Cine mi-a furat vara și de ce toamna asta pare că are un iz de productivitate care nu-mi place deloc?

Un înțelept a fost întrebat de un tânăr ce este împlinirea, acesta i-a răspuns: „Tot ce nu e prea mult”. Probabil prea multă vară ar dăuna sănătății. 🙂

O dată cu intrarea în toamnă, când hainele-ți devin brusc prea subțiri seara și dimineața, m-am gândit la vara mea. Deși am avut veri mai exploratoare, curios lucru, vara aceasta o simt ca pe una dintre cele mai speciale și blânde din câte le-am trăit.

Motivul? Mi-am dat voie doar să fiu, m-am lăfăit într-un cocon de autosuficiență și mulțumire de sine, m-am bucurat de toate senzațiile noi până acum pentru mine, ca într-o veritabilă vară a sufletului.

Dialogul savant cu mine era:

-Ce-ți dorești azi?

-Să stau. „Insul activ devine robul acțiunii”, spunea Moromete, aşa că mai bine studiez mișcările norilor pe cer și contemplez natura.

-Ce vrei să faci azi?

-Poate să mă joc cu câinele, să dorm, să mă uit la seriale și să-mi ofer cadoul disciplinei de a face sport. Doar atât și fiecare zi pusă pe repeat, până mă cufund în propria-mi voluptate.

Spre deosebire de alți ani, am stat cu rudele la povești despre neamul nostru, istoria lui, tata în vremuri când noi nu existam, ne-am conectat unii cu alții și am descoperit cât de multe resurse prețioase se ascund în linia genealogică a neamului meu, mi-am deschis inima să le primesc cu bucurie, să-mi extrag seva și puterea din rădăcini care ne-au adus până în acest punct de conștientizare și evoluție.

Am simțit bucurie și mândrie pentru familia și neamul meu, resursele care vin înspre mine de la ei și am descoperit cum copiii sunt săgeți înspre viitor, nu poți intui viitorul, însă aceștia poartă în genele lor o înțelepciune ancestrală de a duce lumea mai departe, sunt înzestrați cu abilități necesare reușitei într-un viitor pe care nu-l cunoști.

Vara aceasta s-a produs o răsturnare a valorilor din mintea mea. Mergem la psiholog și psihoterapeut cu așteptarea să ne fie văzută durerea și suferința, să o comunicăm, să o plângem, să o strigăm de pe acoperișul casei, să se vadă cicatricile bătăliilor pierdute și rănile speranțelor distruse… și e benefic acest proces până la un punct. Însă, conștientizare ce mi-a întors vara cu susul în jos a fost că până nu vei simți durerea pe care tu ai provocat-o celuilalt, exact așa cum ai simțit-o pe a ta, vindecarea nu-și găsește o albie în care să curgă spre tine.

Da, durerea ta e important să fie văzută și recunoscută, dar în exact aceeași măsură este important să fie văzută și recunoscută și durerea celuilalt. Este necesar să realizezi suferința pe care tu ai provocat-o, să o recunoști, să o simți, să fii conștient de ea, să o regreți – acest fapt îți va produce o mișcare în suflet care-ți va contura procesul vindecării.

Uită-te cu onestitate la contribuția ta în durerea celuilalt și dă-ți voie să o simți, aceasta este perspectiva care te aduce în punctul responsabilității radicale și a non-victimizării.

Toate minunile sunt în tine, femeia dragă, Rumi spunea: „Purtăm înlăuntrul nostru minunile pe care le căutăm în afara noastră”. Ce cauți în exterior se află în tine, mereu a fost acolo.

O spun tare, clar și răspicat, o pot repeta de câte ori este necesar: TU EȘTI O MINUNE.

Vara aceasta nu ar fi fost perfectă fără dragostea mea canină, labradorul nostru bun și vesel, Pango-Mango-Tango, care mi-a umplut zilnic, fără excepție, inima și fața de zâmbete, drăgălășenie, culoare și multă iubire.