Sufletul știe tot

într-o conversație care se voia exploratorie și ludică, 

o întreb pe sora mea de 10 ani: 

„prințesa mea, ce vrei de la viață?” 

ea se uită la mine cu dezinvoltură,

apoi îmi aruncă cele mai surprinzătoare vorbe pe care le-am auzit: 

„vreau de la viață bani, soț și credință!” 

m-am blocat.

toata viața am trăit prin lentila obiectivelor, 

mă trezești la ora trei noaptea și îți pot spune, 

aproape exact, 

cum vreau să-mi arate viața. 

câtă infinită aroganță!  

firele de iarbă de care am tras să crească, 

s-au rupt în mâinile mele

și o dată cu ruperea lor, 

s-au desfăcut ițe importante din țesătura egoului meu. 

ce bine! 

sunt gata să nu primesc de la viață nimic din ce-mi doresc,

pentru că știu că tot ce primesc de la ea,

sunt experiențe de care am cu adevărat nevoie,

ca sufletul meu să învețe respectul față de viață, 

căile ei, rădăcini, semeni, 

mama și tata. 

fii liniștită,

nu poți risipi viața, 

ea curge în tine, 

niciodată în afara ta. 

e o sămânță în pământ,

ascunsă-n întuneric,

ce are în interiorul ei rețeta florii. 

nu știi ce culoare are floarea, 

nici mirosul, 

forma petalelor

sau dimensiunea spinilor. 

dar această floare unică este roada vieții tale, 

care se scrie doar în prezent, clipă de clipă. 

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Se ivesc zorii

Când se crapă de ziuă, există un spațiu între lumină și întuneric, o îngânare de culori și nuanțe: zorii. După o noapte lungă, zorii sunt promisiunea luminii. După o noapte…
View Post