Tulburările de personalitate anxios-temătoare

Tulburările de personalitate se structurează în copilărie sub imperiul unui mediu care favorizează consolidarea lor, sub forma cognițiilor iraționale, a emoțiilor disfuncționale și a unei personalități vulnerabile la un context care determină instalarea unei astfel de tulburări. Personalitatea înglobează trăirile, afectele și valorile unei persoane, care alcătuiesc conduita stabilă a unui individ. 

Tulburările de personalitate se împart în trei grupuri: clasterul A (bizar-excentric), din care fac parte tulburările de personalitate paranoidă, schizoidă și schizotipală, clasterul B (dramatic-haotic), din care fac parte tulburările de personalitate antisocială, borderline, histrionică, narcisistă, și clasterul C (anxios-temător), din care fac parte tulburările de personalitate evitantă, dependentă și obsesiv-compulsivă.

Caracteristicile tulburărilor de personalitate anxios-temătoare

Tulburările de personalitate evitante reprezintă un tipar pervaziv (adică se manifestă în mai multe contexte) caracterizat prin inhibiție socială, sentimentul de a fi inadecvat şi sensibilitate exagerată la aprecierile negative, care debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situaţii şi îndeplineşte cel puțin patru caracteristici din următoarele: evită acţiunile profesionale care presupun contacte interpersonale semnificative, din cauza fricii de a fi criticat, dezaprobat sau respins; nu este dispus să se implice în relaţii cu alte persoane decât dacă este sigur că este simpatizat; este rezervat în relaţiile apropiate, din cauza fricii de a se face de ruşine, de a fi ridiculizat sau umilit; este preocupat de posibilitatea că ar putea fi criticat sau respins în diferite conjuncturi sociale; este inhibat când este confruntat cu situaţii interpersonale noi, deoarece are sentimente de inadecvare; se consideră inapt social, lipsit de atractivitate sau inferior altora și nu doreşte să îşi asume riscuri sau să se angajeze în activităţi noi de teamă că îl pot pune într-o situaţie jenantă.

Imaginea de sine a celor care prezintă tulburare de personalitate evitantă este caracterizată de faptul că ei se văd ca fiind inapţi din punct de vedere social şi incompetenţi în situaţiile academice sau de lucru, prezintă inhibiție socială și hipersensibilitate la evaluările negative. Ima­ginea despre ceilalţi este distorsionată în sensul în care îi văd pe cei din jur ca potenţiali critici, neinteresaţi şi că îi vor desconsidera.

Tulburarea de personalitate dependentă este caracterizată de nevoia exagerată a unei persoane ca altcineva să aibă grijă de ea, care conduce la un comportament pervaziv de supunere şi dependență şi la frica de separare de persoana de care depinde. Debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situaţii şi îndeplineşte cinci sau mai multe dintre următoarele criterii: are dificultăţi majore în luarea deciziilor în probleme cotidiene, dacă nu primeşte numeroase sfaturi şi încurajări din partea celorlalţi; are nevoie ca alţii să îşi asume răspunderea pentru majoritatea aspectelor importante ale vieţii sale; are dificultăți în a-şi exprima dezacordul faţă de ceilalţi de teamă să nu piardă sprijinul şi aprobarea acestora; are dificultăţi în a demara proiecte în mod independent sau în a-şi planifica activităţi proprii; face eforturi excesive pentru a obţine sprijin şi ocrotire din partea celorlalţi; se simte incomod şi neajutorat când este singur, imediat ce a încheiat o relaţie apropiată; caută să stabilească alta care să îi asigure sprijin sau protecţie și este preocupat nejustificat de teama că va fi lăsat să se descurce pe cont propriu.

Imaginea de sine este definită de faptul că aceste persoane se percep ca având nevoie de ceilalți, slabi, neajutoraţi şi incompetenţi, iar imaginea despre ceilalţi este percepută ca fiind „îngrijitorul” puternic într-o manieră idealizată: celălalt este grijuliu, încurajator şi competent.

Spre deosebire de personalitatea evitantă, care eludează „relaţiile încâlcite” şi, în consecinţă, nu obţine suport social, personalitatea dependentă poate funcţiona destul de bine atât timp cât este accesibilă o figură puternică.

Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă este caracterizată de un tipar pervaziv caracterizat prin preocuparea pentru ordine, perfecționism şi pentru a deține controlul mental în relațiile interpersonale, în detrimentul flexibilităţii, receptivităţii şi eficienţei. Debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situaţii şi îndeplineşte patru sau mai multe din următoarele criterii: preocupare pentru detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe în asemenea măsură încât scopul principal al activităţii se pierde; grija excesivă pentru perfecţiune în cele mai mici detalii, care interferează cu efectuarea proiectelor; este excesiv de dedicat muncii şi productivităţii, ceea ce nu lasă timp pentru prietenii şi activităţi relaxante; scrupulozitate, rigiditate morală excesivă şi inflexibilitate în materie de etică şi valori; este incapabil să arunce obiecte uzate, stricate sau nefolositoare, chiar dacă nu au nici o valoare sentimentală; refuză să delege altora sarcina sau să lucreze cu alte persoane, dacă acestea nu acceptă să facă lucrurile după regulile sale; adoptă un stil de a cheltui foarte restrictiv, atât faţă de sine, cât şi faţă de alţii; consideră că banii trebuie economisiţi pentru eventuale catastrofe; sunt rigizi şi încăpăţânaţi.

Imaginea de sine a celor ce au o tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă se remarcă prin faptul că se văd ca fiind responsabili pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi; consideră că trebuie să se bazeze pe ei înşişi pentru a se asigura că lucrurile sunt făcute; răspund în faţa propriei conştiinţe perfecţioniste și sunt conduşi de „trebuie”.

Mulţi dintre oamenii cu această tulburare au o imagine centrală despre ei ca fiind neajutoraţi. Preocuparea profundă cu privire la a fi neajutorat este asociată cu o teamă de a nu fi copleşit, de a fi în imposibilitatea de a funcţiona.

Imaginea despre ceilalți este definită de faptul că îi percep ca fiind prea degajaţi, adesea iresponsabili, indulgenţi cu ei înşişi sau incompetenţi.

Psihoterapia tulburărilor de personalitate este un proces de lungă durată, cu impact semnificativ în transformarea relațiilor și a vieții.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.