Drumul sufletului de la moarte la viață

În urmă cu câteva săptămâni am primit invitația de a mă ocupa de promovarea prin scris a Marșului pentru viață care va avea loc la București, Cluj-Napoca și în multe orașe mari și mici ale țării, în 29 martie 2025. Mi-am petrecut serile citind despre criza de sarcină, avort, statistici care m-au lăsat șocată și descumpănită, politici sociale pro și contra vieții intrauterine, educație relațională, am vorbit cu alți oameni, am cerut păreri, am încercat să explorez partea tehnică a subiectului, pentru ca mesajul pro-viață să fie exprimat cât mai acurat și clar. 

Am ajuns în punctul în care era necesar să scriu efectiv pentru a promova evenimentul, doar că nici o idee nu dorea să iasă din țeasta mea, iar forcepsul ideilor și strategiilor de a scrie a fost folosit fără succes, a încerca să pun ceva în cuvinte era precum a da o formă fixă apei, toate ideile mi se scurgeau printre degete.

În final m-am întors la călătoria mea de la umanism la teocrație, de la moarte la viață, de la a fi pro-avort la a fi pro-viață, de la neutralitate la o poziție fermă pro-viață din ziua unu, de la concepție.

Dacă mi-ai fi spus în urmă cu doi ani să scriu ceva despre subiectul avortului voluntar, ți-aș fi zis că mai bine încep să învăț limba japoneză. Avortul era „cartoful fierbinte” care îmi frigea con­știința, subiect pe care l-aș fi pasat spre dezbatere altcuiva.

Pe de o parte, asumasem o ideologie umanistă, pe de altă parte, mucul care încă mai fumega, conștiința mea, îmi spunea că nu este în regulă ce cred. În afara discuțiilor din familie, în care mă contraziceam cu toată lumea și toată lumea se contrazicea cu mine, în exterior mă refugiam în evitare și neutralitate, „este un topic prea subiectiv”, îmi spuneam.

Pierderea bruscă a tatălui meu m-a aruncat în durere surdă și izolare, iar în mijlocul zilelor în care navigam cu dificultate printr-o ceață lăptoasă, singurul cuvânt care îmi suscinta interesul era „suflet”. Durerea este medicamentul amar care îți trezește conștiința, îți limpezește mintea și îți vorbește sufletului, așa am început să-mi pun multe întrebări despre suflet și, rând pe rând, fiecare concepție cu care m-am identificat și fiecare mască dezirabilă social a început să pălească, să se fărâmițeze.

Întoarcerea sufletului meu de la moarte la viață a fost cel mai profund și, îndrăznesc să spun, cel mai miraculos proces pe care l-am experimentat.

Aș putea scrie și vorbi despre efectele emoționale și genera­ționale ale avortului, aș putea vorbi despre politici sociale coerente și importanța psihoeducației, care să diminueze numărul imens al avorturilor, dar știu că orice subiect aș aborda, cu argumente impecabile sau cuvinte desăvârșite, dacă sufletul tău este întors înspre moarte, vorbesc unor urechi surde.

Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim despre valoarea vieții încă de la concepție, din contră, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să organizăm marșuri ­­pro-viață, din contră, doar că, dincolo de orice demers omenesc și bun în el însuși, transformarea sufletului este un proces inițiat și coordonat de Dumnezeu.

Viaţa are prioritate

Poziția corectă pro-viață începe de la sufletul tău trezit la viață, care înțelege în fiecare fibră a lui că viața este darul lui Dumnezeu, cu valoare intrinsecă și fără apel de negociere. Poziția corectă pro-viață începe de la Dătătorul și Protectorul vieții, Dumnezeu.

Sufletul se trezește din moarte la viață când este expus la Adevăr și realitatea de lângă noi ne arată că problematica avortului este a noastră, a tuturor. Binele meu și al tău este binele sistemului nostru apropiat și îndepărtat, iar răul din viața mea și din viața ta afectează sistemul apropiat și îndepărtat.

Numeroase tinere din gene­rația mea, când solicită un avort, calculează că un copil în momentul nepotrivit le încurcă viața și socotelile de la masa din bucătărie: tu vrei carieră, tu mai vrei să experimentezi, tu nu ești încă pregătită să-ți asumi responsabilitatea, ai alte priorități, ești prea tânără, tu vrei să-ți câștigi viața, nu să o pierzi cu un copil, care necesită grija și prezența ta aproape nonstop în primii ani. Scapi repede de „problemă”, sunt câteva celule acolo, un embrion pe care îl distrugi într-o programare de câteva zeci de minute.

Realitatea este că acolo, în cabinetul ginecologic sau odată cu administrarea unor pastile avortive, moare și o parte din sufletul tău. Vrei să-ți „câștigi” viața… și de fapt o pierzi. Când faci avort, pierzi viața din tine. Când faci avort, sufletul tău se atrofiază și o parte din el moare odată cu bebelușul.

„Viața are prioritate!”, este sloganul intermitent luminos pe care îl vedem pe străzi: viața are prioritate înaintea oricărui plan pe care ți l-ai făcut. Viața este darul lui Dumnezeu încă de la concepție! Viața este necesar să fie protejată încă din uter!

Mesajul marșului pro-viață din 29 martie nu este unul antiavort, ci pro-viață.

Anul trecut am avut o discuție cu un medic specialist în obstetrică-ginecologie, care s-a oprit din a efectua avorturi la cerere după moartea tatălui ei, mi-a spus: „Viața contează din momentul în care ea apare. Din clipa în care acel embrion de 6 milimetri are activitate cardiacă. Din punctul meu de vedere, sarcina prin definiție, indiferent că este vorba despre trimestrul I sau trimestrul III, necesită aceeași grijă și atenție. Le mai spuneam pacientelor că „bebele” (embrionul) din burtică este ca și copilul de acasă”.

Există alternativă la avort

Mesajul marșului pro-viață din 29 martie nu este unul care condamnă și arată cu degetul femeia care a făcut avort, ci, printre alte mesaje pro-viață, este și acela că pentru avort există șansa răscumpărării și a vieții restaurate.

Există alternative ale avortului despre care fiecare femeie aflată în criză de sarcină ar trebui să știe, există centre specializate pe consilierea în criza de sarcină, pe procesul de adopție și ajutor ­medical, logistic, financiar și locativ pentru orice femeie care își dorește să ia în calcul alte opțiuni, excluzând avortul.

În București există Centrele Roua, o comunitate profesionistă alături de mama aflată în criză de sarcină, care are nevoie de suport psihologic și social.

În Cluj-Napoca există Fundația Clinica Pro Vita, care oferă consi­liere avort și consiliere post-avort, dar și alte servicii, în funcție de nevoile personalizate ale mamei.

Tot în Cluj-Napoca există Asociația Via Rahelei, organizație ce oferă consiliere post-avort, condusă de preotul Mihai Groza și soția acestuia, Maria.

În Sibiu există Centrul Mama, care oferă consiliere în criză de sarcină și consiliere post-avort, dar și cursuri prenatale de pregătire pentru naștere și alăptare, suport pentru mamele aflate în situații vulnerabile.

În fiecare oraș mediu sau mare al țării noastre există astfel de centre, fundații sau organizații care au scopul direct de a susține și proteja viața intrauterină.

Aceeași doamnă medic pe care am amintit-o mai sus mi-a spus la finalul unui interviu: „Suntem ființe raționale cu drepturi, știm ce vrem, ce este de făcut, putem discerne între bine și rău, există o forță superioară gândirii noastre, care ne întinde o mână și ne dă posibilitatea să alegem corect”.

Pentru mine, pentru oamenii pe care îi iubesc și pentru dumneavoastră, cititorii mei, doresc ca în momente esențiale ale vieții, momente care decid definitoriu traiectoria noastră, să avem discernământul și înțelepciunea de a alege ce este corect.

Vă așteptăm cu familia și prietenii la inițiativa Împreună pentru viațǎ, care va avea loc în 29 martie la București, Cluj-Napoca (Piața Unirii, ora 11) și în alte orașe ale țării!

*Articol publicat și în ziarul Lumina de Duminică.