Vindecarea este un proces nu o metodă

Prin structura noastră, vrem soluții instant pentru dificultățile emoționale cu care ne confruntăm. Realitatea este că schimbările sustenabile sunt un proces, iar destinația este finalul vieții.

Parte importantă din procesul de vindecare emoțională îl reprezintă întoarcerea la copilul interior.

Cine este copilul interior și cum ne raportăm la el?

Dicționarul Cambridge definește copilul interior în felul următor: „Este partea din personalitate care încă mai reacționează și simte ca un copil”. Fiecare adult are un copil interior, cu nevoi distincte, ca fiecare copil. El există ca o entitate psihologică, desigur, nu fizică.

Exact așa cum avem grijă de sănătatea emoțională a unui copil, la fel este necesar să avem grijă de copilul nostru interior, care există în ființa noastră și asimilează fiecare critică, dialog dur sau negativ cu sine însuși.

Toate acestea vorbesc despre relația pe care o ai cu tine și implicit despre relația pe care o ai cu copilul interior. Data viitoare când îți vine să te disprețuiești, să îți vorbești cu dispreț, să nu-ți respecți nevoile emoționale sau fizice, amintește-ți că în interiorul tău este un copil față de care ești responsabil, iar fericirea și împlinirea ta se află în relație ­directă cu el.

La un moment dat, i-am scris și eu copilului interior o astfel de scrisoare, redau mai jos o parte din ea.

Copile interior,

Ai fost unul dintre cele mai dureroase subiecte ale vieții mele, gândul că exiști în mine m-a umplut de o durere cruntă și crudă.

Eu, pașnica, am spus „nu mă interesează, nu vreau să mă întâlnesc cu el, nu vreau să îl accept și iubesc”.

Iubesc fiecare copil al lumii, însă pe tine te resping din principiu, din durere, când aud de tine mi se pune o gheară în gât peste care un știu cum să trec și cum să o gestionez.

M-aș duce până la capătul lumii pentru un copil care suferă… iar pentru mine capătul lumii în cazul acesta e inima mea. Pentru mine capătul lumii este o întoarcere în timp, la tine. Să vedem cum ești, ce faci, ce îți dorești, ce ai suferit.  

Iartă-mă, te implor. Nu vreau să te resping, știu că tu nu ai vreo vină. Din contră, tu ai fost aliatul meu credincios. Exiști de când exist și eu, m-ai susținut necondiționat.

Ai absorbit fiecare experiență a mea, fiecare durere, lacrimă, dezamăgire, bucurie, ai învățat și decodat experiențe într-un mod care te-a făcut să poți oferi un sens coerent lumii în care trăiești.

Ai învățat modalități creative de a înțelege și descoperi lumea. Ești mai bun și mai deștept decât pot să-mi imaginez, iar eu vreau să mă întorc cu iubire spre tine, deși acum simt că cer prea mult de la mine.

Ai fost și încă ești puternic, dar în esență ești foarte fragil, vulnerabil.

Ești vulnerabil pentru că îți pasă, pentru că te implici, pentru că ai nevoie de ceilalți.

Copile interior, într-un fel te urăsc.

Te urăsc pentru că te-am neglijat. Te urăsc pentru că te-am criticat și condamant. Te urăsc pentru că nu ești suficient de bun, de îndeajuns. Te urăsc pentru că nu îi poți schimba pe ceilalți. Te urăsc pentru că nu te-ai înțeles cu mama ta. Te urăsc pentru că nu ești vrednic de iubire. Te urăsc pentru că nu am avut grijă de tine. Te urăsc pentru că ai fost slab.

Te urăsc pentru că ai fost naiv, încă ești. Te urăsc pentru că nu înveți din experiențe. Te urăsc pentru că ai avut nevoie de iubire, confirmare și acceptare. Te urăsc pentru că ești analitic. Te urăsc pentru că ești temător.

Prin ce fac acum, am sentimentul că pipăi un elefant și încerc să fac o descriere acurată a lui. Ești atât de vast, de complex, de ascuns și totuși prezent în fiecare acțiune a mea.

Vă încurajez să vă întoarceți înspre voi și să scrieți o astfel de scrisoare către propriul copil interior. S-ar putea să descoperiți lucruri interesante care să vă conducă spre drumul vindecării.

Sursă imagine: Unsplash