De unde începe vindecarea emoțională

Atunci când nevoile urgente și imediate, precum găsirea hranei, conservarea vieții și un acoperiș deasupra capului, sunt asigurate, energia și atenția noastră se concentrează pe nevoile de autoactualizare. Promotorul acestui concept este psihologul american Abraham Maslow, care explică, astfel, dorința de autoactualizare: „Ceea ce un om poate fi, el trebuie să fie”, adică preocuparea pentru dezvoltarea autonomiei, existența valorilor, bucuria care derivă din trăirea vieții și contribuția în lume. 

Rănile fizice sunt vizibile, iar preocuparea noastră pentru tratarea lor este o prioritate, însă rănile emoționale (sau sufletești, așa cum sunt numite popular) sunt la fel de reale. Uneori, le purtăm o viață întreagă fără să le tratăm, fără să le înțelegem sau să le vindecăm. De aceea, preocuparea de a accesa starea de bine emoțional, prin procesarea traumelor sau durerilor suferite timpuriu, este legitimă.

Patternuri emoționale

Fiecare dintre noi a traversat, de-a lungul vieții, o serie de situații și evenimente care ne-au produs emoții negative, justificate până la un punct, dar care e posibil să fi depășit intensitatea normală și să ne creeze disconfort pentru o perioadă lungă. Există patternuri emoționale pe care le perpetuăm, uneori, întreaga viața, pentru că le-am dobândit timpuriu și fac parte din sistemul nostru automat de funcționare. Modul în care am fost iubiți în primii ani de viață, până când funcțiile cognitive au fost suficient de dezvoltate astfel încât să procesăm experiențele prin care trecem, ne determină modul în care simțim, iubim și acționăm mai târziu, altfel spus alegerile, deciziile.

O copilărie în care am fost abandonați, neglijați, abuzați, neiubiți, criticați, devalorizați sau nedoriți, compune un puzzle haotic care, în viața adultă, necesită înțelegere, prelucrare emoțională și cognitivă.

Atunci când vine vorba de o copilărie nefe­ricită, traumatică chiar, ceea ce nu procesezi transmiți mai departe în relațiile și mediul tău de viață. De aici situația clasică în care copilul cu un tată alcoolic ajunge la rândul lui alcoolic ori dependent de alte substanțe sau comportamente distructive.

Vindecarea emoțională presupune întoarcerea spre tine cu blândețe, introspecție și atenție la ce a generat durerea inițială. Înțelegerea cauzelor și alegerilor determinate de ele te ajută să-ți regândești viața, să iei noi decizii, să te redescoperi. Procesul de vindecare este susținut de competența emoțională, concept introdus de Gabor Maté, care îl definește ca „rămânerea în relație cu mediul nostru într-o manieră responsabilă, în care nu ne victimizăm sau sabotăm”.

Vindecare în șapte pași

În sprijinul acestui proces, care nu se dovedește a fi simplu, ușor sau de scurtă durată, Gabor Maté, cel care a lucrat de-a lungul a zeci de ani cu persoane dependente de diverse substanțe, și nu numai, propune șapte pași pentru restaurarea emoțională.

Acceptarea vine ca o declarație de armistițiu pentru toată perioada în care ne-am întrebat de ce mie?, ce am făcut, sau nu, ca să merit asta? Sau alte întrebări similare. Prin acceptare, noi spunem că aceasta este durerea noastră, adevărul și experiența prin care am trecut. E un fapt care s-a petrecut, nu-l mai pot schimba sau anula.

Conștientizarea reprezintă adevărul emo­țional față de ce s-a întâmplat atunci și ce ți se întâmplă în prezent, care sunt repercusiunile. Cum ți-a schimbat viața acel eveniment, ce convingeri și comportamente a generat.

Furia este emoția caracteristică manifestată în situații de nedreptate. Este o emoție firească și adaptativă, însă o putem face printr-o exprimare sănătoasă, adică prin excluderea reprimării sau exagerării, care nu sunt soluții viabile pentru vindecare. Reprimarea furiei înseamnă negarea sau ascunderea ei. Ne este rușine de ceea ce simțim sau credem că am meritat acea nedreptate.

Exagerarea furiei înseamnă că o las să-mi inunde toate aspectele vieții și să mă umple de amărăciune sau dorință de răzbunare. De aici, implicit concluzia că ceea ce simți con­tează și are un sens prin prisma experienței tale.

Autonomia. O bună parte din cei care au traversat situații dureroase de-a lungul timpului au dificultăți serioase atunci când vine vorba de a stabili limite personale și de a-și exprima autonomia. Practicarea autonomiei înseamnă că suntem conectați la noi și la nevoile noastre, nu suntem doar atenți la celălalt. Trebuie să știi ce-ți este benefic și ce-ți face rău în acest proces, adică să spui ce te deran­jează, ce-ți face bine, cum vrei să fii tratat, toate acestea fără agresivitate sau pasivitate, ci cu asertivitate. Asertivitatea înseamnă comunicarea onestă a dorințelor și nevoilor tale, înseamnă respect față de tine și corpul tău.

Atașamentul. Convingerea că suntem de neiubit este înrădăcinată în mintea noastră, iar pentru a o destructura este necesară dezvoltarea unei conexiuni sănătoase cu celălalt. Suntem răniți într-o relație și ne vindecăm tot cu ajutorul unei relații (sau relațiilor). Ne vindecăm cu ajutorul conexiunii care se produce între doi oameni și al modului minunat în care simțim și trăim acceptarea necondițio­nată și iubirea.

Declararea a ce sunt este o conștientizare a identității mele profunde, o valorizare, inde­pen­dentă de personalitatea, abilitățile, abate­rile, realizările sau derapajele umane. Această declarație destructurează credința funda­men­tală că trebuie să ne justificăm existența. Ești valoros intrinsec este mesajul vital pe care trebuie să îl primești.

Afirmarea reprezintă modul în care creativitatea noastră este în conexiune cu lumea înconjurătoare. Pentru a ne simți împliniți și satisfăcuți, fericiți, urmărim să ne punem amprenta în această lume într-o manieră irepetabilă și unică. Dorim să ne manifestăm talentele, abilitățile și aptitudinile pentru a oferi lumii o parte din noi.

De asemenea, legătura cu natura, acțiunile caritabile, căutările spirituale și dorința de a găsi sens în acțiunile noastre reprezintă tot o modalitate de a ne afirma existența și unicitatea în lume.

Pașii enumerați mai sus sunt simpli, evidenți și totuși atât de complecși atunci când vine vorba de a ne restructura viața, de a ne opri din alergarea frenetică în care suntem angajați și a ne analiza rănile emoționale.

Pentru o viață fericită, vindecarea emo­țio­nală nu este o opțiune de neglijat.

O viață împlinită presupune parcurgerea acestui proces, iar ca orice parcurs, necesită energie, timp și resurse. Însă, la capătul lui, vei descoperi că a meritat din plin.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Cum tolerăm stresul

Termenul „stres” a devenit foarte folosit în societatea noastră și desemnează aproape orice situație, justificată sau nu, care ne provoacă emoțional, fizic sau mintal. Stresul este, de fapt, reacția organismului…
View Post

Tulburarea obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC) are o prevalență de 1,7%-4% în rândul populației și debutează în copilărie, în aproximativ 50% din cazuri. Tulburarea obsesiv compulsivă este caracterizată de gânduri obsesive, dureroase,…
View Post