Schimbările vieții cauzează distres, deseori. Un loc nou de muncă, nașterea unui copil, mutarea într-un alt oraș, schimbarea statusului marital, toate acestea sunt evenimente care pot cauza dificultăți de adaptare.
Nu doar evenimentele negative cauzează distres, ci și schimbările pozitive care se petrec în viața noastră, ca și nașterea unui copil sau câștigul la loto, ca să ofer un exemplu extrem.
Creierul nu are noțiunea de schimbare pozitivă sau negativă, ci doar de adaptare, iar orice schimbare implică capacitatea organismului și a psihicului de a se adapta noii situații.
Conform Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale (DSM-5), pentru diagosticare cu tulburare de adaptare este necesară prezența următoarelor criterii: apariția simptomelor emoționale sau comportamentale, ca răspuns la un stresor identificabil, survenind în decurs de trei luni de la debutul stresorului (stresorilor), aceste simptome sau comportamente sunt semnificative clinic, după cum este evidențiat de oricare dintre următoarele: (1) detresă marcată, care este în exces față de ceea ce ar fi de așteptat de la expunerea la stresor; (2) deteriorare semnificativă în funcționarea socială sau profesională, perturbarea în legătură cu stresul nu satisface criteriile pentru altă tulburare specifică de pe axa I și nu este doar o exacerbare a unei tulburări preexistente de pe axele I sau II (tulburările de pe axa I sunt tulburări clinice, ca depresia, anxietatea generalizată etc., iar tulburările de pe axa II sunt tulburările de personalitate și retardul mintal), simptomele nu reprezintă doliul, odată ce stresorul (sau consecințele sale) a dispărut, simptomele nu persistă mai mult de șase luni.
În funcție de manifestările predominante, tulburările de adaptare pot fi: cu dispoziție prevalent depresivă (suferință morală, deprimare, sentimente de vinovăție etc.), cu dispoziție prevalent anxioasă (neliniște, agitație, nervozitate, panică etc.), cu dispoziție mixtă – anxioasă și depresivă, cu perturbare de conduită (violarea drepturilor celorlalți, încălcarea regulilor și normelor sociale, neglijarea responsabilităților etc.), cu perturbare mixtă a emoțiilor și conduitei, nespecificate (acuze somatice, izolare socială etc.).
Ce putem face dacă situația nouă în care ne aflăm produce un stres semnificativ, pe parcursul mai multor luni?
O alternativă este evaluarea la nivel cognitiv a așteptărilor și standardelor pe care le avem. Perfecționismul, catastrofarea în fața unei greșeli, gândirea absolutistă sau dihotomică pot fi cauzele dificultății de adaptare. În acest caz disputăm convingerile iraționale, propunem experimente comportamentale, ne ajustăm standardele sau chiar ieșim din situația care cauzează distres.
Dificultățile pot fi la nivelul abilităților de comunicare, de negociere, de gestionare a stresului, de management al timpului, de rezolvare a situațiilor conflictuale, iar vestea bună este că abilitățile se pot învăța într-un timp variabil, astfel încât să diminuăm distresul și să facilităm adaptarea.
De asemenea, pot apărea incongruențe între principiile și valorile noastre, raportat la situația în care suntem, și de aici provine dificultatea adaptării.
Nu există un răspuns standard pentru a facilita adaptarea, ci explorarea situației conduce la nucleul problemei și de acolo derivă soluția.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.
Alina
