Prin pierderea unui părinte, copiilor li se spulberă iluzia stabilității și a constanței, fapt care poate avea repercusiuni psihologice pe tot parcursul vieții adulte. De aceea sunt importante monitorizarea și suportul adulților care îi înconjoară în etapa dificilă a pierderii unui părinte.
La fel ca în cazul adulților, la copii se descriu cinci stadii ale doliului: negare, furie, negociere cu sentimentele intense, depresie și acceptare. Indiciile doliului se referă la visare cu ochii deschiși, oboseală, absenteism și dificultăți în a-și încheia sarcinile obișnuite.
Copilul crescut doar de un părinte poate fi sănătos emoțional, dar aceasta rareori se întâmplă, deoarece și părintele la rândul lui își jelește pierderea și trăiește suferința într-un mod diferit. Este esențial pentru copil să poată vorbi despre pierderea suferită și cum se simte el după eveniment.
Deseori în cazul copiilor, tristețea și nefericirea se transformă în violență cu ceilalți copii, refugiul în droguri la vârste timpurii și chiar comportament autodistructiv. De multe ori părintele încearcă să îl protejeze pe copil, nevorbind despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, dar copiii simt instinctiv teama, furia sau tensiunea părinților, iar în lipsa explicațiilor, ei își dezvoltă propria versiune a ce s-a întâmplat.
Înțelegând cele cinci stadii ale doliului, părintele își poate ajuta copiii să-și accepte pierderea și durerea. Negarea este perioada caracterizată de șoc și refuzul de a crede că aceasta i se poate întâmpla. Furia este perioada în care întrebarea principală este „De ce mie?”, iar furia se poate îndrepta către părinte, doctori, spital sau Dumnezeu.
Negocierea cu sentimentele reprezintă etapa caracterizată prin vină nerealistă: „Dacă aș fi făcut asta… atunci mama/tata nu ar fi murit” și tot felul de reflecții post-factum despre „Ce s-ar fi întâmplat dacă…”. În etapa depresiei, copilul realizează că pierderea este un fapt pe care nu-l mai putem schimba. Copilul este copleșit de schimbarea majoră care tocmai a intervenit în viața lui.
Adolescenții se pot refugia în droguri, alcool și chiar pot deveni suicidali o perioadă. Acceptarea este perioada în care copilul învață să trăiască cu pierderea și chiar să privească spre ziua de mâine. Cea mai bună modalitate pentru depășirea perioadei de doliu este împărtășirea poveștii de pierdere exact așa cum s-a întâmplat, evenimentul, circumstanțele și sentimentele cu cineva în care copilul are încredere.
Intervențiile psihologice pentru copii sunt realizate, în general, într-un format de grup și au ca scop abordarea depresiei, a demoralizării, stima de sine, atitudinea și concepția despre moarte, distresul și tulburările somatice. De asemenea, tratamentele bazate pe psihoterapie pot fi o altă formă de intervenție psihologică și se pot realiza prin diferite abordări: cognitiv-comportamentală, psihodinamică, interpersonală, alături de o combinație dintre acestea și suportul social (Hill, Pazder și Feudtner, 2004).
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.
Alina
