Funcția vindecătoare a relațiilor interumane

Relațiile ne schimbă, ne influențează și ne dezvoltă. Încă din primele minute de viață, relația mamei cu copilul determină o serie de modele mintale de atașament și siguranță privitoare la lumea în care tocmai a intrat, modele care se mențin până în viața adultă, în viitoarele interacțiuni semnificative.

Suntem răniți în relațiile interumane și ne vindecăm tot în cadrul unei relații, spune un principiu din psihoterapie. De aceea, a investi în relații este o alegere înțeleaptă, care aduce împlinire și chiar mai puține mustrări de conștiință pe termen lung.

Bronnie Ware, o asistentă medicală din Marea Britanie, a lucrat de-a lungul a zeci de ani într-un centru de îngrijiri paliative. Ea a scris o carte despre cele mai comune regrete pe care oamenii le trăiesc pe patul de moarte, indiferent de profesie, statut social sau faima pe care au avut-o pe parcursul vieții.

A identificat, astfel, următoarele regrete: mi-aș fi dorit să am curajul să trăiesc viața așa cum vreau eu, nu cum se așteptau alții să o fac; mi-aș fi dorit să nu muncesc atât de mult; mi-aș fi dorit să păstrez legătura cu prietenii; mi-aș fi dorit să am curajul să-mi exprim sentimentele; mi-aș fi dorit să-mi dau voie să fiu mai fericit.

Gândindu-mă la toate acestea, am căutat să schițez ce anume poate aduce valoare în viața noastră pentru ca, din perspectiva relațiilor cu semenii, sfârșitul vieții să ne găsească împăcați cu noi înșine. 

În primul rând, tratează fiecare om cu bunătate și îngăduință. Aceasta nu înseamnă să fii lipsit de respect față de tine, să te lași exploatat sau umilit, ci înseamnă să cultivi în mod conștient o atitudine de prietenie și ajutor față de cei din jur.

Nu vei fi scutit de dezamăgiri din partea celorlalți, dar poți fi scutit de regrete în legătură cu binele pe care puteai să-l faci, dar nu l-ai făcut. Atunci când poți să faci bine, nu aștepta mulțumiri, ci mulțumește tu pentru oportunitate, deoarece ai primit ocazia aceasta, care te face să te simți bogat (oferi pentru că ai de unde) și împlinit. 

În al doilea rând, setează-ți așteptările corect. Da, natura umană este supusă greșelii, falimentului, bolii și morții, însă, dincolo de toate acestea, frumusețea relațiilor nu poate fi egalată de nimic, aici ne este satisfăcută nevoia de conexiune, de aprobare, de apartenență, de competență. 

În al treilea rând, cultivă convingeri raționale privitoare la ceilalți: „Deși îmi este dificil, pot accepta că prietenul meu m-a dezamăgit”; „Chiar dacă e greu, știu că fiecare om are un set de valori diferit de al meu și acționează pe baza lui”; „Ceilalți nu «trebuie» să facă ceva doar pentru că eu pretind acel lucru”; „Pot face față pierderii și eșecului”; „Am greșit, îmi cer iertare și fac tot ce ține de mine să restaurez relația”. 

Vindecarea emoțională

Oamenii apelează, de regulă, la psihoterapie pentru că resimt anumite dificultăți de viață care îi împing să ceară ajutorul unui specialist: pentru gestionarea unei depresii, a unei tulburări de anxietate sau de personalitate, a unei situații de viață foarte dificile, precum doliul, managementul unui diagnostic terminal, relația cu partenerul, copiii sau șeful, sau pentru autocunoaștere și dezvoltare personală.

În această relație terapeutică, un rol foarte important în procesul schimbării îl deține triada compusă din: empatie, care se referă la înțelegerea celuilalt, a simți ca el, și a-i răspunde cu compasiune; acceptarea necondițio­nată, care se referă la prețuirea față de cel cu probleme, cu tot ceea ce presupune viața, sentimentele, experiențele lui; congruența, adică onestitatea de ambele părți și expunerea sentimentelor pe care le simt în acel moment. 

Reputatul psihoterapeut Irvin Yalom (1975) a alcătuit o listă cu 12 factori ce contribuie la schimbare și vindecare emoțională în cadrul relației terapeutice: Insuflarea speranţei se realizează treptat, de către terapeut spre pacient, cu scopul de a o ajuta să identifice resurse și resorturi interioare care să-l ajute să găsească soluții creative și implementabile la problemele lui. 

Universalizarea înseamnă că se normalizează problemele pe care pacientul le are, prin oferirea de exemple și statistici referitoare la incidența lor în populație, dar și universalizarea provocărilor pe care fiecare om le are pe parcursul vieții, provocări care îl ajută să se dezvolte și să se depășească. 

Dezvăluirea de către terapeut pacientului, atunci când relația terapeutică este stabilă și construită, a provocărilor similare pe care le-a avut la rândul lui și soluțiile sau calea optimă găsită de acesta pentru a le depăși. Acesta nu este un schimb de roluri, ci este o metodă prin care terapeutul se apropie de pacient pentru a-l ajuta. 

Altruismul este atitudinea care inspiră bunătate și contribuie la consolidarea relației. 

Repetarea grupului primar în cadrul relației cu psihoterapeutul înseamnă că recreăm atmosfera relațională din familia noastră în cadrul relației terapeutice și, totodată, apar elementele care necesită vindecare, restaurare, schimbare sau acceptare. 

Dezvoltarea socializării are loc prin împăr­tășirea de experiențe, comunicarea emoțiilor și a sentimentelor, abilități necesare și în alte relații semnificative din viața noastră. 
Identificarea sau imitarea se realizează atunci când ne dăm seama că suntem similari în modul de acțiune și gândire, prin natura noastră umană, care are nevoi și zbateri asemănătoare, prin urmare, copiem un mod de acțiune sau gândire funcțional, care ne ajută. 

Învăţarea interpersonală în cadrul terapiei se referă la împărtășirea de experiențe și concluziile pe care le-am asimilat. 

Coeziunea grupului este legătura interumană care se obține între psihoterapeut și pacient, facilitată de autodezvăluire și de suportul oferit de către terapeut. 

Descărcarea unei trăiri refulate ca efect terapeutic pozitiv obținut în cadrul terapiei, când ne dăm voie să exprimăm și să trăim emoțiile care ne-au fost invalidate, neacceptate sau negate în copilărie sau la maturitate. 

Insightul este capacitatea de a-ți analiza emoțiile și trăirile, de a trage concluzii care să te aducă într-o stare de echilibru și acceptare, de a-ți clarifica anumite aspecte care până acum îți erau neclare. Cunoaştere de sine, conştientizare, integrare și restructurare perceptivă sunt doar câteva dintre procesele facilitate de terapie. 

Factorii existenţiali sunt comuni: moartea, fericirea, durerea, sensul. Toți împărtășim într-o măsură mai mică sau mai mare preocupările de mii de ani ale ființei umane, iar prin terapie se caută răspunsuri mulțumitoare la întrebările și frământările avute. 

Procesul psihoterapeutic contribuie, pe termen mediu și lung, la vindecarea emoțională, echilibrul emoțional fiind esențial în relațiile interumane pe care le stabilim și le menținem de-a lungul vieții și care ne definesc până în ultimele clipe nivelul satisfacției în viață. 

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.