Într-o întâlnire cu o clientă discutam despre cum putem chema viața la noi. A chema viața la tine se poate referi fie la a-ți dori să rămâi însărcinată, fie să ai vitalitate care să te însoțească în activitatea zilnică, fie capacitatea de a te bucura de viață, relații, capacitatea de a simți plăcere, entuziasm, recunoștință.
Unul dintre răspunsurile pe care le-am găsit împreună a fost că viața vine la noi când ne aflăm într-o poziție corectă față de sistemul nostru familial.
Viața vine de undeva departe și a ajuns la noi prin părinții noștri, putem să o trăim plenar dacă suntem în ordine sistemică, astfel, ea poate curge firesc înspre noi în moduri binefăcătoare sufletului nostru.
Părinții mei sunt mai mari ca mine, eu am primit viața de la ei.
Sunt copilul părinților mei.
Sunt nepotul bunicilor mei.
Sunt fratele/sora fraților/surorilor mele.
Sunt câteva afirmații care te ajută să te poziționezi corect în sistemul tău de origine, este un pas fundamental ca viața să ajungă la tine, în sensul de a te bucura de ea ca de un dar prețios și limitat.
A aduce inconștientul în conștient este poate cel mai dificil lucru pe care îl vei face din punct de vedere psihologic, pentru că fiecare familie duce mai departe răni vechi, secrete, crime, avorturi, într-un cuvânt, încurcături sistemice.
Oricât de traumatic și disfuncțional este sistemul din care vii, te afli aici pentru că ai resurse și rădăcini sănătoase, pe lângă poveri generaționale, iar a le scoate la suprafață te duce într-o poziție de echilibru și ordine sistemică.
Întemeietorul constelațiilor familiale, psihologul Bert Hellinger, a scris: „Viața îți trimite fulgere și furtuni, așa că te trezești; viața te umilește și te învinge din nou și din nou, până când decizi să-ți lași egoul să moară; viața îți neagă bunurile și măreția până când încetezi să-ți mai dorești bunuri și măreție și începi să servești; viața îți taie aripile și îți rupe rădăcinile, până îți dai seama că nu ai nevoie nici de aripi, nici de rădăcini, până nu te contopești cu forma și zbori din ființă; viața îți neagă miracolul, până când înțelegi că totul este un miracol; viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești; viața te ridiculizează până devii nimic, până devii nimeni și astfel vei deveni totul; viața nu îți oferă ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie să evoluezi; viața te doare, te chinuie, până îți părăsești capriciile şi chinurile și îți mulțumești că respiri; viața îți ascunde comori, până când începi călătoria, până când ieși să le cauți; viața te neagă de Dumnezeu, până când îl vezi în toată lumea și în toate; viața te scurtează, te rănește, te îndepărtează, te rupe, te dezamăgește, te crapă, te separă până când numai iubirea rămâne în tine”.
Să pot primi viața și să mă bucur de vitalitate a fost un pas ușor din exterior, însă drumul de la creier la inima este cel mai lung câteodată, însă tot efortul merită deplin.
Alina
