Stilurile de atașament în relația de cuplu

Relația de familie este spațiul în care cele mai profunde trăsături de personalitate și vulnera­bi­lități ies la suprafață, iar acest fapt facilitează cunoașterea de sine, acceptarea și vindecarea unor posibile răni sau cauze ale comportamentelor neadecvate, atât în relația cu partenerul, cât și în relația cu ceilalți oameni.

Atașamentul este legătura emo­țională dintre doi oameni. Teoria atașamentului a fost descrisă de psihiatrul britanic John Bowlby și psihologul canadian Mary Ainsworth, studiind schimbările care au loc în comportamentul copiilor în diverse situații, în raport cu mama sau persoana de referință. De aici a fost lansată teza conform căreia la baza oricărei relații de atașament interuman se află legătura timpurie mamă – copil, aceasta influențând calitatea relațiilor ulterioare și prezicând posibilele probleme.

Levine și Heller (2010) teoretizează două dimensiuni ale atașamentului: dorința de apropiere și intimitate și anxietatea (teama) față de afecțiunea partenerului și relație.

Sunt identificate trei tipuri de atașament: securizant, anxios și evitant. Stilul de atașament de­vine observabil în situații specifice, critice sau de criză, care de­clanșează patternul format timpuriu. 

Atașamentul securizant este caracterizat de comportament cald și echilibrat, persoanele care au acest tip de atașament se simt confortabil în intimitate și apropiere. Se așteaptă ca partenerii să fie iubitori și responsivi, să nu le fie teamă că nu vor mai fi iu­biți, au relații mai lungi și mai fe­ricite și chiar îi pot stabiliza (relativ) pe cei cu atașament insecurizant, dacă se află într-o relație cu aceștia. Evident, acesta este stilul dezirabil de atașa­ment.

Atașamentul anxios este caracterizat de preocuparea constantă a partenerului că celălalt nu îi răspunde (sau nu îi va răspunde) la fel sentimentelor pe care le nutrește. Teama de a nu fi abandonat, „agățarea” de partener, comportamente de urmărire (supravegherea telefonului, de exemplu) sunt doar câteva caracteristici ale acestui tip de atașament.

Persoana care prezintă ata­șament evitant echivalează intimitatea cu pierderea autonomiei, îi este teamă de depen­dență, are strategii de a-i ține pe ceilalți la distanță, deşi do­rește să se implice în relaţii, inconştient se depărtează atunci când simte nevoia celuilalt de apropiere. De asemenea, caută partenerul ideal sau idealizează o fostă iubire.

Deși stilul de atașament este format în copilărie, fiind conștienți de el și de dificultățile cu care vine la pachet, putem schimba anumite comportamente, în scopul unei relații mai împlinite.
În cazul stilului de atașament anxios, câteva recomandări sunt: comunică onest îngrijorările tale, acceptă nevoile pe care le ai în relație și dezvoltă o gândire caracterizată de abundență, fapt care-ți va diminua convingerea că iubirea, frumosul sau binele din relație se va sfârși.

Câteva recomandări pentru cei cu un stil de atașament evitant sunt: identifică momentele de retragere pe care le ai în relație, fii conștient că ești predispus la a interpreta greșit dorința celuilalt de a se apropia de tine, observă aspectele pozitive ale partenerului și nu (mai) idealiza iubirile trecute.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.