Debora Rotaru: „Pupu-ți capu‘ ăla chel”

Tata e icoana mea sfântă! E modelul meu în viață de tată, prieten și bărbat. Când eram mică îl vedeam ca pe cel mai inteligent, descurcăreț, prietenos, blând, harnic, atent, darnic, iertător, sensibil, puternic și respectat om.

Când aveam 7-8 ani și mă lua cu el în oraș, îl întrebam mereu: „Cum de știi toate străzile și drumul înapoi acasă?”, îmi părea un geniu în acele momente. 

Abia așteptam să ajungă acasă de la lucru și să ne ducă pe toți la plimbare prin cartier, apoi să vină seara ca să ne gătească mâncarea noastră preferată. Stătea cu noi până noaptea la povești, să ne educe, să ne învețe cum să ne comportăm, să vorbim și să-i tratăm pe cei din jur. 

Tata era mereu vesel și oricât îl supăram, după zece minute venea la noi, ne pupa, ne spunea că ne iubește, ca semn de împăcare. 

În fiecare dimineața, vara, ne aducea de la grădină buchete cu florile noastre preferate… aveam camera plină de ele. 

Eu îl trezeam noaptea când eram mică să îmi încălzească mâncare sau să îmi facă cartofi prăjiți, pentru că îmi era foame – tata niciodată nu m-a refuzat. Când mă durea măseaua sau îmi era rău, plângeam după tata pentru că el se comporta frumos cu mine și îmi făcea ceai. 

Nu am întâlnit pe cineva mai harnic, familist și curajos ca el. 

Venea de la muncă, ne ducea la sport sau dentist, apoi ne plimba și după mergea la grădină. Când nu voiam să mergem cu el, ne spunea: „Tu nu trebuie să faci nimic, doar stai cu mine să povestim”, așa mergeam, apoi, lucram împreună, pentru că nu puteam să nu-l ajutăm. 

În discuțiile noastre ne permitea să avem păreri diferite și să îl contrazicem, fără să se supere sau să ne certe. 

Când m-am îmbolnăvit de cancer, primul gând a fost: „Nu-i pot spune lui tata, pentru că ar muri de inimă rea”, așa că i-am cumpărat calmante și doar după i-am spus. 

Știu că la aflarea veștii a stat nopți întregi uitându-se în gol și apoi rugându-se pentru mine. 

Când eram cheală și urâtă de la chimioterapie, îmi spunea mereu că sunt frumoasă și că mă iubește.

Când îl supăram, îmi spunea: „Pupu-ți capu‘ ăla chel”. 

În fiecare dimineață venea să vadă cum mă simt ca să mă scoată la plimbare și să povestească cu mine. Dacă mă simțeam mai bine mă întreba ce vreau să mănânc că el îmi gătește orice. 

Când îmi era foarte rău, tata mergea în camera lui, plângea, se ruga pentru mine, apoi venea la mine vesel și îmi povestea lucruri amuzante, ca să râdem împreună. 

Tata e cel care ne aduna pe toți să ne rugăm, ne făcea cea mai bună ciocolată de casă și cele mai tari clătite, pe care noi le numeam „țiglă”. 

Tata e cel pentru care abia așteptam să ajungem acasă și el ne înveselea pe toți. 

Tata nu dormea până când nu știa că suntem toți acasă, ne aștepta în bucătărie, ca să ne pupe, apoi mergea la somn. 

Toată copilăria noastră tata ne binecuvânta și ne spunea că suntem cei mai buni, deștepți, frumoși, harnici și că e mândru de noi. 

Tata e omul care m-a iubit cu toată inima și a mai trăit doar trei săptămâni de la aflarea veștii că boala cu care m-am luptat e în remisie completă. 

Tata a trăit pentru noi, iar noi suntem tot ceea ce suntem pentru că el ne-a iubit, încurajat, susținut, mângâiat, lăudat și pentru că niciodată nu îi era greu să facă ceva pentru noi. 

Tata e icoana mea sfântă! 

*Am găsit o scrisoare din 2016 pe care Debora i-a oferit-o lui tata de ziua lui, o redau întocmai.

Iubite tată,

Nici nu știu cum să încep frumos această scrisoare, pentru că nu am talent la scris, sau poate, pentru că nu ți-am scris niciodată una. Doresc să-ți mulțumesc pentru toate momentele în care ne-ai pus mai presus de tine pe noi și pentru copilăria frumoasă pe care ne-ai oferit-o: plimbările, discuțiile și statul până târziu la „predicile” tale ne-au format ca oameni și ne vor rămâne întipărite în minte și în inimă. Vreau să îmi cer iertare în scris pentru momentele în care sunt tare îndărătnică, dar cu toate astea sunt destul de drăguță. Păcat că nu ai învățat destul în tinerețe ca să ajungi profesor universitar, sunt sigură că studenții te-ar fi iubit pentru că ai în tine calități pe care majoritatea oamenilor nu le posedă. Dar eu o să fiu, în locul tău, un profesor universitar genial! Oricum, noi o să fim oameni de succes, iar atunci vă vom putea răsplăti pe tine și pe mama pentru toate eforturile depuse. Astăzi e ziua ta și nu am bani de cadou, dar știu că pentru dumneata această scrisoare va prețui mai mult ca aurul sau argintul. La mulți ani! Te iubesc foarte mult!

Cu dragoste, Debora.