În ultimii trei ani am renunțat la a-mi stabili rezoluții pentru noul an. Zilele acestea m-am gândit la finalurile și începuturile ultimilor ani pentru mine și mi-am dat seama că în nici un caz nu aș fi putut anticipa parcursul lor, care nu putea fi cuprins în vreun vis sau coșmar de-al meu.
Anul 2021 a venit cu pierderea iubirii pe care o credeam „the one”.
Anul 2022 a venit cu îmbolnăvirea surorii mele de un cancer galopant.
Anul 2023 a venit cu pierderea tatălui meu.
Anul 2024 a venit cu trezirea sufletului.
Anul 2025? Slabe șanse să pot prezice ce îmi rezervă.
Ce rezoluție este relevantă când viața te ia pe sus și îți sfărâmă realitatea pe care o credeai stabilă?
A venit în mintea mea imaginea plăcilor tectonice, șase cele mai mari, care formează continentele și alcătuiesc o parte din scoarța terestră. Imaginează-ți că te uiți la o placă tectonică de o mărime și greutate imensă, te gândești că nimic nu o va putea muta din loc. Însă, surpriză, ele se mișcă, iar mișcarea lor cauzează cutremure, tsunami, geneza vulcanilor. Deși nu vedem, în fiecare an plăcile tectonice se deplasează între 3 și 12 centimetrii, cresc în suprafață și se fragmentează.
Toată această mișcare este nanomilimetrică, insesizabilă pentru noi, cei care stăm pe placa tectonică a Europei, numită Eurasiatică, dar ea există. Bucata de scoarță terestră de o greutate incalculabilă, de o mărime imensă, se mișcă și noi nu percepem mișcarea, dar în nucleu, dar în adâncimile pământului, sunt schimbări de temperatură și dinamică, iar când acestea depășesc anumiți parametrii, influențează vizibil și deseori catastrofal mișcarea plăcilor tectonice, atunci știm, se produc cutremure, tsunami, erupția vulcanilor, lavă ce topește tot în calea ei.
Am făcut apoi o paralelă în mintea mea și am realizat că fiecare avem „plăci tectonice”pe care le considerăm stabile, imuabile, fără să realizăm că în interiorul sufletului se întâmplă o serie de mișcări subtile inițial, insesizabile din exterior, dar rând pe rând, forța vieții ia fiecare „placă tectonică” și o zguduie din temelii: profesia, iubirea, credința în Dumnezeu, pierderea sănătății, moartea celor iubiți, falimentul, astfel, se produc „cutremure”, „tsunami” sau „vulcani activi”, care ne schimbă sufletul, traiectoria, existența.
Te uiți înapoi și nu ști de unde a venit o așa schimbare, ce vânt a produs-o, dar mișcarea subtilă a sufletului tău a fost ani la rând acolo, doar că la un moment dat a devenit explozivă și incontestabilă.
Posibil să te uiți la „plăcile tectonice” ale vieții tale cu satisfacție, sunt stabile, sigure, nimic nu le poate mișca, te înșeli, desigur, dar pot înțelege: ca specie căutăm predictibilitatea și siguranța, avem cei mai fini detectori pentru pericol și schimbarea ce pare amenințătoare.
Am două recomandări pentru mine și pentru tine.
Împrietenește-te cu schimbarea pentru a avea un psihic rezilient în fața adversităților vieții. Corpul tău de ieri nu mai e în totalitate corpul tău de astăzi, ai îmbătrânit o zi, s-au produs schimbări în valorile analizelor tale, s-au declanșat anumite procese, s-au stopat altele. Singura constantă în univers e schimbarea, mișcarea, care nu poate fi oprită de nimic. Este necesară doar bătaia de aripă a unui fluture, ca latitudinea și longitudinea existenței tale să se modifice radical.
Obișnuiește-te cu schimbarea, împrietenește-te cu ea, îmbrățișeaz-o. Îți va fi mult mai ușor când „tsunamiul” te va lovi, vei avea flexibilitatea de a face surf pe val, nu te vei împotrivi valului, considerând că ești mai puternic. Adevărul acesta e ca un ceai amar, dar calmant.
Privește natura cât de mult se schimbă în câteva luni, acum e îngheț și frig, iar peste câteva luni copacii vor fi înfloriți și ne vom adăposti de razele puternice ale soarelui.
A doua recomandare este a lui Iov, patriarhul care și-a pierdut toți copiii într-o zi, și-a pierdut sănătatea, prietenii, s-au mișcat agresiv „plăcile tectonice” ale vieții lui și zice: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire”. Iov 22:21
Pace, fericire… este cam tot ce ne dorim ca oameni pe această planetă.
Am în minte sămânța intenției „vreau să mă împrietenesc cu Dumnezeu”, nu pot controla cum, când, unde se întâmplă aceasta, dar pot controla calitatea solului în care sămânță cade, iar de aici pornește hrănirea și creșterea ei.
Pot avea cele mai nobile semințe, cele mai bune intenții, însă, dacă solul în care acestea cad este uscat, nepregătit, va fi o risipă de material.
Oricât de bune ar fi semințele, solul este esențial, el adăpostește și hrănește sămânța, el o ascunde până iese din pământ la lumină.
Solul este sufletul meu, valorile din care își extrage seva, aspirațiile cele mai adânci, aplecarea inimii către anumite cauze, lucrurile care contează cu adevărat pentru mine: acesta este solul pe care îl cunosc, îl pot cerceta, îl pot controla într-o mare măsură.
Dacă solul, sufletul meu, este aliniat cu intenția pe care o pun în sămânță, aceasta va crește incontestabil.
Dacă intenția este bună, dar solul nu este pregătit pentru ea, roada va fi inexistentă.
Dacă tot vorbesc de intenții și pământ, las aici intenția de a învăța să îngrijesc o grădină de flori, de legume și o livadă care să-mi hrănescă și sufletul, și ochii, și trupul, pentru că-mi doresc lucrul acesta de mult timp și poate că a venit timpul pentru el.
Plantez această sămânță a intenției și te provoc să te gândești la semințele intențiilor și solul, sufletul tău, în care le plantezi.
Alina
