Dă-mi, Doamne, te rog, mintea de pe urmă încă din timpul vieții

Îmi place vorba din popor: „Dă-mi, Doamne, mintea de pe urmă”, înțelepciunea înseamnă și să ai „mintea de pe urmă” încă din timpul vieții. 

Cu ce este diferită mintea „de pe urmă”, cea de la finalul vieții, cu mintea din timpul vieții? În preajma morții, în ultimele clipe, ai luciditatea de a vedea în ce te-ai împlinit și în ce te-ai irosit, ce a fost neghină și ce a fost grâu din tot ce ai făcut, care-ți sunt regretele, ce ai schimba.

O carte care te pune pe gânduri este Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morții, scrisă de Bronnie Ware, o asistentă medicală din domeniul îngrijirii paliative, care a interacționat cu multe persoane aflate în pragul morții și a scris despre cele mai comune regrete ale acestora. 

Mă uit câteodată în trecut, trag adânc aer în piept și mă gândesc: ce bine ar fi fost să fi avut la 19 ani mintea de la 29 de ani. Probabil la 39 de ani voi spune că aș fi vrut mintea din prezent la 29 de ani.

Desigur că „mintea” pe care (crezi că) o ai, o dezvolți printr-un demers necesar și sănătos de experimentare, cu plata unor costuri fizice și emoționale care te maturizează, în variantă ideală. 

Când cerem „mintea de pe urmă”, dorim maturizarea din prezent, care există doar datorită asprului proces din trecut. 

Mi-e ciudă pe mine, cum se zice, pentru că am plătit un preț amețitor de mare pentru anumite lecții, cred că a fost nevoie de o cantitate prea mare de durere ca să mă maturizez. Parcă alții-s mai maleabili, parcă alții-s mai flexibili, parcă alții nu trebuie să dea cu capul de cinci ori de grindă și să atingă plita încinsă ca să simtă că arde, parcă alții au „mintea de pe urmă” mai din timpul vieții. Parcă alții-s mai înțelepți, s-o zic p-aia dreaptă. 

Știu că nu se poate maturizare fără timp, experiență, durere și disciplină, dar mult bine mi-ar face o boabă din „mintea de pe urmă” în prezent.

Circumstanțele în care am plătit costuri emoționale și fizice mari, au fost situații relativ clare, dar eu consideram că știu mai bine cum stau lucrurile de fapt. Îmi este limpede amintirea momentelor când tata ne expunea diverse situații și vorbeam despre principii de viață, Dumnezeu, etică, comportament, emoții și țin minte încăpățânarea de a dori să experimentez pe pielea mea ce este bine și ce este rău, „vreau să te pipăi și să urlu: „Este!””, cum scria Arghezi într-un Psalm. Mai dificil este când pipăi și urli de durere.

Un om care ia aminte la Legea lui Dumnezeu generală, enunțată logic și simplu prin cele 10 Porunci, are toate șansele să aibă „mintea de pe urmă” în prezent, încă de la o vârstă fragedă sau tânără. 

Existența și funcționarea sistemului judiciar din orice țară se întâmplă pentru că se încalcă cele 10 Porunci: mințim, furăm, (prea)curvim, poftim la bunul aproapelui și îi dăm în cap, iar de aici e istorie (și lege), din care derivă lecții personale și familiale care se plătesc chiar generații la rând.  

Tu poți avea „mintea de pe urmă” prin respectarea Decalogului, tu eviți enorm de multă durere și suferință doar prin respectarea Decalogului. Dar… și aici există un mare dar, pentru a avea parte de aceasta, ai nevoie să-ți poți supune mintea și voința lui Dumnezeu, ori aici este provocarea zdrobitor de imensă și dificilă a omului preistoric, medieval, modern și postmodern. 

Facem aceeași greșeală, aproape fără excepție: credem că știm mai bine decât Legea Morală ce este bine pentru noi: dacă îmi place, îmi place, dacă vreau, vreau, dacă pot obține beneficii prin mărturie mincinoasă, mint, dacă pot avea mai multe posesiuni prin furt, fur până devin bogat, iar tu mori de foame, dacă îmi place nevasta aproapelui, o seduc, dacă îmi stai în cale pot chiar să te ucid și să fac orice este necesar ca să scap de consecințe. Ucid copilașul din uter și numesc crima libertate personală și dreptul de alegere.

Nimic nu poate sta împotriva singurei autorități absolute din viața mea: egoul meu, dorința mea, pofta mea, nevoia mea, planurile mele, personalitatea mea, valorile mele, cariera mea. Eu, eu, eu…

Să-ți educi mintea să fie supusă legilor lui Dumnezeu este semnul înțelepciunii care se apropie de absolut. 

Atenție, nu vorbesc despre sisteme religioase, doctrine, pastori, preoți sau biserici, ci vorbesc despre o Lege Morală elementară, comună. Dar la fel de bine pot să vorbesc în calitate de psiholog și psihoterapeut, când afirm că tulburările emoționale ori comportamentale sunt într-o proporție covârșitoare urmarea directă a încălcării celor 10 Porunci, fie de către tine, fie de către părinții tăi, iar consecințele au ajuns la tine.   

Cugetăm și analizăm de ce merge lumea în derivă, ce ne lipsește, ce nu ne lipsește, ce e de făcut, ce nu e de făcut, aș striga în toate agorele lumii: nu ne putem îndrepta într-o direcție propice dezvoltării sănătoase dacă nu punem accent pe respectarea Legii Morale. E ceva atât de evident, de clar, de simplu, de logic, de… uman.

Fiecare părinte cât de cât trezit în conștiința lui dorește să ofere societății niște copii cât mai buni și se frământă cum să-i educe, să-i învețe, să-i îndrume. Ei bine, cele 10 Porunci sunt un start excelent și te asigur că vor fi relevante acum, dar și peste 50 de ani când tu nu vei mai fi pe Pamânt.

Eu sunt acum precum un copil ce a descoperit cadoul de Crăciun sub brad, mi se pare uluitor că avem comprimate veacuri de esență morală și filosofică în 10 Porunci și nu vorbim despre ele la culcare și la trezire, cu copiii noștri, cu prietenii noștri, cu toți oamenii. Parcă toată viața am fost oarbă la impactul pe care respectarea sau nerespectarea Decalogului îl are în viața privată și publică.

În Legea Morală există chiar și o poruncă care spune să-ți aduci aminte de ziua de odihnă și să o sfințești, adică o zi pe săptămână să te oprești din goana nebună și să te ocupi de suflet, cea mai profundă entitate din ființa ta – ce exercițiu necesar în aceste timpuri.

Mi se pare uluitor că am studiat cauzele suferinței emoționale pe plan generațional, transgenerațional, astral și transcedental până în pânzele negre, albe și purpurii, dar am ignorat răspunsurile și soluțiile de bun-simț din ograda mea.

Suferim pentru că încălcăm Legea Morală dată de Dumnezeu pentru om… și de aici pot duce discuția sau dezbaterea pe orice paliere, ca să demonstrez coerența acestui principiu.

Tot pățitu-i priceput și dacă aș da timpul înapoi (ce fantezie patetică!) un singur lucru aș schimba, unul singur doar: mi-aș supune mintea Legii lui Dumnezeu fără drept de apel, mi-aș educa mintea să respecte Legea lui Dumnezeu, aș lua ca reper Legea Morală în toate deciziile mele și oricât de frustrant ar fi pe termen scurt, aș fi convinsă că am luat cea mai bună decizie pentru mine, familia mea și generațiile viitoare.