Conștientizarea propriilor limite înseamnă înţelepciune şi smerenie

Căutăm să fim relevanți o viață întreagă, căutăm să fim plăcuți prin aparența fizică, stilul de viață și gândire. E firesc să căutăm acceptarea, să dorim o matcă în care viața să curgă în acord cu valorile proprii. Totuși, în bula noastră de certitudini, pe care le căutăm cu frenezie deoarece ne oferă sentimentul coerenței, stabilității și al liniștii, este necesar să fim conștienți de faptul că avem limite în înțelegerea anumitor concepte, în puterea de acțiune sau decizie. 

Ne dorim să fim percepuți ca oameni inteligenți, însă, să stabilim de la bun început, a fi un om inteligent nu are legătură (neapărat) cu terminarea unei facultăți (sau mai multe), master(e) sau doctorat(e). Are de-a face cu modul în care gândești, relaționezi și vorbești.

Inteligența (mai exact înțelep­ciunea) în viață nu poate exclude blândețea de a privi cu mai multă seninătate viața, cu destindere, pe alocuri cu relaxare, mai puțină atitudine defensivă și ofensivă. Aceasta înseamnă mai puțină încrâncenare cu noi, cu alții, cu existența, cu părerile despre subiecte interpretabile.

Calităţile omului care-şi admite limitele

Oamenii conștienți de limitele lor nu au idei puține și fixe. Obișnuiesc să o numesc „intoleranță la incertitudine”. E confortabil pentru mintea ta să aibă iluzia că deține adevărul, dar lumea asta e mult, mult, mult mai vastă decât ne putem imagina. Pe măsură ce o descoperi, fără voia ta, obții un soi de smerenie în fața existenței și a tot ce te înconjoară. E sănătos, te asigur!

Oamenii conștienți de limitele lor nu îşi absolutizează părerile. Ei pun la îndoială status quo-ul, pun tot timpul întrebări. Certitudinea certitudinilor este iminența morții, în rest, ne dăm voie să descoperim și să explorăm tot ce ne înconjoară.

Oamenii conștienți de limitele lor pot râde de ei înșiși. Avem prostul obicei de a ne vedea buricul Pământului. Dă-mi voie să-ți spun că ești un om, într-o țară care e un punct pe hartă, pe o planetă care e minusculă comparativ cu alte planete sau stele, într-o Cale Lactee din miliarde de galaxii. Aşadar, relaxează-te!

Oamenii conștienți de limitele lor nu cred că știu totul despre un domeniu, cu atât mai puţin dacă nu este segmentul lor de expertiză. Iau ca exemplu controversatul subiect al vaccinurilor: totuşi, ai idee cum a schimbat vaccinul omenirea, ce boli a eradicat, cum a crescut speranța de viață, câți oameni și-au pus viața în slujba descoperirii lui? Ai studiat până la nivel de componente vaccinul? Dacă nu, retrage-te un pas în spate și lasă-i pe cei competenți în acest domeniu, care au investit o viață în studierea acestei problematici, să-și spună opinia. Opinia avizată, desigur. Amintesc aici şi situaţia „specialiștilor” formați în coaching, psihologie sau nutriție după doar un curs de trei săptămâni. Fiți serioși și lăsați-vă pe mâna oamenilor care știu ce fac, nu care se joacă de-a adulții!

Oamenii conștienți de limitele lor acceptă că uneori greșesc. Da, se întâmplă și celor mai buni, suntem supuși greșelii și faptul acesta funcțio­nea­ză ca un avertisment pentru a fi mai toleranți și îngăduitori cu greșelile altora.

Oamenii conștienți de limitele lor știu foarte bine că nu pot face totul și că există limite ale putinței și capabilității omenești. Aud din ce în ce mai des expresii de genul: „Poți face orice”, „Limita e cerul”… Mai devreme sau mai târziu, o să dai cu capul de pragul de sus, constatând cu stupoare că nu, chiar nu poți face orice. A-ți crește copilul spunându-i că poate face orice e la fel de nociv cu a-i spune constant că nu poate face nimic. În primul caz va fi mereu la limita frustrării, încercând mai mult sau mai puțin conștient să-ți demonstreze ție că poate, că nu te dezamă­gește, iar în al doilea caz se va autosabota. Avem limite, nu putem face oricând, orice, oricum. Pers­pectiva echilibrată e să știi că prin muncă și perseverență poți să-ți îndeplinești visele. Uneori eșuăm, apoi învățăm și progresăm. E firesc să fie așa.

Oamenii conștienți de limitele lor nu abandonează rațiunea. Reversul monedei este: eu exist, nu gândesc. Nu e necesar să consulți zodiacul pentru a face o investiție, dar trebuie cu necesitate să studiezi piața și să te educi financiar. Pământul nu e plat. Pământul nu are 6.000 de ani. Bicarbonatul de sodiu și rostopasca nu vindecă cancerul la plămâni sau hepatita B. Nu există aliment-minune, panaceu pentru fiecare problemă de sănătate. Gândește critic! Citește! Nu mai știu cum să o spun, dar pune-ți întrebări și studiază, află cum se validează pe piață un medicament, ce e un experiment, cum este construită știința, ce este o ipoteză, un eșantion, o probabilitate. Încă perpetuăm la nivel inconștient tiparele vechiului regim în care obediența și docilitatea erau virtuți cultivate la scară națională. În mod cert nu trebuie să facem din rațiune un idol.

Pascal spunea că „ruptura echilibrului vine din două excese: a exclude rațiunea sau a nu admite decât ra­țiunea”.

Oamenii conștienți de limitele lor văd dincolo de aparențe. Superficialitatea e o pandemie în zilele noastre, bombardaţi cu stimuli pe care creierul nu are resurse să-i proceseze, evaluăm omul din fața noastră în funcție de coafură și firma hainelor. Suntem mai mult decât buze, sprâncene și pantofi, suntem spirit, suflete, într-un cuvânt, oameni.

Oamenii conștienți de limitele lor își pun întrebări relevante. La 18 ani, întrebările corecte sunt cele legate de descoperirea propriei vocații, a abilităților pe care doresc să le dezvolt, legate de felul în care mă influențează grupul de prieteni, cărțile care îmi deschid mai multe perspective etc. Ceea ce faci în decada 20-30 îți influențează calitatea vieții cuprinse între 30 şi 60 de ani. Miza este amânarea plăcerii de moment pentru satisfacții pe termen lung.

Oamenii conștienți de limitele lor sunt buni la suflet și oferă resurse în relații.

Monahul Nicolae Steinhardt îi scria părintelui Iustin: „Să știți, părinte, că nu am nici credință, nici lumină, nici esență, nici încredere în mine și nici nu cred că poate să-mi fie cu putință să-mi fiu mie însumi de ajutor și cu atât mai puțin altora. Nu am nimic”. Iar părintele îi răspunde: „Ce-are a face! Nu ai credință, însă, dând-o altora, o vei avea și tu. Căutând-o pentru altul, o vei dobândi. Pe fratele acesta, pe aproapele tău, trebuie să-l ajuți cu ceea ce nu ai. Nu din prisosul, nu din puținul, ci din neavutul tău. Dăruind altuia ceea ce nu ai – credință, lumină, încredere, speranță -, le vei dobândi și pentru tine”.

Ce lecție prețioasă! Deși nu pare, mereu putem avea o cantitate de resurse pentru celălalt, astfel încât relația să nu moară.

Luați-vă timp să construiți relații împlinitoare, să cunoașteți omul de lângă voi în profunzime, nu doar culoarea preferată și ce parfum folosește!

Sufletul se hrănește cu emoții pozitive, umor, timp petrecut împreună, natură.

Căutați să deslușiți profunzimile existenței și ale propriei ființe, să vă bucurați de lucrurile simple și să fiți buni!

Aceasta nu este o simplă perspectivă mistică de a vedea lucrurile, este realitatea vieţii.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.