Umbra cea de toate zilele și nopțile

Am intrat câteva zeci de minute în subsolul unei bisericii ortodoxe în renovare dintr-un cartier al Clujului să mă conectez cu Lumina și, pe măsură ce ascultam cuvintele Evangheliei și ale preotului, m-am întâlnit cu partea mea întunecată, cu Umbra.

În această perioadă sunt mediatizate câteva cazuri de abuz domestic, inclusiv violență prin împușcare… este cutremurător, m-am gândit că ar trebui prin scris să condamn astfel de comportamente, doar ca să fac un pas în spate și să realizez că fiecare victimă intră într-un cerc de abuz din cauza umbrei, din rațiuni legate de sistemul intern, harta interioară inconștientă care ne conduce viața, iar explicațiile în trei pași sunt inutile pentru că nu ne adresăm rădăcinii problemei.

Da, este imperios necesar să avem o cultura a psihoeducației, rețele de suport social, cadru legislativ de protecție pentru femei în situații vulnerabile, doar că e aproape inutil dacă ochii nu se îndreaptă treji spre interior, de aici pornesc toate relele și bunele pământului.

Carl Jung a fost psihologul care a teoretizat conceptul de „umbră” ca fiind partea inconștientă a personalității, ce ascundem, respingem, reprimăm, negăm, fie datorită standardelor mediului în care am crescut, fie pentru că acele emoții, comportamente sau convingeri nu corespund cu imaginea pe care ne-am creat-o despre noi. Tot ce considerăm rău, rușinos sau nepotrivit, „tot ce o persoană nu dorește să fie”, scrie Jung despre umbră.

Ironia este că pe măsură ce încercăm să arătăm în exterior o aparență ireproșabilă, umbra își face de cap prin ce nu putem controla: respingeri sau atracții inexplicabile, vise și situații recurente în viața noastră, proiecții, adică ce vezi la alții și judeci sau condamni, dar nu poți „vedea” în tine.

Ne imaginăm cu naivitate că cealaltă fațǎ a monedei nu există, putem sări peste umbra noastră, putem ocoli întâlnirea cu întunericul din noi.

Se vorbește pe gardurile internetului despre vindecare trans-intra-intergenerațională, despre cum să ajungi la împlinire, soluții rapide, șapte pași pentru schimbare și garanții incontestabile… este enorm de multă superficialitate și dezinformare când vine vorba de înțelegerea psihicului, iar atunci când superficialitatea este dublată de alergarea după vizibilitate și rezultate rapide, perdanții suntem noi.

O spun clar și răspicat: fără să vorbim despre umbră, despre inconștiența pe care o avem când vine vorba de suferința ce o producem, despre victimizare în situații pe care le construim noi, despre contribuția în dinamici distructive, despre minciuna și compromisul care există în ograda noastră, nu există împlinire sau stare de bine sustenabilă.

Până nu îți vezi, înțelegi și accepți umbra, fiecare relație și situație pe care o trăiești va încerca să te pună față în față cu ce nu dorești să vezi – și o să o facă până când în disperare te oprești zvârcolindu-te de durere, crezând că ești blestematǎ, dar acolo, în acel hău cu pereți invizibili, începi să-ți pui întrebări, să-ți faci introspecția și să chestionezi tipare relaționale până la a șaptea generație, să vezi întâlnirea dintre umbra ta și umbra celuilalt și reacțiile distructive ce derivă de acolo.

Existența nu are nimic personal nici cu tine și nici cu mine, ea doar urmează un curs ce curge după legi de care nici unul dintre noi nu putem face abstracție, iar legea oglindirii inconștientului (umbrei) este una dintre ele.

Știu, și creierul din dotare vrea calea scurtă și ușoară, doar că această „cale scurtă și ușoară” de fiecare dată m-a secătuit de resurse și am plătit prețul ei cu vârf și îndesat. Sunt destul de matură acum să nu mai caut căi ușoare și scurte, dar tentația este acolo mereu, te înțeleg.

Maturizarea psihologică este miza fiecărei vieți trăite conștient, iar acest lucru se întâmplă cu timp, cu răbdare, cu introspecție, cu flexibilitate, cu a vedea contribuția ta în fiecare relație dureroasă, cu smerenie, cu disponibilitate de a-l asculta pe celălalt, cu o inimă plină de curaj în a îmbrățișa schimbarea, cu altruism, cu sensibilitate, cu iubire, cu durere, cu a-ți da voie să vezi umbra ta, aspectele distructive și părțile negative care-ți controlează viața.

Ce faci cand respingerea și abandonul pe care nu le recunoști te-au condus spre alegeri care te ruinează?

Ce faci când lipsa de integritate a comportamentului este cancerul care-ți distruge relațiile?

Ce faci când vezi consecințelor catastrofice ale deciziilor tale?

„Întâlnirea cu umbra este o muncă de confruntare. Omul trebuie să învețe că este un om întreg, și nu doar partea sa luminoasă”, scrie Jung, nu poți ajunge la lumina autenticității și integrității fără să treci prin umbră. Fără să o cunoști. Fără să o înțelegi. Fără să o accepți.

Cum am ajuns să considerǎm că drumul spre împlinire sau relații satisfăcătoare ocolește umbra? Ce vrei să ascunzi, ce negi, ce reprimi, ce ți-e greu să recunoști în intimitatea sufletului se vede în oglinda psihologică pe care celălalt ți-o pune în față: de ce credeți că asistăm la o pandemie a divorțurilor, dar și a relațiilor nefericite care nu se încheie din motive logistice?

Pentru că munca interioară este grea, iar cine îți spune altceva te minte!

Pentru că trezirea sufletului trece prin noaptea întunecată a sufletului!

Pentru că soluțiile în trei pași pentru un corp de vis, o carieră de succes sau o relație reușită sunt o glumă proastă!

Dacă nu se schimbă sistemul interior este doar o chestiune de timp până când un abuzator mai rafinat își înfige colții în sufletul tău. Ai scăpat de un abuzator, dar harta interioară este aceiași, umbra va dori să iasă la suprafață, să o vezi și înțelegi, iar de acolo să faci alegeri mai sănătoase, să ții cont de toate părțile sinelui.

Cea mai profundă trezire a conștiinței am experimentat-o după ieșirea dintr-o relație în care am cunoscut fețe ale abuzului care nu bănuiam că există sau că mie mi se pot întâmpla, dar acele momente crunte au fost catalizatorul unei treziri a sufletului, nu fără a ajunge la umbra în care mi-am văzut fără vălul iluziilor despre mine lipsurile, defectele, nevoile neîmplinite care în viața adultă au luat forme de satisfacere distructivă, dinamici abuzive în care am intrat și care îmi erau familiare, comportamente distructive care te pot duce la moarte fizică, dependențe, abandon de sine, o spirală în care cobori spre infern și nimeni nu te poate opri.

Cel mai greu lucru când mă simțeam o ruină a fost să nu mă uit la nimic exterior, la trădarea care-mi pârjolea sufletul sau la ce am pierdut, cel mai greu lucru pe care l-am făcut a fost să mă întorc spre mine, conștientă fiind că iadul din exterior a fost oglinda adâncii mele umbre. Am știut ca nu mă pot minți pe mine, am știut că nu este despre celălalt, am știut că dacă mă victimizez o sa repet povestea până îmi văd umbra.

Fiecare trădare a sufletului se întoarce asupra ta cu forța unui bumerang. Ochii lipsiți de viață și inima de gheață nu sunt întâmplări, ci consecințe ale trădării sufletului, ale inconștienței, ale alegerii căilor confortabile – este mai ușor să arăți înspre celălalt, el este problema, el a făcut, el a zis, totul este despre celălalt în aparență, când, de fapt, în esență, totul este despre tine.

Umbra ne poate ucide sufletul și trupul dacǎ nu o aducem în conştient: dependențele, promiscuitatea, alegerile de stil de viață distructiv pentru corp, ce ascundem de noi și de ceilalți, se manifestă cu putere în exterior.

Am început articolul cu nevoia de a mă conecta cu Lumina, la biserică… eu am crescut pe bǎncile bisericii și cunosc intim cât de importante sunt aparențele, cât de reprimată este umbra în mediul religios, dar sub această poleială se ascunde judecată, critică, lăcomie, bârfă, invidie, legalism, denigrare, superficialitate, manipulare, poftă, superioritate, lipsă de educație.

Infiltrațiile umbrei sunt cu atât mai prezente cu cât încercăm să o ascundem, iar cazuri șocante în care fețe bisericești fac acțiuni abdominale cunoaștem, din păcate.

Una dintre soluții este să vorbim despre natura umană profund imperfectă, eșecurile, greșelile și zbaterile noastre, ale tuturor muritorilor.

Răscumpărarea pe care Dumnezeu o face în viața noastră conceptual este desǎvârşitǎ, faptic este parțială, toată viața ne vom lupta cu umbra, cu aspecte indezirabile din noi, cu lucruri pe care dorim să le schimbăm, dar în anumite momente suntem neputincioși.

Și este în regulă.

Și aceasta este partea completă a vieții, cu bune și rele, cu calități și defecte, cu iubire și durere, cu construcție și distrugere, cu haos şi ordine, cu viață și moarte.

Niciunul nu putem sări peste propria umbrǎ, dar putem, cu blândețe și curaj, să o cunoaștem, să vedem cum s-a manifestat până acum în alegerile și relațiile noastre. Și poate de aici, cu grijă față de noi, să simțim diferit, să alegem diferit, să trăim diferit.