Aproape tot ce înseamnă scrisul pentru mine

Scrisul este vocea mea blândă. Uneori mă întreb, fără să fi găsit răspunsul, dacă scriu pentru mine sau pentru alții. Scrisul este vocea mea blândă, care poate să-mi acopere tonul critic, atât de la îndemână. Când scriu, ideile încep să curgă, orice parcurs capătă un sens și am impresia că soluțiile îmi sunt la îndemână, că așteptau doar prilejul de a fi scoase dintre literele alfabetului.

Scrisul este confort, respir atunci când scriu. Aș compara scrisul cu o res­pirație a sufletului, de fiecare dată când scriu, am sentimentul aproape fizic că sufletul meu respiră.

Scrisul mă adună, atunci când mă simt „spartă în bucăți” pe care nu le pot întregi.

Scrisul mă aduce cu picioarele pe pământ, pentru că expun doar gândurile mele mărunte, dar atât de intim țesute în modul meu de a exista.

Scrisul e bucățica mea particulară de artă și creativitate, într-un peisaj încărcat de responsabilități logistice.

Scrisul este unul dintre modurile în care fac față realității, atunci când ea îmi pare copleșitoare.

Cu agenda în brațe am trecut peste întrebările existențiale, am acceptat ce nu puteam schimba, am descoperit lumea interioară și exterioară.

„Scrisul te arată fără posibilitatea de ieșire”, spunea Petre Țuțea.

Niciodată nu a strigat tăcerea ca atunci când am coborât în adâncul ființei mele și am scris. M-am descoperit prin scris şi, ca să recurg la analogia cu „Mitul peșterii” a lui Platon, scrisul m-a scos din peșteră. Dese au fost momentele în care lumina m-a orbit, m-a provocat să privesc lumea diferit, nuanțat, franc sau cinic.

În scris desfac viața: o simt, o miros, o gust, o savurez. Şi poate cel mai important aspect, o înțeleg, îi găsesc o logică, un sens.

Nu tu ai darul de a scrie. Scrisul te are pe tine. Cumva, nu ştiu cum, în timp ce mergi, citești, ieși cu prietenii sau orice altceva, mintea ta țese continuu idei, proză, texte. Recompune și fragmentează realitatea într-un mod unic. Scrisul nu e un lucru forțat, programat, impus sau căutat. E aproape reflexiv.

E modul în care eu mă apropii de mine: cu furie, entuziasm, regret sau bucurie. Scrisul e fluid, curge din tine așa de natural precum sângele circulă prin vene: repede sau lent, în funcție de zona irigată.

Uneori izvorăște, recitești un text scris de tine și nu îl recunoşti, e al subconștientului tău, al inconștientului personal sau colectiv. Cert este că după fiecare ritual de genul acesta, înțele­gerea mea asupra realității se adânceşte, devine tot mai profundă.

Poate părea amuzant, dar în copilărie credeam că toți oamenii scriu, că asta-i normalitatea, la fel cum credeam că toți oamenii citesc și cumpără cărți, iar atunci când auzeam, într-un context sau altul, că oamenii nu prea mai citesc și nu prea mai cumpără cărți, credeam că e o simplă strategie de marketing care să ne determine să achiziţionăm și să citim mai multe cărți.

Franz Kafka consemna în jurnalul său că atunci „când nu scriu, sunt pierdut. Port în mine o lume nemaipomenită. S-o sfâşii? Şi totuși, e de o mie de ori mai bine s-o sfâşii decât s-o păstrez și să o înmormântez în mine. Pentru asta trăiesc, iar acest lucru îmi este cât se poate de clar”.

Facultatea de Litere nu naște scriitori, doar pune la dispoziție instrumente pentru a evidenția sau sublinia un mesaj.

Suntem complet singuri în două ipostaze: când scriem și când murim.

Puterea cuvintelor

Întotdeauna recomand persoanelor să aibă o agendă în care să-și noteze idei, visuri, planuri, aspecte pe care le-au învățat, ce doresc să schimbe la ei, pentru că a scrie îți aduce limpezime și claritate în gândire, poți identifica niște pași specifici pentru schimbare sau acceptare.

Tehnica aceasta se numește „journaling” și presupune să scrii, ca într-un jurnal, cel puțin câteva minute pe zi, ce simți, ce vrei, ce ți s-a întâmplat, orice. Numeroase studii arată că, după doar două săptămâni, simptomele de stres, depresie sau anxietate s-au ameliorat.

Dacă ne acordăm timp, vom vedea că viața ne învață ce avem de făcut în fiecare moment, că vindecarea emoțională se produce în noi, oricât de dificilă ar fi situația pe care o traversăm.

Dacă ne dăm timp, găsim cuvintele potrivite să stabilim o conexiune cu interiorul nostru.

Un bătrân înţelept spunea că „purtăm înlăuntrul nostru minunile pe care le căutăm în afara noastră”. Scrisul îți arată minunile din tine și din afara ta.

Aș strânge toate cuvintele lumii într-un loc, le-aș mângâia. Cu grijă le-aș potrivi în forme fixe, mobile sau flexibile, în funcție de context.

Iubesc nespus cuvintele, Logosul, când le văd ticluite corect, inteligent, cu tâlc și nerv, mi se aprind lumini în ochi.

De ce le iubesc?

Pentru că am cunoscut forța din ele, puterea de vindecare și restaurare. Ah, câtă forță au cuvintele potrivite în gura potrivită. Ne spune și regele Solomon, el, deșteptul pământului, „un cuvânt potrivit este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint”.

Un om se vindecă emoţional prin cuvinte, prin vorbele potrivite puse pe o rană, oricât de adâncă ar fi.

Iubesc cuvintele pentru că știu și simt puterea care se găseşte în ele. O putere încriptată, care le face incomensurabile. Chiar dacă sunt nelimitate și accesibile oricui, ele nu sunt gratuite, sunt însoțite întotdeauna de contextul adecvat, de emoții şi dau persoanei potrivite sens și valoare.

Lumi întregi ascund cuvintele. Lumi tandre, amare, dulci, veninoase, terapeutice. Lumi ale prieteniei și dușmăniei. Mă topesc în fața sensurilor multiple, rădăcinilor nebănuit de adânci, modelate de cultură și perioada istorică, apoi transformările sensului inițial și folosirea actuală.

Un soi de arheologie infinită a sensului și substanței cuvintelor. Cuvintele sunt savuroase, vii, spumoase, pot transforma o întâmplare banală într-una exotică, atipică, revelatoare, doar prin simpla așezare și orânduire cu dibăcie. Sau talent. Sau pasiune. Sau plăcere.

Cuvintele, da, șirurile acelea minuscule, adunătura aceea de vocale și consoane creează punți sau ziduri între oameni. Cuvintele sunt cărămizile care ne construiesc viața, bună sau nebună.

Aș înființa o școală a cuvintelor, să învățăm să le folosim, să le descoperim puterea, farmecul, mirajul. Aș informa cursanții, astfel: „Pentru sănătatea dumneavoastră, folosiți cuvintele cu umor, profunzime și nerv. Se recomandă folosirea vorbelor de duh, catrenelor împerecheate, încrucișate. Și, mai ales, nu uitați să citiți prospectul fiecărui cuvânt înainte de utilizare, recomandările de dozaj și context”.

E bine de știut faptul că folosirea lor, în anumite circumstanțe, este de prisos. Atunci, cu tact, taci! E situația în care nu o imagine, ci tăcerea face cât o mie de cuvinte. Îl iei în brațe pe cel de lângă tine, îl mângâi pe spate și/sau plângi împreună cu el.

Oamenii se plac sau se displac din cuvinte, iar dacă știi să mânuiești cuvintele, deja lucrurile sunt mult mai simple în relațiile tale.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Lupta mea cu nemulțumirea

Pe drumul căutării identității, te lovești de diferite provocări, iar una dintre ele este nemulțumirea constantă în raport cu diverse circumstanțe din viață. Nemulțumirea este picătura amară dintr-o limonadă gustoasă,…
View Post