Vino în natură, e atâta liniște și frumusețe acolo

După vârsta de 25 de ani am realizat faptul că am devenit adult, şi nu doar pentru că îmi doream să am propria casă, ci și pentru că am înțeles deplin responsabilitatea faţă de viața mea, de a avea o stare de împlinire. Un loc care mi-a definit destul de clar opțiunile de viață și m-a ajutat să mă înțeleg mai bine a fost natura, simpla activitate de explorare a naturii.

M-am întrebat zilele acestea în ce fel este diferită viața de adult față de ce îmi imaginam în copilărie și am găsit câteva răspunsuri.

Când eram mică credeam că realitatea e ceea ce văd în faţa mea, după ce am crescut, însă, mi-am dat seama că realitatea e și ce nu văd, e mai mult ce simt, cum simt, când simt. De asemenea, credeam că albul e alb și negrul e negru, aici mă refer la situații de viață și contexte nespecifice, dar după ce am crescut am învățat pe propria piele că realitatea are multe nuanțe și puține sunt situațiile în care poți controla toate variabilele, puține sunt situațiile în care te poți pronunța clar cu privire la ce e bine și ce e rău.

Când eram mică mai credeam că viața e simplă, că ea curge după un traseu clar – liceu, facultate, master, căsătorie, copii, casă, concedii și ieșiri cu prietenii. După ce am crescut, am realizat că fiecare traseu e unic, cu multe suișuri şi coborâșuri, crize de identitate sau existențiale, cu un anevoios proces de regăsire a sinelui.

Un loc care mi-a definit destul de clar opțiunile de viață și m-a ajutat să mă înțeleg mai bine a fost explorarea naturii: să urc munții, să schiez, să alerg în pădure, să-mi deschid mintea și sufletul, să observ unicitatea unui arici sau gingășia unei flori.

Mult timp am gândit că experiențele frumoase și mersul în locuri interesante sunt privilegiul celor care dispun de resurse materiale.

Pe măsură ce am crescut, însă, am descoperit că cele mai plăcute experiențe din viața mea le-am avut în natură, în locuri unde accesul este absolut gratuit şi care aşteaptă să fie descoperite de către oricine.

Natura este spaţiul care te încarcă cu energie vitală, în care relaxarea pe care o trăiești diferă substanțial de relaxarea pe care o poți avea la o cină, de exemplu.

Nu am regretat niciodată o ieșire în natură, iar beneficiile acesteia le-am descoperit târziu.

A venit vara, suntem în căutare de activități pentru copiii noștri, activități sustenabile, nici prea costisitoare, nici prea solicitante, nici prea departe. A merge în natură este o decizie excelentă.

Natura te învață multe lecții de viață, de anduranță, de rezistență.

Natura deschide oportunități de dialog și acolo părinții și copiii pot împărtăși multe lecții de viață.

Îmi plac așa de mult imaginile vii care deschid mintea, aceasta din urmă fiind ca un lut, modelabilă. Şi dacă punem mintea în contextul specific, obţinem imaginile dorite de noi, situaţie valabilă în special în cazul copiilor.

Lecții învățate pe munte

Înainte de toate, muntele este o oglindă pentru fiecare.

Traiul cotidian ne oferă nenumărate ocazii de a fugi de noi înșine, însă pe munte, opțiunile sunt relativ puține. Fie că mergi pas cu pas în gândurile tale, fie conversezi cu prietenii, acțiunea în sine este solitară și inevitabil dai peste aspectele interioare de care fugi în mod obișnuit.

Pe munte îți întâlnești dorurile, fericirile, durerile, dezamăgirile, ești pus în fața unei oglinzi în care ești obligat să te privești.

Dacă nu poți sta față în față cu tine, de ce ai avea pretenția ca altcineva să aibă disponibilitatea să te cunoască?

Urcând pe munte am realizat că nu vreau să mor cu poveștile în mine, vreau să le scriu, vreau să le dau mai departe, vreau să-mi fac vocea auzită.

Muntele te face, fără îndoială, un om treaz.

Natura îți trezește simțurile anesteziate parcă.

În fața frumuseții ei atât de simple rămâi uimit şi, în acelaşi timp, te simţi trezit dintr-un somn parcă prea lung, simţi că viața aleargă prin venele tale.

Instinctiv am încredere în oamenii care merg pe munte, pentru că aceasta înseamnă că au o inimă sensibilă la frumusețea naturii, că vorbim aceeași limbă.

Natura este un excelent calmant al sistemului nervos central, prin expunerea la stimulii specifici: zgomotele naturii nu au nimic strident în ele, sunt calmante pentru minte și trup.

Din observațiile mele, oamenii care iubesc muntele știu să lucreze în echipă, gestionează bine situațiile de criză, sunt altruiști și înţelegători faţă de alţii.

Nu în ultimul rând, muntele te învață să nu renunți. Dacă nu-ți faci rost de o pereche de aripi sau nu chemi un elicopter să te ia de pe traseu (ipoteze destul de puțin probabile), nu poți renunța, oricât de dificil este traseul, oricât de obosit ești.

Mersul pe munte înseamnă anduranță, rezistență, tărie psihică și mentalitate de învingător. În cele mai grele momente ale vieții mele m-am dus în natură și am realizat cât de perenă e suferința mea.

Tot ce văd, munții, stâncile, cascadele, defileele vor fi încă acolo mult după ce eu nu voi mai fi.

E un gând care te smerește atât de mult…

Un nou avânt

Maiestria divinității se vede în frumusețea naturii, de aceea vă îndemn să mergeţi în mijlocul ei, să vă lăsaţi pradă bucuriei radiante ce izvorăște din ea.

Unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus în viaţă, de exemplu, este să vizitez cât mai multe parcuri naționale.

Fiecare țară are câte un parc național sau mai multe, care sunt de o frumusețe ce nu poate fi descrisă în cuvinte.

În țara noastră, Parcul Național Retezat este fantastic, totul îţi taie răsuflarea, peisajele, munții, dealurile, izvoarele, cascadele, traseele montane. Sunt atât de extraordinare, primitoare, încât simţi că sufletul tău respiră efectiv, iar această senzaţie o păstrezi chiar şi după ce pleci.

Te simţi însuflețit de un nou avânt pentru viață și planurile tale, direcții noi se deschid în fața ta.

Îmi vin în minte cuvintele lui Rose Vangheluwe, care a scris despre lucrurile esențiale ale existenței, dincolo de sarcinile de zi cu zi: „Bunica mea a spus nu lăsa tigăile să strălucească mai tare decât tine. Nu lua curățenia casei atât de în serios. Șterge praful atunci când e nevoie, dar fă-ți timp să pictezi o imagine sau să scrii o poezie, să faci o plimbare sau să vizitezi un prieten. Gătește ceea ce vrei, îngrijește-ți plantele. Fă-ți timp să bei o cafea, un ceai, înoată, mergi pe munte, fă mișcare. Poți să te joci cu un câine, să citești o carte și să-ți petreci timp valoros cu prietenii. Șterge praful dacă e nevoie, dar amintește-ți că viața are nevoie să fie trăită și afară. Știi că această zi nu se va mai întoarce vreodată. Șterge praful dacă e nevoie, dar nu uita că îmbătrânești și multe lucruri pe care le poți face acum nu sunt de făcut atât de ușor la bătrânețe. Și când va veni vremea să pleci, cum vom pleca cu toții la un moment dat, vei deveni și tu praf… Și nimeni nu își va aminti câte facturi ai plătit, nici măcar de casa ta curată, dar își vor aminti prietenia ta, comportamentul tău și ceea ce i-ai învățat”.

*Poză cu un peisaj din Țara Hațegului.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Identitate și sens

Alergarea noastră de fiecare zi a devenit, în aceste vremuri, o poveste despre căutarea identității în moduri cât mai atipice. Cum nevoile urgente și imediate, precum asigurarea hranei, adăpostului, protecției…
View Post