Pandemia și anxietatea de sănătate

În această perioadă de pandemie, anxietatea se manifestă sub toate formele ei. Cele mai afectate persoane sunt cele care au un istoric de tulburări de anxietate și o vulnerabilitate genetică sau psihologică. Stresorul major, sub forma pericolului perceput peste tot, determină manifestarea tulburării de anxietate.

La origine, sentimentul de teamă este unul sănătos, deoarece ne ajută să identificăm pericolul, să ne luăm măsuri de precauție și să ne pregătim pentru cele mai rele scenarii. Problema apare când anxietatea devine excesivă, astfel încât nu mai știm cum să o gestionăm, nu mai putem funcționa normal sau funcționăm cu o calitate a vieții foarte scăzută. În această etapă, comportamentele de sigu­ranță devin frecvente și sunt mari consumatoare de timp, energie și resurse, astfel încât persoana în cauză nu mai poate susține un ritm normal al vieții. Un exemplu de comportament de siguranță folosit în mod excesiv în această perioadă este dezinfectatul supra­fețe­lor și al mâinilor. Atunci când o bună parte din zi este blocată cu un astfel de ritual, pe lângă faptul că pielea și țesuturile sunt afectate, gândul că ne-am putea îmbolnăvi devine obsesie și, astfel, o intensitate nefirească a anxietății.

Anxietatea de sănătate se poate instala mai ușor decât în cir­cumstanțe obișnuite. Întrebarea care se impune este: Când e cazul să consider că sufăr de anxietate de sănătate? Sau altfel formulat: Grijile legate de sănătatea mea sunt de intensitate și frecvență normale?

Anxietatea de sănătate debutează la vârsta adultă și, din datele pe care le avem, afectează aproximativ în mod egal bărbații și femeile. Acest fenomen este complex și înglobează componenta emoțio­nală (teamă excesivă), componenta fiziologică (tremurături, palpitații), componenta comportamentală (comportamente de siguranță, evitare) și componenta cognitivă (pericolul perceput).

Comportamente anxioase

Câteva dintre criteriile anxie­tății de sănătate sunt următoarele: preocuparea de a avea sau de a dezvolta o condiție medicală serioasă, simptomele somatice nu sunt prezente sau, dacă sunt, intensitatea este medie. Dacă o altă condiție medicală este prezentă sau există un risc ridicat de a o dezvolta, preocuparea individului este în mod evident excesivă și disproporționată, nivelul anxietății este crescut, iar individul este susceptibil la îngrijorări privind starea sa de sănătate, apar fie comportamente legate de sănătate excesive, fie evitarea dezadaptativă, iar aceste comportamente se mențin minimum 6 luni.

Intervenția este necesară și la nivel psihologic, deoarece componenta de anxietate este puternică și stabilă în timp, menținută de credințe iraționale și dezadaptative, iar psihoterapia conduce la originea tulburării și ajută persoana să dobândească abilități practice pentru a o gestiona. Unele din scopurile intervenției psihoterapeutice sunt următoarele: reducerea convingerii de a avea o boală, chiar dacă simptomele nu dispar; diminuarea îngrijorărilor față de sănătate; scăderea în frecvență și intensitate a comportamentelor de siguranță și de verificare (controale medicale, atenția excesivă față de simptomele propriului corp); cultivarea abilității de a face față „simptomelor” noi; dezvoltarea unor credințe funcționale despre sănătate și boală.

Persoana este ghidată pas cu pas pentru a identifica motivele ce stau la baza credințelor sale catastrofice despre boală, cât de justificate sunt, ce anume le-a generat și, în final, generarea unor noi credințe despre boală și vulnerabilitate. În aceasta constă restructurarea cognitivă, care are efecte imediate asupra comportamentelor de siguranță și evitare.

Intensitatea îngrijorărilor la orice simptom sau senzație fizică este interpretată într-un mod catastrofal și morbid, de aici începe munca psihologică de conștientizare și schimbare. Aceasta constă într-o reflectare empatică asupra îngrijorărilor excesive ale persoanei în cauză. Are loc dialogul socratic în care își pune la îndoială îngrijorările, le chestionează veridicitatea.

Tehnicile de respirație și abili­tățile de rezolvare de probleme sunt utile în gestionarea anxietății de sănătate. Prevenirea recăderilor se face prin recunoașterea semnalelor de „alarmă” și promovarea unui stil de viață sănătos.

Cum gestionăm tulburările de anxietate

Cele mai frecvente vizite la psiholog sunt datorate tulburărilor de anxietate, fie că vorbim despre atacuri de panică, anxietate generalizată, agorafobie, teama de a vorbi în public sau alte fobii. Teama este adânc infiltrată în modul nostru de a simți. Detectăm pericolul cu ușurință din rațiuni de conservare a vieții. Totuși, o serie de situații pot face ca teama să degenereze, să se transforme într-o tulburare de anxietate pe care să o purtăm cu noi, uneori, zeci de ani.

La psiholog sau psihoterapeut, în funcție de specificul tulburării, sunt abordate o serie de tehnici care să aducă persoana în situația de a-și putea frâna singur temerile. Practic, învață o serie de tehnici care îl ajută să-și diminueze anxietatea sau în multe cazuri ea dispare de la sine, după ce s-au înțeles cauza ei și modul în care s-a transformat dintr-o emoție adaptativă și funcțională într-una dezadaptativă și disfuncțională.

Tehnici de intervenție la nivel cognitiv și biologic

Restructurarea cognitivă modifică felul în care subiectul interpretează evenimentul activator care produce frică, reducând discrepanţa cognitivă şi, în consecinţă, problemele asociate acesteia: tehnica întrebărilor directe (ajută la identificarea gândurile automate care generează răspunsurile fiziologice sau cognitive de panică), tehnica ima­geriei dirijate (identificarea unor imagini sau situații care generează relaxare prin expunerea în imaginar).

Tehnica jocului de rol îl ajută pe client să-şi conştientizeze gândurile care îi afectează performanţa în viaţa de zi cu zi din cauza anxietății, să „vorbească” cu anxietatea lui, să vadă ce soluții există.

Tehnica înregistrării zilnice a gândurilor automate disfuncționale, iraţionale, ajută la obţinerea unei imagini comprehensive asupra gândurilor care produc teamă în identificarea resurselor pe care le are pentru gânduri funcţionale, cu temeri de intensitate normală.

Tehnicile logice modifică conţinutul informaţional disfuncţional şi/sau iraţional al clientului, bazându-se pe identificarea inconsisten­țelor logice în gândurile acestuia. Se pornește de la prezumția următoare: cunoştinţele valide sunt doar cele logic consistente, sursa cunoaşterii, raţionamentul deductiv care porneşte de la adevăruri universale.

Tehnicile empirice se referă la cunoştinţele valide, cele care corespund realităţii obiective, explorarea dovezilor care susţin sau nu cogniţiile persoanei legate de amenin­țarea percepută și reală.

Tehnicile metaforice înlocuiesc indirect, prin intermediul metaforelor, gândurile care produc panică și teamă cu imagini și povestiri care calmează și aduc speranță.

Tehnica experimentelor comportamentale este foarte folosită în tulburările de anxietate și constă în prescrierea de sarcini comportamentale cu scopul expunerii la stimulii care cauzează frică și a vedea că persoana se teme nejustificat de intens pentru situații care de fapt nu reprezintă o ame­nințare.

Tehnicile spirituale (rugăciunea, meditaţia) au un efect pozitiv substanțial asupra tulburărilor de anxietate, datorită faptului că induc modificări la nivel biologic, prin influenţarea balanţei neurovegetative, în sensul echilibrării acesteia. Același efect îl au și tehnicile la nivel biologic, precum exercițiile ghidate de respirație sau antrenamentul autogen de relaxare a întregului corp.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.