Trei elemente care promovează sănătatea emoțională în școală

Discursul despre importanța promovării sănătății mintale în orice mediu sună foarte bine, dar în realitate multe dintre demersuri se opresc la nivel de discuții, fără a se lua măsuri concrete de tip preventiv sau remedial. Cred că suntem în punctul în care ar trebui să trecem de nivelul discuțiilor și să avem o cultură care pune accentul pe sănătatea mintală, cel puțin la fel de mult ca pe cea fizică.

Până la vârsta de cel puțin 18 ani, școala reprezintă o a doua casă pentru majoritatea dintre noi. Petrecem, la propriu, ani pe băncile școlii (sau online, logați pe diferite platforme de învățare, mai nou).

În acest cadru, promovarea sănătății mintale și a stării de bine în școală nu este un moft, ci un imperativ.

Problemele care pot apărea în școală sunt atât de variate și vaste sub aspectul descrierii și al soluțiilor, încât este utopic să considerăm că un articol poate trata și vorbi despre fiecare problemă.

Ceea ce doresc să punctez, însă, este climatul potrivit care promovează sănătatea mintală în școală și cum ar trebui să ne raportăm la probleme, atunci când acestea apar în mod inevitabil.

Un loc de muncă în sistemul de educație este mai mult decât un job, un serviciu prestat între orele 8:00 şi 16:00. Este o preocupare și un proces perpetuu de învățare, pentru a înțelege atât lumea exterioară, cât mai ales lumea interioară.

Cultură solidă privind relațiile

În orice organizație sau sistem construit cu interes pentru sănătatea mintală, relațiile dintre oameni sunt o prioritate, pentru că reprezintă cel mai important facilitator al stării de bine.

Prin urmare, relația dintre noi nu este unidirecțională eu-tu-obiect, adică tu ești un recipient pasiv care primește informații, ci relația dintre noi este de tipul eu-tu, suntem două ființe într-o relație de cunoaștere și dezvoltare, parteneri egali, dar fiecare cu un rol bine definit în cadrul procesului de educație.

În această ecuație, accentul cade pe relația dintre noi, deși nu doresc să minimalizez în vreun fel importanța conținuturilor și dezvoltarea abilităților atât de necesare în procesul creșterii fizice și intelectuale.

Relația este „lipiciul” care favorizează fiecare pas al învățării.

De aceea, în clasele primare, de exemplu, doamna învățătoare este o figură aproape maternă, iar multe din atitudinile pozitive sau negative față de școală iau naștere atunci.

Siguranța emoțională

Funcțiile executive – atenția, concentrarea, memoria – devin stabile în jurul vârstei de 14-15 ani, dar acest lucru se întâmplă numai dacă mediul în care copilul se dezvoltă este unul care răspunde nevoii de siguranță fizică și emoțională.

Nevoia de bază în relații este cea de siguranță.

Stresul este stocat în corp, iar acesta se vede adesea non-verbal: ticuri ale copiilor, agresivitate fizică, îmbrânceli, țipat, anxietate de performanță, motivație scăzută în sarcini etc.

Conștientizarea traumei sau stresului cronic ne învață că o parte din elevii noștri sunt tributari, într-un fel sau altul, consecințelor evenimentelor aversive pe care le-au trăit, de aceea, practicile bazate pe traumă sunt importante și în interiorul școlii.

Autoreglarea emoțională se întâmplă în relații în absența unei atmosfere de frică, dominare și putere.

Pentru ca procesul de autoreglare să se producă este nevoie să răspundem la trei întrebări, fiecare din alt registru. Supra­viețuirea: Este acesta un spațiu sigur pentru mine? Emoțional: Sunt iubit? Executiv: Ce pot învăța de aici?

Aceste întrebări nu sunt puse conștient, ci ele necesită un răspuns în background, în subconștient.

Doar când această ecuație are răspuns la toate cele trei întrebări, se produce autoreglarea emoțională, acel spațiu în care putem discuta cu copilul și afla care sunt nevoile lui.

Copilul afectat de traumă nu percepe lumea ca fiind sigură și bună pentru dezvoltarea lui, iar autoreglarea este un factor-cheie în ecuația de reglare emoțională.

Procesul de autoreglare emoțională se finalizează când copilul ajunge adult, până atunci are loc procesul de coreglare, prin care copilul este ajutat de părinte sau un adult important pentru copil (la vârsta adultă se poate avea un astfel de proces alături de terapeut), această secvență este dependentă de autoreglarea părintelui/adultului.

Sensul este următorul: autoreglarea părintelui duce la coreglarea în relația părinte-copil din care rezultă autoreglarea copilului.

Acesta este unul dintre motivele pentru care un părinte echilibrat emoțional are șanse majore să asigure un climat de siguranță și iubire pentru copil, astfel încât acesta să se dezvolte adecvat.

Cea mai frecventă modalitate de reglare emoțională a copilului este prin joc, deoarece aceasta se adresează emoționalității lui profunde. Jocul poate fi directiv, ghidat direct de profesor (sau părinte), cu reguli clare și se adresează conștientului, sau non-directiv, situație în care părintele se lasă ghidat de copil în joc, iar această formă de joc se adresează inconști­entului, adică sunt scoase la iveală conflicte pe care copilul nu are capacitatea de a le verbaliza sau exprima.

Pentru stabilirea de limite, se folosește acronimul RCO, R – recunoaște emoția, C – comunică emoția, O – oferă alternative.

Școala poate fi un spațiu al siguranței și învățării abilităților de viață, dacă are în vedere dezvoltarea pe parcursul anilor de școală a următoarelor componente: educația emoțională, dezvoltarea rezilienței (reziliența înseamnă, printre altele, abilitatea de a rezolva probleme, conștientizare emoțională, autocontrol, optimism, umor, suport social), provocarea convingerilor proprii, educația financiară, găsirea unui scop personal și cultivarea relațiilor sănătoase.

Valorile școlii în loc de Regulile școlii

Când aud un discurs despre reguli, majoritatea copiilor și adolescenților au un comportament de opoziție, deși, prin reguli, noi dorim să dezvoltăm un set de conduite morale, acceptabile social.

Dacă înlocuim regulile cu valorile pe care noi le promovăm, creștem șansele ca ei să înțeleagă că este vorba despre o cultură organizațională la care trebuie să adere, în caz că vor să facă parte din colectivul școlii respective.

De exemplu, valoarea noastră este respectul față de ceilalți, prin urmare, salutăm, admitem când greșim și ne oferim scuzele, avem un limbaj decent, fără porecle, înjurături sau batjocură, ne susținem unul pe altul în sarcini, nu ne amenințăm, intimidăm sau lovim.

Valoarea noastră este sănătatea, prin urmare, ne spălăm pe mâini când venim din pauză, îna­inte de masă, după ce folosim toaleta.

Valoarea noastră este educația, prin urmare, ne implicăm în activitățile de la clasă, ne facem temele, punem întrebări și suntem parte activă a procesului de învățare.

Noi și profesorii suntem pe aceeași parte a baricadei, în care viziunea finală este dezvoltarea unei personalități multilateral dezvoltate.

Cele trei elemente enumerate mai sus contribuie la promovarea sănătății mintale în școală și implicit la dezvoltarea fizică, emoțională, intelectuală și relațională a copilului.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Ordinea este viață

Când copiii noștri sunt mici, încercăm să-i convingem prin explicații și argumente raționale că regulile sunt pentru protecția lor, nu au rolul de a-i priva de plăcere, libertate sau experiențe.…
View Post