Îți recomand să citești acest articol pe coloana sonoră de la Silverlake String Quartet, piesa „Take It Off” este una dintre favorite.
„Nu am mai scris pe blog de mai mult de două luni. Pot scrie doar dacă subiectul este sub pielea mea, altfel degetele îmi sunt încleștate pe taste și mintea-mi este mai seacă ca o piatră din care încerci să storci lapte. Nu am avut ce să scriu, nici un subiect nu a fost pregătit să iasă în lume” – așa mă pregăteam să încep un articol pe blog, doar că m-am oprit… pentru că aș fi mințit.
Există un subiect sub pielea mea, unul la care mă gândesc constant și capătă noi valențe în mine, doar că nu am vrut să scriu despre el, mi-a părut prea vulnerabil și ușor riscant pentru familia mea.
Am cumpănit: „Alina, ai o viață bună, nu-ți aprinde foc în sân. Poți scrie despre reciful de corali din Pacific, dispariția caprelor negre sau ce vrei tu, dar lasă acest subiect”.
Multe zile a funcționat strategia de a ignora ce era sub pielea mea, doar că atunci când mă puneam la laptop să scriu, orice subiect era abandonat, nu mai era relevant, nu-mi plăcea.
A scrie este cel mai onest act, este spațiul în care stau dezbrăcată psihologic și mă uit ca-ntr-o oglindă – nu pot schimba aceasta, chiar dacă pe alocuri mă frustrează.
Inspir și expir din nou și din nou – subiectul ce se află sub pielea mea este abuzul spiritual din mediul religios protestant. Această parte din mine aflată pe mut îmi cere insistent să privesc la ea.
Eram într-un context în care vorbeam cu câțiva tineri, crescuți ca mine, și am spus că una dintre întrebările care mi-a bântuit existența mai mult de zece ani a fost: „De ce Dumnezeu permite oamenilor care distrug alți oameni să fie într-o poziție de autoritate spirituală? Teoretic este Biserica Lui, cea mai prețioasă instituție de pe Pământ, iar El este suveran – cum se poate ca oameni abuzivi să fie zeci de ani în poziții de conducere, distrugând alți oameni, afectând poate ireversibil alte suflete?”, șocul a fost să aud o tânără din aceeași comunitate care mi-a spus: „Eu încă mă mai întreb asta”.
Sigur că întrebarea mea e la fel de naivă, precum: „De ce permite Dumnezeu psihopați, sociopați și narcisici în poziții de putere națională și internațională, când suferă sute de mii de oameni în urma conflictelor armate?, De ce permite Dumnezeu psihopați, sociopați și narcisici în poziții de putere națională și internațională, când România și multe alte națiuni, sunt măcinate de zeci de ani de corupție, demagogie și furt la un nivel care depășește imaginația noastră, dar consecințele economice și sociale pentru omul de rând sunt devastatoare?”
Nu abordez acum chestiuni apologetice, doar că spre deosebire de contextele laice, într-o comunitate religioasă închisă, totul are o poveste și un sens pe care le crezi cu toată ființa. Pentru care ești dispus să trăiești și să mori. Pe care le aperi fără echivoc și gândire critică. Ești un copil care crede ce i se spune, ca toți copiii.
Nu știu cum să încep exact… pentru că deși sunt psiholog practicant de mai mult de cinci ani, doar în urmă cu un an am știut să numesc și să identific ce am trăit în copilărie și adolescență: abuz spiritual. Până atunci am crezut că sunt defecte de caracter ale unor oameni care nu-L înțeleg pe Dumnezeu sau sunt în poziții de conducere nepotrivite.
Abuzul religios înseamnă manipulare, învinovățire, control prin frică spirituală, inducerea sentimentului că ești rău, greșit, păcătos, o condiționare a acceptări doar dacă te supui orbește regulilor – este ceva ce se întâmplă în ani de zile și devine normalitatea ta absolută.
În ultimii ani am ajuns să consider că generația mea este în Biserică (sau la periferia ei, ca mine, o veritabilă oaie neagră), în ciuda Bisericii, nu datorită ei.
Ce simplu ar fi ca lucrurile să fie alb și negru, ce ușor ar fi ca răspunsurile să fie clare și tranșante, dar în chestiuni atât de complexe delimitările sunt dificile!
Pe de o parte îi datorez mediului în care am crescut multe calități ale omului care sunt astăzi: valorile morale, numeroase activități și responsabilități care mi-au dezvoltat competențe importante, o parte din identitatea mea, sensul unei comunități ale cărei beneficii sunt studiate și confirmate. Am crescut într-un mediu fără vicii sau violență, cu aspirații și principii superlative, cu protecția și siguranța pe care un mediu religios închis le oferă, am întâlnit oameni sincer dedicați lui Dumnezeu, pe de altă parte am crescut cu modele de „așa nu”: bârfă, bârfă, bârfă, judecată, control, învinovățire, frică, rușine, sentimentul constant că orice ai face nu ești destul de bun, nu respecți suficient standardele impuse, nu faci destul „pentru Dumnezeu”.
Cum este posibil să pretindem că îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar de fapt să fim într-o rătăcire demnă de milă?
Am trecut prin procese lungi, frământări și tolerare a incertitudinilor ucigătoare până să înțeleg că Dumnezeu nu reprezintă sistemul religios pe care oamenii l-au construit. Un sistem atât de manipulator, corupt, putred, avid de putere și bani. Un sistem în spatele căruia se află ignoranță, abuz, misoginism, patriarhat și lăcomie. Şi nici urmǎ de Dumnezeul care-Ți schimbǎ mintea, inima și relațiile.
Le spun deseori fraților mei: „Vă rog nu-l confundați pe Dumnezeu cu un sistem religios implementat strâmb de oameni. Căutați-L pe Dumnezeu și Îl veți găsi, dar nu în regulile și dogmele moarte de care mustesc organizațiile religioase, la fel de închise și disfuncționale ca mafia”.
În cele mai multe cazuri este inutil să te lupți cu un sistem, este ca și cum încerci să muți un zid, te vei opri rănit și descumpănit. Când o mașină arde, ieși din ea urgent, nu stai să te gândești de unde vine focul și în ce parte ar fi mai bine să alergi.
Mi-a atins corzi sensibile ale sufletului să văd frica unei tinere femei, sub 25 de ani, care a spus, vorbind despre mediul religios în care a crescut: „Există în mine teama că voi arde în fundul iadului pentru că am ales altceva”. Oh, cât cunosc teama aceasta, am navigat prin ea ca într-o ceață densă mai mulți ani decât vreau să admit, corpul meu își amintește frica paralizantă, frica pură, frica că îl supăr pe Dumnezeu, frica voi fi pedepsită, frica că voi merge în iad.
Când am plecat la studii am mers la biserică cu gândul: „Nu vreau să cunosc pe nimeni și nu vreau să mă implic în ceva, merg la biserică doar să mă rog, să cânt și să mă conectez cu Dumnezeu”.
Aș fi pus mantia invizibilă a lui Harry Potter pe mine ca să nu interacționez cu cineva. Așa am știut să mă protejez atunci, doar că singurătatea este cruntă, adaptarea la mediul laic este dificilă când ai crescut cu conflictul între „noi – aleșii” și „ceilalți – păcătoșii, pierduții”, te simți o struțo-cămilă oriunde, chiar dacă zâmbești cu siguranță și ai o tolbă de abilități sociale.
Trec deseori pe lângă adunarea locală în care mi-am petrecut copilăria și adolescența, invariabil am același sentiment de nostalgie cu gust amar, ca o relație de iubire ce a început cu toate premisele de a fi promițătoare și minunată, dar s-a terminat prost pentru mine și generația mea.
Mântuirea este personală, dar teoretic facilitatorii acestui proces sunt figuri de autoritate din Biserică și aici mi se ridică părul pe ceafă când mă uit în jurul meu, nu că ar exista oameni fără prihană, nu despre aceasta este vorba, ci despre faptul că există oameni care în mod categoric și indiscutabil nu ar trebui să fie conducători spirituali pentru alte suflete.
Calul prost te bagă în șanț, zice vorba din popor. Liderii spirituali abuzivi îți bagă sufletul într-o comă din care ieși greu, însoțit de mila lui Dumnezeu și resurse de toate tipurile.
* Nu am intenționat ca prin ce am scris să atac pe cineva, m-am ferit să vorbesc punctual despre anumite experiențe negative. Cred că Dumnezeu judecă fiecare intenție, vorbă și faptă la timpul potrivit. O parte dintre cei care am crescut în medii religioase închise am experimentat abuz spiritual și vorbim cu greutate despre acest fapt. Sau nu vorbim deloc.
*Cartea autobiografică „Învățare” de Tara Westover ne poartă prin povestea incredibilă a unei femei pline de curaj și istoria aspră a reinventării ei, după ce a ieșit dintr-un mediu religios închis. O poți cumpăra de aici.
Alina
