în cap.”
Trezirea sufletului a însemnat dezbrăcarea de corectitudinea politică, de ce credeam că știu despre viață, ce este corect și cum ar trebui să se desfășoare lucrurile într-un parcurs ideal.
Trezirea sufletului mi-a arătat că sunt oarbă și goală, dar mă consider înțeleaptă și cu adevărul la purtător.
Trezirea sufletului m-a smerit și m-a făcut să-mi recunosc neștiința, nepriceperea, miile de puncte oarbe pe care nici măcar nu le pot intui. Dar în tot acest timp, din adâncul meu, din niște tenebre care nu bănuiam că există, s-au trezit la viață adevăruri pe care nu le puteam ignora.
Sunt momente când viața nu te mai încape, ca atunci când ești în uterul mamei, în căldură, confortul suprem și contopire, dar este timpul pentru a cunoaște lumea din exteriorul uterului. Ca atunci când intri în adolescență și într-un an corpul ți se modifică uimitor de mult, o altă etapă a dezvoltării începe pentru tine, deși până atunci copilăria părea starea de fapt a vieții.
Ciudat, existența nu te întreabă ce-ți dorești sau pentru ce ești pregătită, ea curge după o rețetă căreia nu te poți împotrivi. Atunci când viața nu curge după ritmul pe care l-ai dorit sau nu ești în punctul pe care l-ai plănuit, este în regulă, viața are planurile ei mai potrivite dezvoltării, mai aproape de esența ființei tale.
Aveam 28 de ani când sămânța vieții începea să se trezească în mine, diferită de tot ce știam până atunci. Poate părea amuzant, dar am avut ore de conversații cu mama, în care o sunam de la Cluj și o întrebam despre cum se naște viața, cum se simte un bebeluș în uter, ce înseamnă să ții în brațe un copil, cum se simte să se miște în interiorul tău, ce înseamnă să fii mamă – în întunericul durerii mele, nu puteam să mă gândesc decât la miracolul vieții și cum se naște ea, fără voia și controlul nostru direct.
Opt miliarde de oameni de ar sta împotriva vieții intrauterine, vocea nu-mi tremură și nu mă dau în spate din a declara valoarea vieții umane de la concepție. Eu am fost cu spatele înspre viață, cunosc argumentele corecte politic și masiv vehiculate, însă mișcarea sufletului meu înspre viață a fost atât de profundă, după ce am trecut prin noaptea întunecată a sufletului, încât nu pot sta pasivă și nu pot tăcea. Sunt ambasador al vieții oricare ar fi costurile, oricât de bizar aș fi privită sau percepută.
Trezirea sufletului mi-a adus încredere în fiecare proces. Fiecare om se află acolo unde trebuie să fie și nu este necesar ca eu să conving pe cineva de ceva – viața își urmează cursul și în modul ei unic, ne conduce pe fiecare spre temele predilecte devenirii sufletului, care sunt nevoită să recunosc, dor cumplit de tare, îți rescriu celular programe adânc înrădăcinate în certitudini bolnave.
Doresc să clarific că nu susțin interzicerea avortului, condamnarea sau ostractizarea femeilor care fac aceasta, cred în libertate personală, dar susțin că viața este necesar să fie protejată de la concepție, ca cel mai de preț bun, și să facem tot ce ne stă în putință, ca indivizi și societate, pentru a o proteja, susține, apăra, îngriji.
Am participat de-a lungul anului la diverse cursuri despre susținerea femeilor în criză de sarcină – problematica protejării vieții este complexă, multe variabile, factori de vulnerabilitate și schimbări legislative care este necesar să se producă. Din păcate, inițiativele sunt mai degrabă izolate, educația în domeniul pro viață este precară și resursele sunt limitate.
Deschideți-vă sufletul înspre a proteja viața de lângă voi, în primul rând. Onorați viața în orice formă apare ea – fiți buni, generoși, întindeți o mână de ajutor atunci când vedeți o nevoie.
Deschideți-vă sufletul la a proteja viața de lângă voi, mobilizați o comunitatea dacă este nevoie. Sora mea mai mică a trecut prin cancer în stadiul 4B și tocmai a finalizat o strângere de fonduri pentru două tinere, sub 30 de ani, care sunt diagnosticate cu cancer și am fost plăcut surprinsă să văd cum din durerea ei s-a născut receptivitate la durerea altora și proactivitate. Ea ne-a influențat direct să întindem o mână de ajutor.
Deschideți-vă sufletul înspre a onora viața. Poate la voi nu este necesară atât de multă frângere cum a fost necesară în cazul meu. Poate voi sunteți mai flexibili, mai înțelepți.
Este ușor să faci binele, dacă sufletul tău este curat. Este ușor să te implici, dacă sufletul tău prețuiește viața. Este natural să contribui, dacă îți educi egoismul și privești dincolo de lista-ți nesfârșită de dorințe.
Cu mâna pe inimă vă spun că atunci când onorezi și protejezi viața, ea se întoarce înzecit spre tine cu resurse, blândețe și susținere în cele mai grele momente.
*Eu donez 10 euro pe lună prin SMS, la Centrele Roua, te încurajez să o faci și tu – detalii aici.
*Poți dona produse sau obiecte pentru mamă și bebeluș – detalii aici.
*Centrul MAMA este în Sibiu, susține femeile în criză de sarcină și oferă consiliere post avort – detalii aici.
*Dacă te confrunți cu o criză de sarcină, la Fundația Clinica Pro Vita, în Cluj-Napoca, găsești consiliere și ajutor de toate tipurile, dacă te confrunți cu efecte psihologice după avort, găsești consiliere post avort.
Alina
