Cum a revenit bucuria în viața mea sau povestea anului 2020 pentru mine

Știu că ar fi indicat să mențin blogul profesional, să fie un spațiu unde nu vorbesc despre experiențele mele, la nivel rațional așa stau lucrurile, însă când vine vorba de scris, aici este locul unde fac totul în stil propriu, cu multă emoție și pasiune și, evident, cu riscul de a greși.

Dacă mă întrebi cum a fost anul 2020 pentru mine, nu știu ce să-ți răspund, decât că am făcut slalom printr-o ceață groasă, printr-un tunel la care credeam că nu-i voi mai găsi capătul și sunt rătăcită pentru totdeauna.

Din exterior lucrurile par perfecte: deși a fost un an cu multe restricții, am călătorit mai mult decât am făcut-o vreodată, am avut cele mai lungi și minunate vacanțe, am un job care-mi place, recent am deschis cabinetul individual de psihologie și psihoterapie, am scris, am iubit, am fost iubită, am avut bani pentru fiecare lucru pe care mi l-am dorit, nu am fost bolnavă, am făcut sport, m-am hrănit (aproape) exemplar, dar când trag linie și îmi dau voie să fiu onestă cu mine, totul a fost un fiasco.

Nu am simțit nimic.

Nu m-am putut bucura de nimic.

Parcă cineva a pus pe off butonul bucurie și plăcere în viața mea.

Orice aș fi făcut, peste viața mea era o ceață densă, care mă făcea să simt fiecare zi ca o povară și cel mai dureros în toată povestea aceasta, era că nu exista nici un motiv vizibil pentru starea mea. Da, mi-am făcut analizele medicale, nu am nici o lipsă sau carență în corp, din contră, ele arată mai bine ca oricând.

M-am trezit cu brutalitate când planuiam o vacanță în Croația și numai gândul că urmează să plec într-o vacanță, să vizitez lucruri pe care voiam de ani de zile să le văd îmi umplea inima de durere. Nu mai voiam nimic, nici nu avea rost să încerc, oriunde aș fi și cu oricine, lipsa de emoție din mine nu poate fi umplută.

Desigur, voi zâmbi, voi fi o companie excelentă, voi face poze, voi povesti despre locurile minunate pe care le-am văzut, dar în realitate nu voi simți nimic, puteam la fel de bine să stau acasă. Am anulat excursia, apoi am făcut-o mai târziu cu trei luni decât am prevăzut inițial.

O strategie pe care am folosit-o pentru a nu mă gândi la starea mea a fost sportul și scrisul. Am simțit cum aceste două comportamente m-au ținut pe linia de plutire a funcționalității.

Nu poți simți nimic? E în regulă, actul de a atinge tastele și a scrie îmi producea eliberare și satisfacție.

Nu poți simți nimic? Bineînțeles că poți, începe un antrenament intensiv de muscular și vei vedea cum vei simți mușchi pe care nu știai că îi ai.

Prietena mea cea mai bună mi-a spus: „Mă uit la tine, ai tot ce vrei, dar nu ești fericită”.

Cum să spui că ești goală și nu simți nimic? Ce-ți lipsește? Ai idee câți oameni sunt bolnavi, singuri și plini de lipsuri? Ce mai vrei?

Pot înțelege un astfel de raționament, însă a-mi cere mie să simt, în situația în care eram, era similar cu a-i cere unui mort să respire sau a-i cere unui om cu tulburare din spectrul autist să-ți descifreze ție emoțiile. Ce lipsește nu poate fi numărat. Punct.

Știu că sună ca o depresie, însă nu arăta ca o depresie clasică, ci eu spuneam că este un deșert, ceva arid, lung, presărat cu singurătate și epuizare.

Cum a revenit bucuria în viața mea?

Soluția a fost cât de simplă, pe atât de dificilă și complexă: m-am pus în genunchi și i-am spus lui Dumnezeu tot ce simt, m-am rugat așa cum nu am facut-o mult, mult timp. Am plâns până am simțit că inima mea de gheață începe să se topească, i-am spus lui Dumnezeu tot ce simt și trăiesc, ca celui mai intim prieten.

Fără nici o urmă de exagerare, când m-am ridicat de la rugăciune, m-am simțit eliberată și treptat bucuria a redevenit în ființa mea, zi după zi. Am știut cu certitudine, fără urmă de îndoială, că pustiul s-a terminat.

Consider că fiecare domeniu al vieții noastre este important, iar atunci când îl neglijezi pe unul, inevitabil apare dezechilibrul. Eu am neglijat ani la rând domeniul spiritual al vieții mele, unul pe care îl simt profund legat de mine, de modul în care sunt construită, iar consecințele apar.

A te axa pe celelalte domenii din viața ta, în detrimentul domeniului spiritual, e un câștig de moment, însă pe termen lung, sufletul va striga după Dumnezeu și prezența Lui în cele mai diverse moduri.

Am încadrat articolul acesta la categoria Spiritualitate / Divinitate, nu am găsit un loc mai potrivit pentru el. Experiența mea a fost una profund spirituală.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Anonim
Anonim
1 year ago

Vad ca nu te dezici de la traditia de a vorbi despre anul care sta sa treaca, chiar daca o faci sub un acoperis nou. +1 de la mine pentru ignorarea opiniei prietenului tau si a rationalului si ascultarea irationalului interior, chiar daca asta inseamna expunerea ta in fata cititorilor tai.
Anul trecut iti readuceam aminte ca suntem suma experientelor noastre. Pentru anul acesta, daca imi este permis, as vrea sa te avertizez ca ai intrat pe un drum(al vietii) greu in care fiecare pas poate declansa butonul off al bucuriei si placerii. Ai grija de tine astfel incat sa nu pasesti nefericit din graba sau din neglijenta iar la sfarsitul anului ce sta sa vina sa ne auzim sanatori si fericiti

You May Also Like