Respectul de sine nu poate fi cumpărat

Complexitatea ființei umane este năuci­toare, deoarece noi construim lumea prin gândurile și faptele noastre. În cel mai real mod, ce ești și ce faci sunt o consecință a modului în care gândești și de aici e bine să știi că doar tu poți face pași concreți pentru a schimba ceva în viața ta, dacă aceasta te nemulțumește.

Responsabilitatea se răsfrânge în aspectele exterioare și interioare ale vieții: latura exterioară vizează sportul, alimentația, imaginea în afară, iar cea interioară, mentalitatea și convingerile profunde pe care le ai despre tine.

Poți alege să fii victimă sau să-ți asumi responsabilitatea propriei vieți.

Schimbarea în orice latură a vieții tale vine prin asumarea responsabilității în legătură cu modul în care arăți, te simți, anturajul și acțiunile tale. Respectul față de tine se naște în acel loc tainic și adânc, adică în interiorul tău, iar aceasta se reflectă în conduită, în felul cum vorbești, în postura și, poate cel mai important aspect, în alegerile tale.

Este important să ai grijă de aspectul exterior, dar mai ales să fii blând cu tine. Fă-ți bucurii mici în fiecare zi, pe lângă bucuriile pe care îți dorești să le faci celor de lângă tine. Și, zâmbește. Pe lângă mesajul pe care îl transmiți creierului că totul este în regulă, zâmbetul este cea mai simplă cale de a te face plăcută celorlalți.

Oferă-ți respect. Nu te subestima, nu te pedepsi prin afirmații de tipul: „Nu sunt bun de nimic”, „O să eșuez”, „Nu am încredere”, „Nu pot”. Ca să primești respect din partea celorlalți, este necesar să te respecți pe tine. Suntem ceea ce spunem, așadar să spunem ceea ce vrem să fim. Procesul sănătos pornește din interiorul ființei spre exteriorul ei.

Nici un cuvânt nu e atât de important precum ceea ce îți spui ție însuți. Cuvântul are o putere uriașă și dictează ceea ce ești, ceea ce vei fi în următorii ani, alături de acțiune, bineînțeles.

Whitney Griswold a scris: „Respectul de sine nu poate fi vânat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi fabricat din relaţiile noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine când suntem singuri, în momentele de linişte, în locurile ferite de agitaţie, când ne dăm seama că, ştiind diferenţa dintre bine şi rău, am făcut binele, că recunoscând frumuseţea, i-am oferit admiraţia noastră și, cunoscând adevărul, l-am rostit”.

Poartă-te cu demnitate. Nu permite să fii abuzat fizic, emoțional, intelectual, spiritual. Nu permite să fii șantajat, manipulat și controlat. A tolera astfel de comportamente va conduce spre distrugerea stimei de sine, iar din acest punct nu mai este decât un pas în a te complace în statutul de victimă.

Fii atent la convingerile care îți guvernează viața. Acestea au rol de axiomă pentru tine. Aliniază-te convingerii că meriți să fii iubit și respectat pentru ceea ce ești. Perseverează în aceste convingeri sănătoase, deoarece sunt fundamente ale respectului de sine.

Îndrăz­nește să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta. Este singura manieră în care vei schim­ba ceva. Dacă nu, puterea va fi la alții și niciodată la tine, iar cel mai probabil vei fi un om plin de frustrări, care dă vina pe evenimentele exterioare pentru nefericirea sau neîmplinirea lui.

Cum ar fi dacă ai privi în ­interiorul ființei tale și să descoperi care-ți sunt adevăratele nevoi și dorințe?

Cum ar fi să nu te mai compari cu alții?

Ce s-ar schimba în viața ta dacă te-ai opri din a te sabota?

Atunci când începi să-ți pui întrebări, răspunsurile apar inevitabil. Schimbarea derivă din înțelegerea mecanismelor care se află în spatele acțiunilor, deoarece aici avem de-a face cu emoții profunde, unele dureroase, care își au originea în copilărie.

Misiune sau vocație

Vocația este combinația dintre pasiunea față de un domeniu și abilitățile native. Vocația este o chemare interioară, o cauză pentru care sufletul tău simte și se zbate. Fiecare om are o vocație, pentru că fiecare om este unic prin talentele și abilitățile pe care le deține.

Exersarea acestor talente native îți aduce un sens în viață (nu singurul), împlinire și satisfacție. Cu­noaș­tem, probabil, fiecare oameni care au renunțat la un loc de muncă prestigios și foarte bine plătit pentru a începe pe cont propriu să lucreze la ceea ce îi pasionează.

Fie că vorbim despre gătit, artă sau dezvoltare personală, tranziția spre un domeniu total diferit de cel în care au fost formați a fost facilitată de „chemarea” interioară pe care aceștia au avut-o.

Fiecare om se naște cu dorința de a descoperi care este domeniul care îl pasionează, iar unii găsesc acest răspuns mai devreme, alții mai târziu, prin încercare și eroare.

Câteva întrebări edificatoare pentru a afla care sunt ele ar fi acestea: Ce aș face în continuare dacă aș avea toți banii pe care îi doresc până la sfârșitul vieții? Ce mă văd făcând peste zece ani? Cum vreau să-și amintească oamenii de mine? Ce îmi place să fac și pierd noțiunea timpului practicând acel lucru? Ce vise profunde am legate de viitorul meu?

Dorințele se află în straturile superficiale ale psihismului, însă visurile sunt seva adâncă a personalității și se solidifică în intemperiile existenței.

Psihiatrul Augusto Cury scrie: „Visurile nu determină locul în care vom ajunge, însă constituie un izvor de curaj pentru a ieși din locul în care ne aflăm. Visurile nu construiesc victorii, dar ne scot din conformism, nu ne fac eroi, însă ne transformă în ființe esențialmente umane. O viață lipsită de visuri înseamnă o minte lipsită de creativitate, o emoționalitate fără aventuri, o poveste fără conținut”.

Poate talentele și abilitățile pe care le ai zac sub o stimă de sine scăzută sau ani de obiceiuri neproductive; poate ești cuprins de deznădejde, uitându-te la tine și la inconsecvența ta; poate că uneori îți este greu, crezi că vei eșua. Nu renunța! Împarte o sarcină mare în pași mărunți, dar zilnici. Unește visurile cu disciplina și obiectivele.

Michael Audiard a enunțat atât de plastic principiul perseverenței: „Doi intelectuali care stau jos nu vor ajunge niciodată mai departe decât o brută care merge”.

Autocunoașterea este în definitiv o muncă de autodescoperire, dar, după ce am parcurs acest proces, încep provocările. Provocarea de a-ți sufleca mânecile și a te apuca de ce ai de făcut. Pentru că talentele se cultivă, se perfecționează, se dezvoltă în permanență.

Viața trece inevitabil. Zilele se scurg cu o rapiditate amețitoare. Dacă nu îți vei stabili scopuri și obiective, vei ajunge ca, peste câțiva zeci de ani, uitându-te în urmă, să realizezi că ai trăit fără a-ți îndeplini visurile și idealurile. Că mereu te-ai preocupat de aspectele urgente, fără impact semnificativ, în detrimentul celor cu adevărat importante, cu impact pe termen lung. Este în puterea ta să ai o viață împlinită, condusă de chemarea și vocația pe care le ai în această lume.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.