Cunoașterea de sine se construiește în fiecare zi

Odată ce oamenii au început să gândească rațional, întrebările au devenit parte din firescul existen­ței. S-a făcut saltul de la convingerea că tunetul și fulgerul sunt indicii ale mâniei zeilor la faptul că sunt fenomene ale naturii care se declanșează atunci când electricitatea acumulată în nori se descarcă. Faptul că am început să ne punem întrebări, lăsând la o parte explicațiile puerile și mitice, a reprezentat motorul evolu­ției. Din aproape în aproape, din întrebare în întrebare, am ajuns la nivelul de cunoaștere și trai la care suntem astăzi.

Ca să avem o idee a ceea ce înseamnă traiul unui om simplu acum 200 de ani (din punctul de vedere al vârstei Pământului, 200 de ani e echivalentul a 5 secunde), e necesar să știm câteva lucruri: pe atunci nu existau televiziune, medicină de masă, acces la apă curentă, asis­ten­ță socială, electricitate, învăță­mânt obligatoriu, asta ca să nu mai vorbim de internet, calculator sau mobil.

Toate descoperirile şi invenţiile au fost posibile datorită faptului că cineva a sfidat status quo-ul, și-a pus întrebări, iar prin muncă de încercare și eroare, prin studiu și per­se­ve­rență, a descoperit sau a creat ceva care a dus la îmbu­nă­tățirea ca­lității vieții oamenilor, de-a lungul generațiilor, până în zi­lele noastre.

În urmă cu 200 de ani se murea de la o simplă răceală, asta ca să nu mai vorbesc de o gripă care ucidea sate sau orașe întregi. În medie, din zece nou-născuți, ajungeau la maturitate doar trei.

Pe de altă parte, cultura europeană ieşea din superstiția magiei, din conceptele de castă, îmbunătățind-o într-o formă care recunoștea liberul arbitru și dreptul la opinie, atât timp cât libertatea celorlalți și pacea civică erau respectate.

Datorită celor dinaintea noastră ne bucurăm azi de multiple avantaje. Oricât de lipsiți de oportunități ne-am considera, suntem cea mai privilegiată și răsfățată generație de pe Pământ.

Este firesc să te întrebi ce aș mai putea face eu azi, când există tot ceea ce ne trebuie, când e greu să te remarci printre atâția oameni străluciți: cercetători, inventatori, medici, ingineri, chimiști etc., pe care-i privim cu admirație. Ce mai pot eu să descopăr sau să inventez? Cu ce să mă remarc între atâția oameni cu minți sclipitoare?

Provocarea pentru noi toţi este aceea de a ne cunoaște pe noi înșine, de a ne șlefui caracterul, de a ne dezvolta abilitățile pe care le avem pentru a performa fiecare în domeniul lui de activitate cât mai bine, de a călători, de a descoperi lucruri şi persoane noi, de a accesa experiențe diverse.

Toate acestea putem să le facem pentru că suntem privilegiați, pentru că trăim în secolul XXI, pentru că nu ne-am născut într-o epocă, țară în care la 12 ani trebuia să te căsătorești cu un bărbat care avea dublul sau triplul vârstei tale sau cu un bărbat ales de tatăl tău, fără ca tu să-l vezi vreodată sau, mai rău, să fii considerată fără valoare, un obiect, doar pentru că ești femeie.

Atenţia la ceea ce este în interior

Aşadar, aspectul asupra căruia vreau să mă opresc este cel al autocunoașterii. Înțelepții greci au scris deasupra oracolului din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!”

De ce să faci asta când ești bombardat continuu cu stimuli, care mai de care mai tentanți?

De ce ar fi o preocupare pentru tine să-ți sondezi interiorul, când tot ce contează, aparent, este cât de bine arăți și câți bani ai?

Există un avantaj sigur și palpabil al cunoașterii tale?

Da, există.

Înainte de a dezvolta subiectul, dă-mi voie să-ți spun că orice realizare în exterior are în culise muncă interioară de autocunoaștere. Succesul pe care îl vedem noi e vârful aisbergului, partea de 90% este ascunsă și constă în cine ești, cum ești, care sunt valorile și principiile tale, care nu sunt scopuri în sine.

Scopul este omul care devii, o imagine cât mai acurată a felului în care îți dorești să arate atitudinea și comportamentul tău, ce însemni tu în fapt.

Tot ce construim în exterior poate fi pierdut într-o singură clipă. Realitatea este că nu suntem imuni la intemperiile vieții, în schimb, comoara din interior – alcătuită din caracterul, personalitatea, valorile, scopurile și atitudinea ta – nu îți poate fi luată niciodată, toate cele enumerate sunt în celulele tale, te definesc, trăiești și mori cu ele.

M-am gândit la două instrumente care să-ți deschidă interesul pentru a fi mai atent la tine, proces numit introspecție.

În primul rând, stai în liniște cu tine. Lasă pentru o zi telefonul, laptopul și conexiunea la internet și ascultă ce-ți spune interiorul. La început vei trăi un mix de sentimente și gânduri, apoi se vor liniști și vei putea privi la tine ca într-o oglindă: Cine sunt?, Ce doresc de la mine?, Care sunt valorile mele?, Cum mă văd peste 10 ani?, Am un scop al vieții sau trăiesc așteptând prințul pe cal alb să mă salveze?

Acestea sunt doar câteva din întrebările care, odată puse, îți pot oferi claritate și viziune asupra vieţii tale.

Un al doilea lucru pe care poți să-l faci pentru a te cunoaște este să-ți lărgești zona de cunoaştere. Oamenii cresc și se dezvoltă accesând experiențe noi, vizitând locuri diverse, citind, cunoscând persoane diferite, cultivându-și pasiunile, îndeplinindu-și visurile.

În acest fel ajungi să te cunoști. Așa poți să te confrunți cu un alt mediu, diferit de cel în care ai crescut, așa poți vedea alte concepții despre viață, divinitate și lume, diferite de cele pe care le știi deja. Nu sunt pași standard care, odată făcuți, vor rezolva definirea identității tale, dar e un început, foarte bun, aș spune.

M-am gândit că psihologia, prin excelență, este știința care se adresează sufletului cu pretenția de a-l ajuta să se însănătoşească. Discu­ția pe marginea acestui subiect e atât de vastă, complexă și imposibil de ajuns la un consens, că nici nu știu în ce măsură poate fi vorba de o clarificare conceptuală.

Există boală fizică, boală mintală și boală spirituală. Noi le-am pus în categorii și am identificat specialiști pentru fiecare dintre ele: medicul se ocupă de boala fizică, psihiatrul, psihologul și psihoterapeutul de boala mintală și preotul, duhovnicul, de boala spirituală.

În realitate, orice boală, de orice tip, este determinată în mod holistic de toate părțile întregului. Trupul afectează mintea și spiritul, și invers.

Corul de voci care ne spun că ce nu putem măsura, cuantifica, împărți în variabile dependente și independente, cu scopul de a le manipula pentru a obține rezultate semnificative sta­tistic, nu intră în sfera cu­noaș­terii științifice, fără îndoială.

Echilibrul îl găsim în a cuprinde toate părțile întregului, dacă vrem să avem o viziune cât mai amplă asupra unui fenomen.

Pentru a nu ne lăsa influenţaţi negativ este nevoie de ancorare în realitate, în primul rând, iar fiecare demers are sens pentru îmbună­tățirea calității vieții noastre.

Recunosc că mi-aș dori ca viața să fie mai simplă, relațiile să se conducă după niște variabile mai previzibile, mi-aș dori să nu mai existe atât de multă durere…

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.