Evaluarea și diagnosticul dizabilității intelectuale

Dizabilitatea intelectuală (sau tulburarea de dezvoltare intelectuală) are debut în perioada de dezvoltare și include deficite ale funcționării intelectuale adaptative în domeniile conceptual, social și practic. Deficitele funcțiilor intelectuale includ raționa­mentul, rezolvarea problemelor, planificarea, gândirea abstractă, judecata, angajarea în mediul școlar, învățarea din experiență.

Deficitele funcțiilor intelectuale sunt confirmate atât prin evaluări clinice, cât și prin teste de inteligență standardizate, individualizate. Deficitele funcțio­nării adaptative duc la eșec în atingerea standardelor de dezvoltare și ale celor socioculturale privind independența personală și responsabilitatea socială. Fără susținere continuă, deficitele de adaptare limitează funcționarea într-una sau mai multe activități cotidiene, cum ar fi comunicarea, participarea socială, viața independentă, în diverse medii: acasă, la școală, la locul de muncă și în comunitate.

Diagnosticare

Debutul deficitelor intelectuale adaptative are loc în perioada de dezvoltare, iar nivelul de severitate poate fi ușor, moderat, grav sau profund. Important de specificat este că diferitele niveluri de severitate sunt definite pe baza funcției adaptative, adică măsura în care individul este adaptat și se descurcă în cât mai multe situații de viață, nu a scorului IQ, deoarece funcția adaptativă este cea care determină nivelul de susținere necesar.

Un alt diagnostic poate fi cel de„întârziere de dezvoltare globală”,rezervat indivizilor cu vârsta sub 5 ani, atunci când nivelul de severitate nu poate fi evaluat corespunzător în copilăria timpurie. Această categorie se diagnostichează atunci când persoana nu atinge pragurile de dezvoltare anticipate în diverse arii ale funcționării intelectuale și se aplică copiilor care nu sunt capabili să treacă prin evaluări sistematice ale funcționării intelectuale, inclusiv copiilor care sunt prea mici pentru a participa la testările standardizate. Această categorie necesită reevaluare după o perioadă.

Dizabilitatea intelectuală nespecificată (tulburarea de dezvoltare intelectuală) este un diagnostic rezervat celor cu vârsta peste 5 ani, atunci când evaluarea gradului de dizabilitate intelectuală (tulburarea de dezvoltare intelectuală) prin proceduri disponibile la nivel local este dificilă sau imposibilă, din cauza deficitelor senzoriale sau fizice asociate, cum ar fi cecitatea sau surditatea apărută înaintea dezvoltării vorbirii, tulburări locomotorii sau prezența unor comportamente problematice grave sau a tulburărilor mintale comorbide. Acest diagnostic este folosit în circumstanțe excepționale şi necesită reevaluare după o perioadă.

Conform clasificării inteligenței după criteriul IQ-ului, persoana supradotată intelectual are un IQ mai mare de 130, iar deficiența mintală este prezentă la cei cu un IQ mai mic de 70. Astfel, deficiența mintală ușoară este între 50-70 scor IQ (prezent la 85% dintre cei cu diagnostic de deficiență mintală), moderată: 35-50 scor IQ, severă: 20-35 scor IQ (pot învăța să citească câteva cuvinte și să vorbească), profund: mai mic de 20-25 scor IQ (necesită supraveghere și internare permanentă în locații speciale).

Cum măsurăm inteligența

Cel mai folosit instrument de măsurare a inteligenței îl constituie „Matricile progresive Raven”, după denumirea celui care l-a elaborat, James Raven. Prima versiune a testului a fost publicată în 1938. Ce evaluăm, de fapt, cu acest test? „Matricile progresive Raven” au la bază teoria abilităţilor cognitive a lui Charles Spearman, care enunță faptul că inteligența are la bază factorul g (supranumit inteligența generală), alcătuit din două componente: componenta reproductivă și componenta eductivă.

Componenta reproductivă vizează capacitatea de recunoaştere şi reproducere a unui material (în mare parte verbal), care reprezintă conceptele explicite, verbalizabile ale unei culturi. În timp ce componenta eductivă se referă la perceperea şi identificarea relaţiilor care nu sunt vizibile imediat, formarea constructelor care facilitează manipularea problemelor complexe, capacitatea de a discerne semnificaţia de confuzie, de a crea noi „insight-uri”, de a genera noi concepte. Aceste abilităţi sunt necesare atât copiilor, pentru a găsi sensul regulilor implicite ale limbajului, cât şi adulților în procesele decizionale.

Există mai multe forme ale „Matricilor progresive Raven”, însă varianta standard, denumită „Matrici Progresive Standard”, disponibilă în trei forme (MPS Clasic, MPS Paralel, MPS Plus), cuprinde 5 serii a câte 12 itemi (în total 60 itemi) și se aplică la vârstele între 6 și 80 de ani. Cele 5 serii urmăresc stabilirea de relaţii în structura matricii, analogii între perechile de figuri ale matricii, schimbări progresive în figurile matricii, permutări, regrupări de figuri în interiorul matricii și descompuneri în elemente ale figurilor matricii. Fiecare item al testului este „sursa” unui mod de gândire, iar ordinea în care sunt prezentate problemele oferă un antrenament pe parcurs, progresiv.

Interpretarea testului cuprinde analiza scorului așteptat și discrepanța prezentată în funcție de vârsta cronologică, scorul brut centil și încadrarea în IQ-centil.

Interpretarea rezultatelor încadrează persoana într-un nivel de dezvoltare intelectuală: nivel I „Intelect de nivel superior”, nivel II „Capacitate intelectuală peste medie”, nivel III „Intelect de nivel mediu”, nivel IV „Capacitate intelectuală sub medie” și nivel V „Deficienţă intelectuală”. Evaluarea inteligenței se poate face de către psihologul clinician și medicul psihiatru.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.