Relația pe care copilul o stabilește cu părintele este poate cea mai profundă și definitorie relație din viața lui, cea care îi va influența întreg parcursul existenței și va determina într-o mare măsură calitatea și satisfacția în viață. Prin această idee doresc să accentuez responsabilitatea care se află pe umerii fiecărui părinte, dar și privilegiul de a experimenta una dintre cele mai transformatoare și minunate experiențe care pot încununa viața unui om – parentajul.
A crește un copil sănătos emoțional și relațional este în primul rând o provocare ce are de-a face cu sănătatea emoțională și relațională a părintelui: „Dacă dorim să ne îngrijim mai bine copiii, trebuie să avem mai mult grijă de noi înșine”, afirmă Harville Hendrix și Helen Hunt, doi psihoterapeuți recunoscuți la nivel mondial.
A te preocupa de tine, sub aspect psihic și emoțional, înseamnă a te vindeca pe tine, atât cât este posibil, sau măcar a avea disponibilitatea de a-ți analiza propriile reacții și comportamente, istoricul relațional și dificultățile din prezent, astfel încât să fii un părinte cât mai conștient de așteptările și frustrările pe care le proiectezi asupra copilului. Autoobservarea blândă și autocompasiunea față de tine, în primul rând, ar fi un bun început.
Putem să îi lăsăm copilului multe instrumente folositoare în viața de adult și un algoritm sănătos de relaționare (adică modele mentale de relaționare, care sunt generalizări ale experiențelor repetate) sau putem să îi lăsăm un bagaj de experiențe negative și traume pe care va fi nevoit să le dezlege și să le rezolve în viața adultă.
Însă totul începe de la noi. De la părinte. De la atenția și conștiența pe care alegem să le acordăm propriilor noastre experiențe și trecutului procesat sau nu.
În primii doi ani de viață, nevoile psihologice esențiale ale copilului sunt căldura relațională și disponibilitatea emoțională. Măsura în care aceste nevoi sunt satisfăcute determină într-o proporție semnificativă sănătatea emoțională a adultului de mai târziu sau ceea ce noi numim dezvoltarea unui atașament sănătos. Pe măsură ce copilul crește, nevoile psihologice esențiale se diversifică, urmând nevoia de explorare, de revenire și împărtășire.
Existând un atașament sigur, copilul poate începe să exploreze lumea înconjurătoare, știind că se poate întoarce în siguranță la persoana de referință pentru el, dar pentru o împlinire adecvată a acestor nevoi, adultul de referință este necesar să fie echilibrat și sănătos emoțional.
De multe ori, un demers de acest gen presupune întoarcerea la „copilul interior”, acea entitate psihologică care s-a dezvoltat odată cu noi de timpuriu, din primii ani de viață, și care a înmagazinat toate experiențele și interacțiunile cu persoanele de referință, fie pozitive, fie negative.
A fi părinte este o călătorie minunată, provocatoare și pentru toată viața: începe de la adult și se transmite spre copil, într-un mod sănătos sau nu, într-un mod funcțional sau nu. De noi depinde acest lucru.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.
Alina
