Sufletul este mierea existenței

Un proverb oriental spune că atunci când Dumnezeu vrea să-i facă plăcere unui amărât, îl lasă să-și piardă măgarul și să-l găsească iar. Când Dumnezeu vrea să-i facă o plăcere amărâtei de mine, mă lasă să pierd inspirația și apoi să o găsesc în slove despre suflet. Jocul pierderii și al regăsirii îmi oferă dopamina de care am nevoie să funcționez echilibrat într-o lume dezechilibrată. Ce beatitudinea pe mine în acele momente! 

Eu consider literal că „La început a fost Cuvântul”, acesta este parte constitutivă din mine, iar dacă m-ai desface până la nivel de celule, ai observa că în interiorul nucleelor este o mișcare browniană de litere alfabetice.  

Dacă acesta ar fi ultimul meu articol și ultima zi pe pământ, despre trezirea sufletului aș scrie. Dacă o să mai trăiesc un an, zece ani sau șaizeci de ani, tot despre trezirea sufletului o să scriu. 

Doar că totul sună poetic… și imposibil de declanșat, iar pentru mine trezirea sufletului a fost cel mai greu proces, a fost ca și cum aș urca Vârful Everest fără antrenament și fără rezerve de oxigen. 

Însă, în ciuda dificilului proces, dacă aș avea o superputere, mi-aș dori să declanșez în oameni trezirea sufletului. 

Nu dețin vreo superputere să pot isca trezirea sufletului în cineva, dar am șase surori mai mici decât mine și acest aspect mă emoționează profund, pentru că îmi doresc tot ce este mai binefăcător pentru dezvoltarea trupului, a minții și a sufletului lor bun. 

Astfel, deseori mă întreb cum aș putea să le îndrum spre a fi conștiente de entitatea care este perla existenței: sufletul lor. 

Drumul către suflet este un drum al conștiinței, al cunoașterii umbrei, al văilor adânci, dar totul începe cu autocunoașterea. 

Cel mai logic și rațional lucru pe care îl pot spune surorilor mele este: du-te în direcția în care simți că vrei să mergi.

Îți place să citești despre forma rocilor? Citește despre forma rocilor. Simți împlinire în a te urca pe munți? Urcă pe munți. Îți place să te joci cu copiii? Joacă-te cu copiii. Vrei să faci voluntariat în Somalia? Nu mai sta pe gânduri. 

Interesele, înclinațiile, talentele native, abilitățile, specificitățile și chiar ciudățenile noastre deschid o punte pe care este necesar să avem curajul să călcăm. Ne va duce în locuri nebănuite, potrivite dezvoltării în acel moment.  

De exemplu, mereu mi-a plăcut să citesc și să scriu. La 20 de ani mi-am făcut un blog și am ajuns să cunosc oameni, să accesez experiențe și să trăiesc momente pe care nu le-aș fi trăit, dacă nu mă aruncam în apele internetului să scriu cu vulnerabilitate despre diverse subiecte. A fost cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac: să citesc și să scriu, aceste comportamente erau firești pentru mine. Apoi viața curge în ritmul propriu și te conduce la limanurile la care sufletul tău are nevoie să ancoreze.

Tot ce trăim pe acest pământ, în corpul fizic, este o călătorie a sufletului, de fapt. 

Ce i-aș spune unei tinere de 20+ de ani care își dorește să fie în contact cu sufletul ei? Lasă-te purtată cu intenție pe calea aspirațiilor creative, artistice și de cunoaștere spre care te simți îndrumată, chemată. Și ar mai fi un lucru pe care l-aș accentua cu litere de foc: spune mereu adevărul, fii integră – nu există cale care să te ducă mai aproape și mai repede spre suflet decât adevărul rostit, simțit, trăit.   

În rest, noi oamenii funcționăm prin încercare și multă eroare. Adevărul absolut este a lui Dumnezeu. Adevărul omenesc încercăm, prin metode empirice și științifice, să îl cuprindem și descoperim. Așa cum învățăm noi: de la simplu la complex, de la concret la abstract, de la vechi la nou, de la simetrii la asimetrii. 

Suntem fragili, suntem frumoși, suntem complecși și cel mai important, suntem vii. O singură dată, din ce știm sigur.

Sper să nu pierdem uimirea de a fi vii, de a exista în acest timp și spațiu, provocator ce-i drept, dar incredibil.

Sper să nu uităm să ne mirăm în fiecare zi de miracolul vieții… și atât cât ține de noi, să facem ceva bun cu el, să onorăm primirea lui. 

„Adevărul e un rizom - o tulpină subpământeană cu mlădițe laterale. Trebuie să sapi adânc ca să ajungi la el și, odată scos la suprafață, trebuie să-l tratezi cu respect.” Elif Shafak, Insula copacilor dispăruți