Vorbim în ultimele săptămâni mai mult decât în alte momente despre abuz şi bine facem, este necesar.
Abordările contemporane, logice în sine, punctează multe aspecte importante, însă eu am dorit să înțeleg mai mult răul și cum afectează acesta nucleul ființei.
Întâlnirea cu binele ne schimbă, ne insuflă să devenim corecți în intenții și comportament, ne animă spre a fi oameni integri.
Întâlnirea cu răul are un impact cel puțin la fel de pregnant asupra noastră, doar că într-un sens negativ și introspectiv, care zguduie modul în care vedem lumea și ne oferă alte perspective asupra mediului înconjurător.
Cum distruge ființa umană răul, tradus prin abuz sexual, verbal, emoțional, financiar, spiritual, neglijare, abandon, răutate intenționată și tot ce alcătuiește tabloul unei traume complexe de dezvoltare?
Răspunsurile pe care psihologia le oferă sunt parțiale, o hartă a dezvoltării umane complete include și psihologia, și spiritualitatea, și bio-fiziologicul, și sistemul socio-cultural, harta dezvoltării umane include sisteme complexe integrate, care conduc spre o înțelegere exhaustivă a factorilor care ne influențează dezvoltarea și funcționarea.
Alba Sali vine cu un argument în acest sens, ea scrie: „Psihospiritualitatea este podul de legătură între aceste două dimensiuni fundamentale ale ființei umane – cea rațională și cea intuitivă, cea mentală și cea mistică. Iar acest pod este un loc plin de învățăminte: un pod unește întotdeauna două locuri, două entități, și tocmai de aceea, prin el, forțele se întâlnesc și se amplifică. Indiferent în ce direcție este traversat, un pod este o trecere care sporește energia și conștiința celui care îl străbate, chiar și după doar câțiva pași”.
În psihologie vorbim recurent despre valoarea intrinsecă a ființei umane, concept care reprezintă fundamentul viziunii umaniste, ce a condus la dezvoltarea majorității formelor de psihoterapie practicate în prezent, dar prima dată acest lucru a fost afirmat de Biblie, în prima carte, Geneza, când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…” (Geneza 1:26)
De câteva luni mă întreb: Ce înseamnă chipul dumnezeiesc în mine?, Cum se manifestă el?, Ce îl degradează? Nu am găsit un răspuns, decât după ce mi-am dat seama că abuzul înseamnă pervertirea și distrugerea chipului dumnezeiesc din ființa umană și dincolo de faptul că abuzul este profund greșit din punct de vedere uman, ofensă primară și directă este adusă Creatorului omului.
Când un om face rău altui om, distruge chipul lui Dumnezeu în celălalt, ori acest lucru este profund incorect față de opera și designul Creatorului.
Când am înțeles acest lucru a fost ca și cum un curcubeu de sensuri mi s-a topit în ochi și am văzut culori ale înțelegerii care până atunci îmi erau străine.
Abuzul de orice tip este profund greșit și dăunător ființei umane pentru că „strică” chipul lui Dumnezeu în om, „strică” amprenta pe care Dumnezeu a lăsat-o în ființa umană când a creat omul „după chipul și asemănarea” Lui.
Chipul lui Dumnezeu este în mine și în tine manifestat prin nevoia de viață spirituală, nevoia de semnificație, relații, prosperitate, bunătate, valori nobile, dar acest chip a lui Dumnezeu în noi ajunge să fie pervertit timpuriu de traume de dezvoltare sau experiențe aversive pe care le trăim de-a lungul vieții.
Oamenii nu au voie să stea în situații de abuz pentru că nucleul ființei lor, imaginea lui Dumnezeu din ei, se distruge. Relațiile care onorează chipul dumnezeiesc din noi sunt alcătuite din adevăr, bunătate și libertate în iubire.
Viața umană are valoare absolută și indiscutabilă, indiferent că este într-o suburbie din Mumbai sau Manhattan, pentru că poartă în ea amprenta chipului lui Dumnezeu, această sămânță de origine divină, acoperită de carne, oase și mușchi. Viața umană are valoare pentru că noi purtăm chipul lui Dumnezeu în noi, iar acest chip este nevoie să fie protejat.
Munca de vindecare spirituală și emoțională înseamnă restaurarea chipului lui Dumnezeu în om. Restaurarea chipului lui Dumnezeu în om înseamnă ca omul să ajungă să (re)vadă în el valoarea și demnitatea personală care i-au fost distruse prin abuz sau traume cu t mic sau T mare.
Restaurarea chipului lui Dumnezeu în om înseamnă vindecarea capacității de a iubi, relaționa, munci și contribui la o societate mai bună.
Restaurarea chipului lui Dumnezeu în mine înseamnă ca sufletul meu să vadă frumusețea lumii, să o savureze, să trăiască bucuria lucrurilor bune care (mi) se întâmplă.
Restaurarea chipului lui Dumnezeu în mine înseamnă întoarcerea la respect față de viață demnitate, iubire, valori morale, spiritualitate vie, misiune personală și, mai ales, a nu tolera situații care degradează imaginea lui Dumnezeu în mine.
Într-o măsură mai mică sau mai mare îmi dau seama că fiecare domeniu al existenței are nevoie de restaurarea chipului lui Dumnezeu în el: relațiile cu familia, relațiile romantice sau de prietenie, corpul, munca, emoțiile și gândurile au nevoie de restaurarea chipului lui Dumnezeu în nucleul ființei mele.
Ne uităm spre politicieni, spre UE, în stânga și-n dreapta în speranța unei vieți mai bune și sigure, dar subestimăm puterea acțiunilor individuale și colective, atunci când vedem chipul lui Dumnezeu în noi și în ceilalți, iar în consecință alegem să-l onorăm.
Sănătatea societății o construim pentru generațiile viitoare astăzi, cu fiecare decizie de a prețui viața, cu fiecare moment în care ne uităm spre semenul nostru și empatizăm cu durerea lui, suntem proactivi în a-l ajuta.
Admir oamenii care privesc dincolo de interesele lor imediate și se implică în problemele societății, cu o viziune coerentă și caracter integru.
Îmi doresc ca sămânța și imaginea chipului dumnezeiesc sǎ fie mai clară în mine, în noi, cu fiecare relație, vorbǎ, acțiune şi intenție a sufletului.
Alina
