Durerea ta e și durerea mea

Nu există un subiect care să-mi suscite interesul mai mult decât ce se întâmplă în gândurile, emo­țiile și corpul nostru în diferite etape ale vieții și circumstanțe la care suntem expuși. Sunt fascinată de vindecare interioară, de evoluție și dezvoltare umană. Am intrat pe acest drum fără să-mi doresc sau să conștientizez neapărat începutul propriului proces de vindecare, ci obligată de eșec și suferință.

Schimbarea este inevitabilă când ajungi într-un anumit punct al vieții.

A fi lângă oameni în suferințele lor și a căuta să-i ghidez reprezintă unul dintre scopurile mele.

Știu ce înseamnă trauma, lipsa iubirii, suferința, greul, boala fizică, emoțională și spirituală.

Înțeleg și empatizez cu suferința fiecăruia.

Am experimentat ceea ce înseamnă drumul vindecării și pot spune că, deși este greu, merită de o mie de ori.

Ce pierzi, în fapt? Nimic.

Dacă nu faci nimic, nimic nu se schimbă.

Celebrul Albert Einstein a spus că nebunia înseamnă să faci același lucru, dar să aștepți rezultate diferite.

Sunt convinsă că există în fiecare om dorința intrinsecă de dezvoltare, de dobândire a autonomiei și a compe­tențelor, dincolo de provocările vieții.

Dorința de a deveni mai bun și mai capabil este o forță care ne ghidează în multe circumstanțe ale vieții și ne conduce spre resurse și schimbări nebănuite.

A începe de undeva se aseamănă cu a porni o rotiță insignifiantă dintr-un mecanism uriaș și, surpriză, tot angrenajul se pune în funcțiune.

Vindecarea interioară nu este o destinație, ci începutul călătoriei. În fața ta se deschid noi perspective, adevărate și apropiate inimii tale.

Vindecarea este drumul pe care iei decizii şi care provin din sănătate fizică, emoțională, convingeri funcționale și respect față de tine.

Am ajuns la concluzia că cea mai bună investiție pe care poți să o faci pe termen lung pentru fericirea ta și a celor care te înconjoară este să fii sănătos fizic, emoțional și relațional.

Contează mai mult decât sacrificiul permanent pentru cei din jur, a te pune pe ultimul loc, mai ales dacă toate acestea se transformă în reproșuri aruncate asupra celor dragi.

Mă doare profund când văd oameni captivi, zeci de ani, în relații dis­funcționale, simt durere și nepu­tință când văd atâta suferință și mă întreb mereu ce se poate face, care e începutul schimbării, deși e clar că, atunci când apelezi la serviciile unui psiholog sau psihoterapeut, cuțitul ți-a ajuns la os, suferința ta cere să fie abordată, iar schimbarea începe să se nască.

Construirea unui sens

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să avem un înțeles particular al lumii în care suntem aşezaţi. Să dăm sens vieții.

Sensul se construiește cu ajutorul intros­pecției, întrebărilor legate de ceea ce îți dorești de la viață. Impor­tanța stabilirii unui sens o arată mii de studii și o spun oameni care au trecut prin orori inimaginabile în viaţă, precum războaie, lagăre etc.

Sensul oferă înțeles suferinței, pe noi nu ne înspăimântă sufe­rința, ci lipsa de sens în suferință. „Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate îndura orice fel de cum”, spunea filosoful Nietzsche.

Simplu spus, viața ta are un sens.

L-ai descoperit?

Îl trăiești?

Crizele de sens, care mimează simptomele depresive, sunt semnalul creierului care îți comunică, în limbajul stărilor și emoțiilor, că ceva nu e bine, viața ta nu este în acord cu valorile tale.

De aceea, să începem să normalizăm descoperirea misiunii personale și a iubirii chiar şi la 30, 40, 50 sau 80 de ani, căci viața nu se termină la 25 de ani.

Avem o relație complicată cu noi pentru că avem dificultate în a simți şi oferi plăcere şi aici mă refer la integrarea acesteia, pornind de la gesturi simple: savurarea mirosului unic și dulce al unei flori, desfătarea în razele blânde ale soarelui.

Astfel de plăceri nu sunt ruşinoase, rele, stânjenitoare… Înseamnă a te conduce în starea de a simți și, de aici, poți crea și construi lucruri frumoase, în acord cu valorile tale.

Creativitatea înflorește, plăcerea și satisfacția vin în acțiunile tale, calitatea vieții crește și, desigur, plăcerea este vindecătoare pentru suflet, corp, emoții: trăiește-o, exprim-o, pri­mește-o, savureaz-o, bucură-te de ea!

Întoarcere la spiritualitate

Mi-a luat relativ puțin timp să-mi dau seama că totul este goană după vânt și foamea sufletului meu nu va putea fi potolită de un om sau de o vacanță într-o locație exclusivistă. Sufletul meu și sufletul tău tânjește după Dumnezeu, după transcendență, deși e posibil să te amăgești temporar că împlinirea se află în următoarea achiziție materială, vacanță sau iubire.

În cartea „Setea de întregire”, Christina Grof scrie cuvinte pentru sufletul oricui: „Sentimentul de gol interior, de deşertăciune, de lipsă a ceva ce nu poate fi rostit, devine din ce în ce mai puternic, aruncând în tristeţe din ce în ce mai multe momente ale vieţii, vopsind în gri orice bucurie, orice întâlnire, orice experiență. La început ai crezut că acest gol vine din lipsa a ceva. Ai încercat să îl umpli cu o activitate nouă, poate, cu munca, cu o nouă iubire, cu goana după bani, ai crezut că poate ai nevoie de o vacanţă, dar, ajungând sub palmieri, ai redescoperit aceeaşi amărăciune discretă inserându-se printre crăpăturile dorinţelor tale. Apoi, într-o bună zi, ai făcut descoperirea că o băutură bună la momentul potrivit poate uşura puţin sentimentul acesta al inutilităţii, al greutăţii, al melancoliei sau poate ai descoperit că o gură de alcool are darul magic de a opri puţin maşinăria gândurilor compulsive, care-ţi absoarbe întreaga energie. Ruptura interioară, dureroasă, de adevărata noastră natură, este cauza acestui sentiment de goliciune interioară. Cu cât suntem mai rătăciţi în exterior, cu atât suntem mai separaţi de noi înşine, cu atât golul este mai mare şi eforturile de a-l umple cu ceva vor fi sortite eşecului. Această uriaşă dorinţă de a umple ceva nerostit este setea în întregire. Experienţa umană este, vrem sau nu, de un timp foarte îndelungat, o experienţă a alienării, a amneziei spirituale profunde faţă de adevărata noastră identitate. Toate medicamentele sau distracţia nu vor umple golul şi nu potolesc setea profundă. Singurul mod de a satisface cu succes această dorinţă elementară de întregire este o relaţie permanentă cu vasta sursă spirituală interioară”.

Am oferit mai sus doar câteva repere, dar există soluții punctuale în funcție de context, personalitate, nevoi și dorințe.

Accentuez faptul că există speranță oriunde te-ai afla, oricine ai fi, oricare ți-ar fi numele.

Să nu uiți asta!

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.