O discuție incomodă despre eșec

Timp de câteva zile, am auzit de la sora mea mai mică, care nu a intrat la liceul dorit, multe versiuni de regrete, priviri retrospective, lamentări, care au culminat într-o zi cu excla­mația: „Ce urât se simte eșecul”. Într-o notă ușor ironică, i-am spus că e necesar să se obișnuiască cu sentimentul şi că e bine că se „antrenează” de mică.

Am trăit personal durerea, aşa că știu ce este. Știu ce este inadecvarea, cunosc atât de intim ce înseamnă copleșirea, am gustat frângerea, aşa că le înțeleg cognitiv și emoțional. Este foarte simplu să vorbim despre reușite, realizări, bucurii, evenimente fericite, dar simţim parcă o gheară în inimă când ne gândim la eșecuri sau lucruri care nu ne-au ieșit așa cum ne-am fi dorit.

Poate că viața te-a dus în situații extrem de dificile, pe care nu le-ai fi anticipat vreodată, poate că cineva a anihilat cântecul din tine, neașteptat și brutal, poate ești într-un punct de limită în propria-ți existență. Toate acestea sunt normale, cu toţii ne regăsim aici. Pe toți ne frânge viața, la un moment dat, fără excepție. Important este să transformăm, cumva, răul în ceva bun, cu sens.

Esența răscumpărării aceasta este – când vinovăția duce la bunătate; când remușcările își caută o cale de ispășire; când ai greșit, dar aceasta este o trezire la empatie și toleranță față de semenul tău, greșeala nu este în zadar; când crezi că guști moartea, învierea este după colț.

Frângerea îți oferă un dar pe care nu-l conștientizezi imediat: reconstruirea sinelui.

Trăiește ce ai de trăit acum!

Omul este cea mai înaltă formă a vieții, iar faptul că exişti este dovada vie că ai multe resurse cu care viața te-a hăruit. Să treci cu conștiență, demnitate, empatie, luciditate prin tot ce are ea să-ți ofere este un scop în sine: să trăiești ceea ce ai de trăit. Sunt oameni care spun: „Bucură-te de prezent, alții sunt bolnavi sau trec prin diverse dificultăți majore, viața ta e bună”, eu spun să trăiești ce ai de trăit acum şi nu te grăbi să ajungi la fericire sau liniște. Vor veni și acelea, dar natural.

Ocaziile risipite, iubirea netrăită, șansele ratate de frică, dorinţele neîmplinite ajung să ne bântuie gândurile, visele, nopțile, vorbele. Şi atunci m-am întrebat: cum te trezești la viață, ce anume începe să vibreze, la un moment dat, în sufletul tău și de ce? Poate se întâmplă într-o după-amiază în trafic sau e o dimineață în care spontan lucrurile încep să fie altfel, să-ți dezgropi visele îngropate, să-ți mai dai o șansă la iubire, să ai alte obiective. Am descoperit că sufletul se trezește spontan, undeva la mijlocul vieții, ca dintr-un somn adânc.

Identitate și valori

Gândurile nu suntem noi, la fel cum norii nu sunt cerul, de aceea, un prim pas în conști­entizarea gândurilor pe care le ai reprezintă lucrul care te duce înspre sabotare sau împlinire, alături de descoperirea valorilor cardinale.

Cum descoperi valorile? Analizează trei lucruri care se află în imediata apropiere a spațiului tău fizic, trei lucruri cu care să îți ocupi timpul, trei lucruri, persoane sau domenii înspre care merge energia ta și trei aspecte pe care banii tăi sunt cheltuiți predominant.

Cea mai importantă monedă e energia. Unde curge energia ta, acolo crește totul.

Relații și implicare

L-am întrebat odată pe tatăl meu ce-l impresionează la un om, iar răspunsul său a venit spontan: bunul simț. Am încercat să definesc bunul simț şi am apelat la dicţionar, unde am găsit sensuri edificatoare: „prezintă calitățile necesare prin natura, funcția, destinația sa, care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții, binevoitor, milostiv, îndatoritor, amabil, care se achită de obligațiile morale și sociale, corect, cuviincios, frumos, milos, cu vorbe bune, de bunăvoie, îndemn înțelept, util, folositor”.

Am realizat că doar în prezența unor astfel de oameni mi-ar plăcea să trăiesc. Dacă am trăi într-o lume în care fiecare şi-ar cunoaște dreapta măsură, am fi ca într-un mic paradis. Fiecare atent la grădina lui interioară, la vorbele și faptele lui, cu atenție la relații. Ce paradis terestru! Ce bază bună pentru relații interumane!

Îi mai fac bine celuilalt? Iată o întrebare deschizătoare de drumuri. Înțeleg că relațiile pot avea momente grele, de deconectare, pierdere ori diferențe ireconciliabile uneori. Dar nu pot înțelege lipsa de respect, jignirile, trădarea, minciuna.

Este necesar să înțelegi că ce nu spui în relație te sabotează, pentru că în relație sunt și dinamici inconștiente, de aceea, onestitatea, comunicarea sinceră și deschisă, vulnerabilitatea sunt o fundație solidă pentru tot ce dorim să construim împreună. Ceea ce exprimăm în relație aduce mișcare, viață, fluiditate. Ce nu exprimăm este ca o apă stătută, care nu hră­nește.

Poetul Hafez scria: „Ce fără griji părea iubirea/ Dar apoi a venit necazul”.

O relație vie suferă modificări constante, iar pe acest drum se întâmplă ca formele singurătăţii să devină fuga de relație, dor, iubire neîmpărtașită, pe care încercăm să le atenuăm prin: statul peste program, seri întregi de binge watching, sport de 6 ori pe săptămână, mod de a mânca compulsiv.

Toate resursele le aducem în spațiul relației, de aceea să ne bucurăm de ele. Suntem legați, interconectați, şi dacă poate îți este frică să te implici în relație, de teamă că vei fi rănit, gândește-te că atunci când înfloresc copacii, nu au loc calcule de risc: dacă la noapte va veni înghețul. La fel şi când iubești, se întâmplă fără calcule de risc, înflorești pur şi simplu. Iei viața cu inima deschisă, chiar dacă vei fi rănit. Și aspectele negative, dezamăgirile sau pierderile fac parte din condiția umană şi trebuie asumate implicit.

Psihologul Bert Hellinger a scris: „Viața îți trimite fulgere și furtuni, așa că te trezești; viața te umilește și te învinge din nou și din nou, până când decizi să-ți lași egoul să moară; viața îți neagă bunurile și măreția până când încetezi să-ți mai dorești bunuri și măreție și începi să servești; viața îți taie aripile și îți rupe rădăcinile, până îți dai seama că nu ai nevoie nici de aripi, nici de rădăcini, până nu te contopești cu forma și zbori din ființă; viața îți neagă miracolul, până când înțelegi că totul este un miracol; viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești; viața te ridiculizează până devii nimic, până devii nimeni și astfel vei deveni totul; viața nu îți oferă ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie să evoluezi; viața te doare, te chinuie, până îți părăsești capriciile şi chinurile și îți mulțumești că respiri; viața îți ascunde comori, până când începi călătoria, până când ieși să le cauți; viața te neagă de Dumnezeu, până când îl vezi în toată lumea și în toate; viața te scurtează, te rănește, te îndepărtează, te rupe, te dezamăgește, te crapă, te separă până când numai iubirea rămâne în tine”.

Viața ta e o poveste completă, cu iubire, eșecuri, lecții, valori, momente de cotitură, emoții pozitive sau clipe grele, totul trece, iar în final rămâne cel mai înalt privilegiu, acela de a avea șansa unică și irepetabilă a vieții.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.