După ce tata nu a mai fost, la câteva luni, a început să mă obsedeze gândul: „Ce am făcut cu darurile pe care Dumnezeu Le-a pus în mine?”. Tata ne amintea constant de darurile pe care Dumnezeu Le-a pus în fiecare dintre noi și ce facem cu ele.
Când auzeam întrebarea aceasta, îmi dădeam ochii peste cap și mă eschivam de la discuție, pentru că simțeam întrebarea ca o presiune și nu știam cum să răspund la ea. Apoi, nu m-am mai putut eschiva de la întrebarea „Ce ai făcut cu darurile tale?”, în fiecare dimineață era acolo, ca o pasăre ce-și făcuse cuib între circumvoluțiuni, fără voia mea.
Am găsit câteva răspunsuri nesatisfăcătoare de-a lungul anului trecut, iar acum, o dată cu intrarea în iarnă, mă frământă întrebarea: „Sunt un bun administrator al vieții mele?”.
Mă aflu într-un context cultural, social, profesional, religios, relațional, personal, am o mână de resurse fizice și intelectuale, o suită de contexte în care mă mișc, am câteva relații semnificative, numeroase responsabilități profesionale, jonglez cu o viață complexă, însă, dincolo de toate acestea, sunt un bun administrator al vieții mele?
Inițial am considerat că este o întrebare care va trece, ca multe altele, dar aceasta era o pioneză mentală ce nu-mi dădea pace și mă obliga la a mă uita cu băgare de seamă la lumea mea interioară și cum aceasta se reflectă în exterior.
Incomod exercițiu, admit, dar m-am mai eschivat de la el și apoi am plătit triplu, cu timp, energie și lacrimi, așa că nu am dorit să evit topice importante pentru sufletul meu.
Calculul ar fi relativ simplu dacă m-aș uita la cum îmi administrez timpul, banii, relațiile, în ce investesc cu prioritate, ecuația ar fi rezolvată, dar ideile mele au mers într-o direcție mai profundă.
Îmi imaginez viața interioară ca o Sursă Primară din care derivă mai multe râuri subterane, ascunse exteriorului, dar din care sufletul își extrage seva, care ne moblizează emoțiile, convingerile și comportamentele.
Trăirea exterioară este o reflectare a Sursei Primare din care sufletul tău este alimentat sau a valorilor cardinale, maxim trei, care-l animă.
Dacă sufletul tău este hrănit din Dumnezeu, din valorile creștine, viața ta va arata acest lucru prin motivațiile, emoțiile, convingerile, comportamentul, obiectivele tale, iar acest fapt va fi, indiscutabil, observabil.
Dacă sufletul tău este hrănit de ambiții seculare, dorință de putere, egocentrism, viața ta va arata cu claritate acest lucru.
O analiză veridică ne conduce mai degrabă în direcția de a detecta care este seva din care sufletul se hrănește: valori creștine sau valori seculare, chemarea vocațională sau trendul, chemarea personală sau distrageri tentante.
De la schimbarea Sursei Primare de alimentare a sufletului, pornește schimbarea minții, a emoțiilor și a comportamentului.
Eu trec printr-o re-catehizare a minții pe care nu am anticipat-o și, ca să fiu deplin sinceră, nici nu o credeam posibilă, valorile umaniste mă defineau până în nucleele celulelor, dar am uitat, se pare, că și celulele se schimbă. 🙂
În repetate rânduri i-am spus lui Dumnezeu că renunț la a mă forța în a face ceva religios: o să merg la Biserică doar dacă vreau, o să citesc din Biblie doar dacă simt, o să mă rog doar dacă simt, dar eu am terminat-o cu dogma, regulile, forțarea sau un stil de viață care nu mă caracterizează. M-am gândit că există mijloace suverane ale harului și, nu-i așa, nimic nu e imposibil pentru un Dumnezeu Atotputernic, prin urmare, dacă vrea să-mi schimbe inima, să o facă, dar eu nu mai forțez nimic.
Mult, mult timp am făcut ce am vrut și cum am simțit, dar aș menționa că printre alte izvoare amare care alimentau sufletul meu, era și un pârâiaș curat, legea lui Dumnezeu, din care, intermitent, sufletul meu se adăpa.
Sunt uimită că Dumnezeu a schimbat inima mea în moduri pe care nu le-aș fi crezut posibile, probabile, realizabile. Trăiesc cu fascinație, zi de zi, uimirea unei minți schimbate și încerc să înțeleg totul până în miezul fenomenului… cum, când, unde, de ce.
Mă frustrează că nu pot deconstrui și explica fiecare mecanism prin care sufletul meu a început să se alimenteze din Sursa Primară, Dumnezeu și valorile creștine, dar nu renunț.
Sunt conștientă că nu e de bonton să spui că Dumnezeu Te-a schimbat, poate sună chiar ușor psihopatologic, cu „vechea gândire” mi-aș fi dorit o rețetă, date mai exacte, aș fi considerat-o o experiență pur emoțională.
Oricâte cuvinte aș avea, schimbarea sufletului este ceva ce se trăiește, nu se pretează neapărat la multe explicații.
Uneori, este nevoie doar de un eveniment ca viața ta să ia o întorsătură radicală.
Uneori, lucrurile în care-ți găseai satisfacție și plăcere se schimbă ireversibil, aproape peste noapte, și nu poți opri uimirea.
Uneori, mijloacele harului conțin mai mult har decât ai fi putut cuprinde cu mintea-ți limitată.
Uneori, Dumnezeu îți schimbă inima de piatră cu o inimă de carne și este cel mai miraculos lucru pe care l-ai trăit până în prezent.
Alina
