Știința care se ocupă de studierea proceselor psihice și tulburările specifice la persoanele de vârsta a treia se numește psihogeriatrie.
Bătrânețea aduce cu ea o serie de schimbări fiziologice, psihologice, modificări anatomice și metabolice, pe care este necesar să le cunoaștem și să le pre-întâmpinăm.
Printre cele mai comune caracteristici ale vârstei a treia se disting: tulburările de memorie, modificarea fluidității gândirii (conservatorism, rigiditate), modificarea activităţii voluntare, tulburări de afectivitate și tulburări ale ciclului somn-veghe.
Printre cele mai severe tulburări specifice vârstei a treia se află demențele, care pot fi degenerative (Alzheimer, Pick, Senilă), vasculare (multiinfarct, microinfarcte corticale, lacunară) și neurodegenerative (boala Parkinson, boala Huntington, boala Wilson, scleroza laterală amiotrofică).
În 1906, Alois Alzheimer a descris boala la o femeie de 51 ani. Evoluţia a fost progresivă, în aproximativ 5 ani ajungând la demenţă profundă.
Astfel, Alois Alzheimer a menţionat aspectul specific neuropatologic al bolii.
Demența este afectarea globală a funcţiilor psihice (memorie, capacitatea de a rezolva problemele cotidiene, performanța învățării abilităţilor și deprinderilor, folosirea corectă a abilităţilor sociale, deseori progresivă şi ireversibilă.
Cauzele bolii sunt multifactoriale, având la bază factori genetici, neurochimici, imunologici, toxico-metabolici, traumatici și factori vasculari.
Boala debutează în jurul vârstei de 60 de ani și are o parte din următoarele simptome: deficit de memorie, deficite cognitive care cauzează afectarea semnificativă a funcționării sociale sau ocupaționale, evoluția se caracterizează prin debut gradat și declin cognitiv continuu, deficitele cognitive nu se datorează unei boli ale sistemului nervos central sau condițiilor induse de consumul de substanțe.
De regulă, debutul este lent, iar de o importanță majoră este diagnosticarea în stadiul incipient al bolii.
O parte din semnele caracteristice în stadiul incipient sunt următoarele: vârstnicul nu cere ajutor din proprie inițiativă, ci este adus de aparținători, are tendința de a privi spre aparținători când este întrebat ceva, are dificultăți în evocarea datei, ezitări în limbaj (căutare de cuvinte), are tendința de a minimaliza; poate fi deranjat de relatările rudelor privind comportamentul, problemele de limbaj se găsesc cu cel puțin 6 luni în urmă, soțul (soția) spune: „cu excepția memoriei, este sănătos”, nu există istoric de traumatisme cranio-cerebrale sau accident vascular cerebral.
Obiectivele principale ale tratamentului în demențe sunt: ameliorarea calității vieții, menținerea abilităților funcționale, reducerea dependenței, facilitarea utilizării resurselor cognitive, diminuarea riscului instituționalizării și reducerea suferinței, atât a pacientului, cât și a îngrijitorului.
Într-o astfel de boală, abordarea terapeutică multidisciplinară este esențială și ea vizează aspecte medicale, sociale, psihologice, dar și aspecte ce țin de ambianță, care oferă siguranță locuinței: adaptarea iluminatului, temperatura, covoare, diferențele de nivel la praguri etc.
Nu este de neglijat nici suportul și educarea îngrijitorilor prin consiliere familială și linii telefonice consacrate, deoarece aproximativ 70% din vârstnicii care suferă de demență sunt îngrijiți la domiciliu de soț/soție sau un aparținător.
*Articol apărut și în Ziarul Lumina.
Alina
