Luna trecută s-au împlinit cinci ani de când am început propriul proces de psihoterapie. În urmă cu cinci ani, după prima ședință, mi-am dat seama că este ziua lui Sigmund Freud, ce ironic, chiar cel care a vorbit prima dată despre „terapia prin cuvânt”. M-am gândit ce s-a schimbat după atâția ani de lucru conștient cu mine… și e greu de exprimat. Schimbarea face oricum parte din noi, celulele se înnoiesc complet la șapte ani, deci mai am vreo 20% din celulele de acum cinci ani. Și dacă vrei, nu poți fugi de schimbare. 🙂
Din punct de vedere profesional nu-mi imaginez cum e posibil să lucrezi cu oamenii și să nu fi într-un proces de psihoterapie de lungă durată. Poți merge cu oamenii în procesul lor doar atât de departe cât ai ajuns tu.
Cel mai important instrument al psihoterapeutului nu este o formare sau zece pe care le-a parcurs, nici câte mii de euro investește în cursuri la capătul lumii, ci este nivelul de conștiință la care acesta a ajuns, nivelul de a înțelege și integra viața. Acest lucru se întâmplă treptat, maturizarea cere timp, un stejar nu crește în șase luni.
Sora mea mi-a spus un lucru care mi-a rămas în minte: „Alina, noi lucrăm cu oamenii, nu e posibil să nu înțelegem propriile lecții de viață”. După ultimii doi ani, care au fost foarte provocatori, am simțit că toată viața m-am pregătit pentru aceste momente, că am scos din mine toate resursele, instrumentele de reglare emoțională și mindsetul funcțional, ca să gestionăm situațiile prin care am trecut ca familie, dar și individual.
Psihoterapia mi-a exersat flexibilitatea de a privi viața din alte unghiuri, mi-a creat un spațiu de a vorbi despre povestea mea, a o înțelege, a plânge, a vorbi despre lucruri pe care nu credeam că le-aș putea exprima (prima mea psihoterapeută mi-a mărturisit după doi ani, că la începutul ședințelor noastre nu-și putea dădea seama cum puteam plânge și vorbi în același timp), îmi amintesc că aveam impresia că lacrimile mele sunt un izvor care nu va seca vreodată, dar acum înțeleg că se topesc dureri din sufletul nostru care au nevoie să iasă la suprafață.
Este incredibil de complexă viața, ramificațiile ei se întind mult peste ce cuprindem noi cu mintea, e un soi de smerenie fundamentală ce nu te mai părăsește când înțelegi aceasta.
Raționamentele din spatele alegerilor noastre sunt majoritatea inconștiente, iar eu pot confirma că am ales inconștient toate lucrurile de care am fugit conștient.
„Îmi doresc ca să vă uitați la toate greșelile mele și să nu le repetați”, le mai spun în câte un context surorilor mele, și m-am întrebat de ce spun aceasta, doar ca să realizez că dacă toată suferința mea ar ajuta pe cineva, ea ar căpăta un sens, iar dacă are sens este o suferință ce-și găsește drumul spre vindecare cu o rapiditate fantastică.
Aceasta face și psihoterapia, oferă un sens suferinței tale, apoi te ajută să-ți descoperi valorile, punctele forte, acțiunile care-ți aduc plăcere și astfel ai o viață satisfăcătoare – o primă ecuație importantă e rezolvată.
Interesul meu în ultimul an este sufletul. Sufletul omului este un mister, este cea mai profundă entitate din psihic.
Sufletul omului este instanța cea mai ascunsă și fundamentală a vieții interioare, care se manifestă în exterior prin toate contextele de viață și relațiile create.
La fel cum corpul are nevoi, la fel sufletul are nevoi. La fel cum corpul se degradează, sufletul se degradează. La fel cum corpul se îmbolnăvește și vindecă, la fel sufletul se îmbolnăvește și vindecă.
Dezrădăcinarea, debusolarea, neîmplinirea pe care actuala generație o manifestă, deși poate părinții le-au oferit tot ce omenește a fost posibil, este și pentru că înțelegerea sufletului a fost neglijată.
Un om fericit, fericit de-a dreptul, deși mă feresc în general să folosesc cuvântul fericire pentru că este o emoție punctuală, este un om care s-a deprins cu a avea grijă de sufletul lui.
Sufletul este o realitate care se cere abordată.
Consider că dacă înțelegi, cel puțin parțial, mișcările sufletului, poți ajuta oamenii în mod real, pentru că la fel cum corpul are în el rețeta vindecării, la fel sufletul tău are în el rețeta vindecării. Este nevoie de răbdare și un ghid bun, înțelept, conținător.
Bucuria îți vindecă sufletul și iubirea este bucurie radiantă.
Râsul îți vindecă sufletul.
Faptele bune îți vindecă sufletul.
(Auto) compasiunea îți vindecă sufletul.
Zâmbetul sincer îți vindecă sufletul.
Și cel mai important aspect, adevărul rostit, simțit și trăit îți vindecă sufletul.
Alina
