• Acasă
  • Blog
    • Relații de cuplu
    • Parenting
    • Psihologie
    • Educație în stil feminin
    • Existențiale
    • Spiritualitate / Divinitate
    • Interviuri
  • Servicii
  • Despre mine
  • Contact
  • Acasă
  • Blog
    • Relații de cuplu
    • Parenting
    • Psihologie
    • Educație în stil feminin
    • Existențiale
    • Spiritualitate / Divinitate
    • Interviuri
  • Servicii
  • Despre mine
  • Contact
Educație în stil feminin

Fii de partea ta!

by Alina 30 June 2021

Atunci când îți propui obiective, în momentul setării lor vizualizezi cum te vei simți când le vei atinge: bucuros, mai împlinit, încrezător în ce poți realiza. În momentul în care atingi obiectivul stabilit, însă, surpriză, nu mai simți nimic special. Treci peste fericitul eveniment golit de emoția cu care tu l-ai investit inițial. Cu toții, probabil, am trecut prin aceste stări, pentru care există două posibile explicaţii. 

„Ar trebui să simt bucurie, ce e greșit cu mine? De ce nu simt nimic? Alți oameni s-ar bucura de o aşa realizare, în schimb eu tratez lucrurile într-o manieră neutră”. Probabil vi s-a întâmplat să gândiţi astfel de multe ori. Există două posibile explicații ale acestor stări emoționale.

În momentul în care ne dorim obținerea a ceva material, împlinirea în viaţa de cuplu, o promovare, o vacanță sau orice altceva, ne proiectăm din momentul zero, să-l numim așa, direct cu respectiva realizare, fără a lua în calcul că pe parcursul procesului noi ne schimbăm.

Costurile ascunse

Mintea noastră suferă modificări, pe care le numim generic costuri ascunse.

Da, ai obținut o promovare la locul de muncă, însă ai neglijat activitățile care-ți făceau plăcere, nu ai mai făcut sport, nu ai mai citit nici o carte etc. Te-ai concentrat pe ore suplimentare și documentare pentru noul post la locul de muncă, de exemplu.

Da, ai o relație de cuplu care te împlinește, însă ți-ai neglijat toți prietenii și parcă ai renunțat la multe dintre obiectivele și visurile tale. Da, ai o casă mai mare, mai modernă, însă pe parcursul procesului ai pierdut relația cu copilul, acesta a intrat în anturaje dubioase și nu mai găsești calea spre inima lui.

Felicitări, ai făcut cursul acela pe care ți-l doreai atât de mult, însă relația în familie s-a răcit și pare că omul cu care împarți casa ți-e mai mult străin decât suflet pereche.

Îți permiți o vacanță scumpă, dar ți-ai observat firele albe de păr și ridurile dobândite în timp ce munceai pentru acei bani.

Aceasta înseamnă că ai ajuns în punctul pe care l-ai visat, însă nu ai luat în calcul costurile procesului.

Când ți-ai atins targetul, deja nu mai erai omul din punctul zero, ci te aflai în punctul unu, schimbat de experiențele pe care le-ai traversat de acolo până aici.

Creierul pune ca într-o balanță ce a câștigat, dar mai ales ce a pierdut pe parcurs. Costurile procesului există, chiar dacă tu nu le percepi la nivel con­știent, creierul tău este cel mai eficient calculator, care nu-ți vorbește în cuvinte, ci prin stări sau emoții.

Din această cauză se întâmplă dese­ori ca atunci când cineva vine și te felicită pentru ce ai realizat, în loc să mulțumești și să zâmbești din toată inima, te uiți la celălalt și afișezi un zâmbet de complezență.

Spui în mintea ta: „Am fost promovat, dar responsa­bi­litățile s-au dublat și ajung după apusul soarelui acasă”.

Creierul calculează costurile succesului sau promovării întotdeauna.

Semnalele creierului

A doua explicație pentru faptul de a nu mai simți bucurie atunci când îți atingi un obiectiv se referă la semnalele corpului și creierului care-ți spun să te oprești, să te analizezi, să-ți pui întrebări, să începi schimbările care se impun.

Poate ești epuizat fizic și/sau emoțional. Aceasta este o cauză foarte frecventă a anhedoniei (lipsa plăcerii) și apatiei. Investești în direcția greșită, iar creierul, prin lipsa emoționalității pozitive, îți transmite semnale de alarmă să te oprești.

Te sabotezi constant, îți minimalizezi realizările și fericirile, bucuria și satisfacția până la anulare, iar creierul nu face risipă de resurse pe termen lung. Te devalorizezi constant, crezi că nu meriți fericire sau nimic bun nu se va alege de viața ta.

Eşti cel care oferi constant, ești disponibilul mereu de serviciu… Tot sistemul complex de calcul al creierului tău, sensibil la pierdere, urlă: ești pe minus, fă ceva!

Dacă continui să nu faci nimic, vei intra în depresie, să zicem, situație care în cazul acesta e doar expresia unui „shutdown” pe care ți-l dă „computerul” corpului, creierul, ca indiciu al faptului că ceva funcționează greșit, într-un sistem construit să fie coerent, adaptativ, setat pe a supraviețui.

Când experimentezi durerea emoțională, important este să nu te împotriveşti. Dacă vei face aceasta, este ca atunci când te afli în mijlocul unui vârtej și te zbați să ieși de acolo: te vei îneca. Mai bine lasă vârtejul să te ducă la fundul apei și acolo, unde apele sunt liniștite, te poți ridica la suprafață.

Stările noastre emoționale vin și pleacă, importante sunt atitudinea și modul sănătos sau nu în care ne raportăm la ele. Deși nu pare întotdeauna, tot ceea ce simți are un sens, o logică, inclusiv în cazul tulburărilor emoționale.

Ceea ce simți contează

Spune-ți de fiecare dată când ți se pare că nu are sens ce simți, că e copleșitor sau inadecvat, că ceea ce simţi contează. Există un fir roșu, deși nu îl vezi.

Există o rațiune în spatele a ceea ce trăiești, deși nu ești receptiv la ea acum.

Prin prisma istoriei tale de viață, a experiențelor și modului în care trăiești, la o analiză rudimentară vei descoperi că ce simți contează, e relevant și logic.

Pentru că, de multe ori, nu ne punem pe primul loc în viața noastră, iar aici nu este vorba de un mod egoist de comportament, ci de o manieră sănătoasă de raportare la sine, uităm că suntem entitatea creatoare a vieții noastre, oricât de ezoteric ar suna acest fapt.

Într-o viziune re­duc­ționistă, suntem suma unor obice­i­uri, convingeri și comportamente care ne ajută sau ne sabotează în procesul devenirii noastre și în dorința de atingere a unor obiective.

Întreabă-te dacă ești prietenul sau dușmanul tău: Ce spune despre tine modul în care te raportezi la tine?

Nimic din exterior nu te vindecă de neiubire, nimeni sau nimic din exterior nu-ți poate aduce acceptarea pe care tu ca ființă umană este necesar să ți-o oferi ție.

Viața este o sursă de energie. Spre ceea ce ne îndreptăm atenția, aceea va crește, inclusiv dezvoltarea abi­lităților emoționale.

Există patru surse de energie: energie pentru corp, pe care o luăm din sport, somn etc., energie pentru minte, pe care o luăm din citit, învățat, abilități nou deprinse prin exersare, energie pentru inimă, atunci când iubim și primim iubire, când acțiunile noastre sunt motivate de plăcere, și energie pentru suflet, care se manifestă prin compasiune, spiritualitate, empatie, iertare.

Ne-am obișnuit să ne petrecem zilele din sarcină în sarcină, uitând să prioritizăm ceea ce ne încarcă cu energie. Este important să investim în ce ne face pozitivi și ne pune zâmbetul pe buze, pentru că doar așa vom putea, la rândul nostru, să oferim din prea plinul sufletului, fără regrete sau reproșuri mai târziu. Iar dacă ani la rând prioritatea în propria viață nu ai fost tu, e momentul să schimbi ceva… deschide-te spre perspectiva schimbării, care este nu doar posibilă, ci și de dorit.

Amin­teș­te-ți că vindecarea se întâmplă în conexiune cu tine și cu ceilalţi, în comunitate.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Facebook WhatsApp Linkedin Pinterest Email 0
Previous Post

Viziunea mea despre fericire

Next Post

Cântecul iubirii

Alina

TE-AR PUTEA INTERESA SI…

Durerea ta e și durerea mea
7 April 2022
Cum învățăm grija față de noi înşine
24 March 2022
Această abilitate esențială: organizarea
10 March 2022

Leave a Reply Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW ME ON INSTAGRAM

Cum altfel putem să ne găsim calea, decât punâ Cum altfel putem să ne găsim calea, decât punându-ne întrebări, călătorind, sfidând regulile cu care am crescut și experimentând cu inima deschisă viața? 

Demersul atipic al devenirii fiecărei femei reprezintă unul dintre punctele mele de interes… iar “Arta de a-ți lua rămas bun” vorbește despre pierdere, dez-rădăcinare, abandon și regăsire, în povestea încărcată de nuanțe și cultură a unei curajoase femei yemenite. 

#booklover
Am devenit rigizi și superiori, e atât de difici Am devenit rigizi și superiori, e atât de dificil să ne aplecăm înspre celălalt și să fim alături de el în clipele grele, însă pentru a face aceasta este nevoie de flexibilitate psihologică, empatie, comunicare, dorința de a-i fi bine celuilalt.

Smerenia în relație înseamnă să renunț la aparența impenetrabilă, la pretenția de semidemiurg care ține lucrurile în control și să-ți spun că ești important pentru mine.

Smerenia în relație înseamnă să recunosc că am nevoie de tine pentru a face față provocărilor vieții și a-mi fi bine.

Smerenia în relație înseamnă să-ți normalizez emoțiile inconfortabile sau dureroase, să-ți spun că și eu mă confrunt cu ele, suntem în aceeași barcă, trăim sub același cer, nimic din ce este omenesc nu-mi este străin.

Smerenia în relație înseamnă că renunț la critică, judecată, condamnare, dispreț, acești călăreți apocaliptici care nu anunță nimic bun pentru noi.

Smerenia înseamnă să-ți spun că ești important pentru mine, te apreciez, sunt alături de tine și te susțin în proiectele tale.

Smerenia înseamnă că mă bucur sincer de succesul tău.

Smerenia în relație înseamnă că nu-mi este teamă să-ți ofer valoare, să-ți amintesc calitățile și lucrurile pentru care te apreciez.

Smerenia în relație înseamnă că renunț la pretențiile de superioritate și contabilizare a ce fac pentru tine, pentru noi.

Aș mai defini smerenia în relație, așa cum spune și definiția conceptului, o comportare modestă, plină de bună-cuviință, în care eu realizez că suntem parteneri pe acest drum pe care l-am ales împreună și în care investim zi de zi.

Smerenia înseamnă să renunț temporar la nevoile și dorințele mele pentru a fi aproape de celălalt, să renunț la egoism și binele meu suprem. Uneori este o lecție despre loialitate, perseverență, alegere conștientă, moralitate.

#relationships
Bunica mea a spus: Nu lăsa tigăile să străluc Bunica mea a spus:

Nu lăsa tigăile să strălucească mai tare decât tine. Nu lua curățenia casei atât de în serios.

Șterge praful atunci când e nevoie, dar fă-ți timp să pictezi o imagine sau să scrii o poezie, să faci o plimbare sau să vizitezi un prieten. 

Gătește ceea ce vrei, îngrijește-ți plantele. Fă-ți timp să bei o cafea, un ceai, înoată, mergi pe munte, fă mișcare. Poți să te joci cu un câine, să citești o carte și să-ți petreci timp valoros cu prietenii.

Șterge praful dacă e nevoie, dar amintește-ți că viața are nevoie să fie trăită și afară. Știi că această zi nu se va mai intoarce vreodată.

Șterge praful daca e nevoie, dar nu uita că îmbătrânești și multe lucruri pe care le poți face acum nu sunt de făcut atât de ușor la bătrânețe.

Și când va veni vremea să pleci, cum vom pleca cu toții la un moment, vei deveni și tu praf...

Și nimeni nu își va aminti câte facturi ai plătit, nici măcar de casa ta curată, dar își vor aminti prietenia ta, comportamentul tău și ceea ce i-ai învățat.

Rose Vangheluwe

#sisterhood
Poţi să-ţi petreci întreaga viaţa căutând s Poţi să-ţi petreci întreaga viaţa căutând soluţii complicate la problemele tale, dar va fi o pierdere de timp. 

Răspunsurile sunt simple. Şi ele sunt foarte la îndemână.

Nimeni altcineva nu te poate face fericit sau trist, nici tu nu poţi face pe altcineva fericit sau trist.

Fericirea sau tristeţea ta îţi aparţin numai ţie – iar ale lor le aparţin lor.

Nu-ţi pierde vremea dând vina pe altcineva pentru greşelile tale sau acceptând vina pentru greşelile pe care le fac alţii.

Asumă-ţi responsabilitatea faţă de ceea ce gândeşti, spui sau faci. Lasă-i pe ceilalţi să-şi asume responsabilitatea faţă de ce gândesc, spun sau fac.

Fii în permanenţă conştient de aceste adevăruri simple şi poartă-te în conformitate cu ele.

Drumul este drept.

El pare să fie şerpuit, numai atunci când încerci să-l întortochezi, ca să-ţi satisfaci frica sau vinovăţia.
Paul Ferrini

#truth
Ce este duioșia? Duioșia este atunci când ini Ce este duioșia? 

Duioșia este atunci când inima ți se lipsește de un om cu lipici de grijă și bunătate. 

Duioșia este atunci când al tău perfect câine se bucură din toți porii că te vede. 

Duioșia e o blănoasă pisică, arogantă și elegantă. 

Duioșia e un desen pe care-l primești de la un copil în care-ți spune că ești frumoasă. 

Duioșia e o îmbrățișare caldă după o zi cumplit de grea. 

Duioșia e insuflarea speranței atunci când ești frânt/ă. 

Duioșia e îmbrățișarea iertării. 

Duioșia e lacrima transformată în zâmbet. 

Duioșia e non-judecată și acceptare. 

Duioșia e încrederea că vulnerabilitatea ta e văzut/ă și ești în siguranță. 

#duioșie #runninginthewoods
Astăzi, în biserică, în timp ce ascultam un me Astăzi, în biserică, în timp ce ascultam un mesaj despre Înviere, m-am surprins gândindu-mă la ce a însemnat învierea lui Iisus pentru o femeie: Maria Magdalena, și cum viața i-a fost transformată de o întâlnire în care cineva a văzut lumina din ea. 

Am scris: Știm că erai din Magdala și că tulburai mințile bărbaților. 
S-au țesut zeci de mituri în jurul tău. Pentru că ești ceea ce noi nu avem curajul să fim, nu datorită virtuților, ci datorită fricii.

Ne uităm la tine și te condamnăm pentru că ai avut curajul să-ți asumi ceea ce erai, expunându-te oprobiului public, privirilor mușcătoare, trufașe și acuzatoare.

Ai învățat două lucruri: nu e mai mare ipocrizie decât să pretinzi că ești ceea ce nu ești și să arunci cu piatra în cel care are îndrăzneala și demnitatea să te privească în față și să nu-ți ascundă nimic. 

Contrar așteptărilor, ne înveți curajul, asumarea și demnitatea.

Nu am înțeles încă noi, onorabilii, că promiscuitatea cea mai adâncă ascunde cea mai neagră disperare. Și pentru că suntem fără păcat, chipurile, suntem primii care aruncăm cu piatra în tine.

Ai învățat apoi că schimbarea începe atunci când cineva privește la tine și nu vede un obiect, ci un om. O femeie.

O altfel de privire te-a răscolit și acolo, pe buza prăpastiei, ți-au crescut aripi. A înviat speranța în inima ta și s-a născut sămânța unui nou început.

Teologii spun că „Pilda fiului risipitor” e cel mai emoționant pasaj din Biblie. Eu cred că (de data aceasta) au dreptate. 
Când ne întoarcem acasă frânți, goi, dezamăgiți și pustii, nu avem nevoie de reproșuri, priviri mustrătoare sau teorii de tipul: „Știam că așa o să fie...", „Ți-am spus eu..." și altele uzuale, practicate la scară largă, ci de o îmbrățișare caldă, părintească.

Diferența dintre ceea ce putem fi și ceea ce suntem, e făcută uneori de un singur om care a trecut prin sufletul nostru și a văzut valoare acolo unde alții nu au văzut decât ruină și cenușă.

Ne vorbești despre restaurare, despre puterea non judecății, despre cuvintele de ridicare și acceptare.

Viața ta vorbește despre ceea ce putem fi, oricât 
ne-am îndepărtat de noi, de esența noastră.

Îți mulțumim!

#transformation #resureccion
Follow on Instagram

LIKE ME ON FACEBOOK

Cauta

Categorii

  • Blog (6)
    • Educație în stil feminin (71)
    • Existențiale (68)
    • Interviuri (7)
    • Parenting (23)
    • Psihologie (93)
    • Relații de cuplu (29)
    • Spiritualitate / Divinitate (14)

ABONEAZA-TE!

Citește GRATUIT e-bookul: CEI PATRU STÂLPI AI SĂNĂTĂȚII MINTALE
Loading
Back to Top