În filmul „Lista lui Schindler” există o scenă emoționantă în care evreii salvați de la moarte de magnatul german Schindler, îi oferă acestuia un inel pe care scrie o propoziție din Talmud: „Cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă”.
Interviul cu David Ille, medicul pediatru care de 27 de ani salvează viața bebelușilor nenăscuți, cei care nu au puterea să pledeze pentru existență, m-a dus instant cu gândul la citatul din Talmud, care pune în lumină valoarea supremă a ființei umane, cea care poartă chipul lui Dumnezeu impregnat în ea.
Personal, îmi doresc peste zeci de ani să privesc în urmă și să spun, precum dr. David Ille, fondatorul și directorul Fundației Clinica Pro Vita: „De 27 de ani fac această investiție de efort, de abilități și de resurse, nu-i nimic mai important ca aceasta în viața mea”.
Vă invit să citiți cu sufletul deschis acest interviu complex, care abundă de informații și soluții utile în demersurile pro-viață, atât la nivel personal, dar și național.
Care este istoricul și misiunea la Fundația Clinica Pro Vita?
Fundația Clinica Pro Vita a început în anul 1998, în iunie, după o vizită pe care doamna Down Menning mi-a făcut-o la cabinetul meu, pe când aveam o mică policlinică privată. Mi-a spus că tocmai vizitase Parlamentul României și că acolo a auzit un discurs tulburător al poetului și parlamentarului de atunci, Ion Alexandru, despre situația dramatică a avorturilor din România.
Doamna Down Menning a fost adânc mișcată de discursul lui Ion Alexandru și m-a întrebat ce cred eu despre avort, i-am răspuns: „Eu sunt creștin și sunt pediatru, ce aș putea să cred despre avort, decât că este un mare rău”. M-a întrebat dacă aș vrea să fac ceva care să schimbe această situație, am răspuns „da” fără echivoc.
Cu sprijinul ei, dar și împreună cu câțiva prieteni, am înființat Fundația Clinica Pro Vita, care derulează patru programe principale:
- Consiliem femei aflate în criză de sarcină, le sprijinim să descopere soluții pentru a păstra sarcina. Am consiliat peste 35 de mii de astfel de femei și peste 850 copii au fost salvați de la avort;
- Facem prevenție a sarcinilor la mii de adolescenți anual, predându-le o curricula de trei lecții despre consecințele vieții sexuale extraconjugale, despre dezvoltarea fătului și despre boli cu transmitere sexuală;
- Consiliem femei care au trecut prin avort, le îndrumăm spre iertarea care vine de la Dumnezeu, prin Isus Hristos;
- Facem conștientizare publică despre drama avorturilor, organizăm anual marșul pentru viață, diverse simpozioane și dezbateri publice despre impactul emoțional, spiritual, social și demografic pe care avortul îl are asupra individului și societății. Am organizat la Cluj-Napoca primul marș pentru viață din România, în 2006;
Misiunea Fundației Clinica Pro Vita este să schimbe mentalitatea actuală pro-avort a României într-o mentalitate pro-viață.
Idealul nostru este o Românie fără avorturi, în care oamenii își trăiesc sexualitatea după principiile Scripturii și în care fiecare viață umană este privită ca darul suprem din partea lui Dumnezeu, începând de la concepție și până la moartea naturală.
Cum ați simțit chemarea pro-viață și cum ați știut că sunteți chemat să militați pentru susținerea vieții de la concepție?
Chemarea pro-viață a început cu invitația doamnei Down Menning, dar a crescut în mine cu fiecare copil salvat de la avort, cu fiecare eveniment sau intervenție în care am pledat pentru viață.
Făcând această enormă investiție de timp, 27 de ani de efort, de abilități și resurse de tot felul, am simțit că fac ce trebuie și că nu-i nimic mai important ca aceasta în viața mea.
Deși m-am opintit de fiecare dată când am organizat ceva pentru viață, pentru că nimic nu a curs de la sine, ci de fiecare dată m-am izbit fie de indiferența mulțimii, fie de opoziția celor care promovau avortul, însă printre toate obstacolele am o nespusă bucurie să văd copiii salvați cum cresc, cum înfloresc, cum se bucură de viață, să-i văd terminând școli, chiar universități, este cea mai mare răsplată pentru tot ce-a fost greu fiind pro-viață.
Dacă aș mai avea o viață aș face exact același lucru: aș promova cu toată ființa mea valoarea vieții umane, dar chiar mai determinat.
Cu timpul am descoperit și nota personală a chemării mele pro-viață.
Mi-am amintit că mama îmi spunea că atunci când a rămas însărcinată cu mine s-a dus la medic, iar acesta i-a spus: „Femeie, ai șase copii, de ce-ți mai trebuie încă unul?”, dar mama, cu un curaj care nu putea veni decât de la Dumnezeu, i-a răspuns: „Toți copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu se vor naște”. Așa m-am născut eu, sub binecuvântarea acelui curaj al mamei mele, care a pledat pentru viața mea când eu eram fără apărare.
Am fost motivat de curajul mamei să pledez și eu pentru viața altora, sunt extrem de bucuros că am putut face aceasta în ultimii 27 de ani.
Așa mi-am descoperit și mi-am cultivat chemarea pro-viață.
Care sunt particularitățile unei crize de sarcină și cum poate fi susținută o femeie în acele momente critice?
Criza de sarcină care amenință viețile a milioane de copii aflați în pântecele mamei se caracterizează prin faptul că în acele zile de agonie, ea nu vede nici o altă soluție pentru viața ei decât să-și avorteze copilul.
Ca în orice criză, gândirea devine tubulară, femeia nu mai vede nici o altă variantă, nimic care ar putea să-i lumineze perspectiva imediată sau îndepărtată – doar avortul.
În majoritatea cazurilor, criza de sarcină este declanșată de faptul că tatăl copilului refuză să-și asume responsabilitatea unui copil, iar femeia care se aștepta ca apariția unui copil să pecetluiască relația lor, se vede dintr-o dată abandonată și rămasă singură cu sarcina, nu vede altă ieșire decât să-și avorteze copilul, sperând în mod fals că așa va scăpa de toate problemele.
Peste 80% din femeile care au făcut avort declară că dacă ar fi fost cineva lângă ele atunci când se frământau cu ideea avortului, cel mai probabil ar fi păstrat copilul.
În alte cazuri, criza de sarcină apare în cuplurile tinerelor necăsătorite, care cred că pot avea relații sexuale fără să rămână însărcinate, dar după ce rămân însărcinate realizează că încă nu sunt pregătite să-și asume maternitatea, că nu și-au terminat școala, că nu au niciun venit și încă trăiesc pe banii părinților. Mai ales când părinții își avertizează fetele să aibă grijă să nu rămână însărcinate, cele care rămân intră în criză de sarcină, li se pare că lumea se dărâmă pe ele, că va fi imposibil să-și anunțe părinții sau să-și continue studiile și viața mai departe.
Ce am văzut că funcționează cel mai bine în criza de sarcină este să-i oferi femeii însărcinate încrederea că vei fi alături de ea și o vei sprijinii prin furtuna acestor incertitudini. Să o ajuți sa vadă alternativele avortului, să înțeleagă toate riscurile la care se expune trecând prin avort, să înțeleagă că viața și cariera ei nu se sfârșesc cu această sarcină, ci doar primesc mai multă frumusețe și nuanță.
„Copiii sunt o binecuvântare și o bucurie, nu o povară și o frustrare”, este mesajul pe care dorești să-l înțeleagă.
Criza de sarcină își are rădăcinile adânc înfipte în mentalitatea pro-avort a societății contemporane, care privește copilul ca pe o povară, ca pe un intrus ce limitează cariera femeii și care poate ruina relația dintre ea și el, care de altfel „au dreptul la fericire fără consecințe”.
Înaintea mișcării feministe copiii erau priviți ca o realizare pentru o femeie, ca o împlinire a spiritului matern care este instinctiv într-o femeie, ca o prețioasă achiziție a unui cuplu, iar criza de sarcină era un fenomen mult mai rar.
Astăzi suntem intoxicati cu ideea falsă că un copil este o piedică în calea realizării unei femei, că noi avem datoria să decidem când să aducem copiii pe lume. Aceasta e o iluzie, cu toată tehnica și cunoștințele actuale de biologie, știm că doar Dumnezeu poate da viața, atunci și unde vrea El.
Și pentru că așa stau lucrurile, femeile „se vǎd luate prin surprindere” de o sarcină și se simt datoare să le „soluționeze”, iar soluția societății actuale este distrugerea sarcinii.
Ce soluție nenorocită poate fi aceasta, care distruge atât viața copilului, dar și a mamei, chiar dacă ea supraviețuiește avortului?
Iată de ce criza de sarcină este un fenomen al societății contemporane, care pretinde eliberarea femeii din inegalitatea cu bărbatul, dar care face din femeie o ființă ce poartă pe conștiință viața propriilor copii. Ce trist!
Care sunt alternativele pro-viață, în locul avortului?
Alternativele avortului le-aș împărțiți în douǎ categorii majore: alternative personale, pentru fiecare caz în parte și alternative comunitare, care vizează schimbarea mentalității despre copii și statutul femeii în societate.
1. Cea mai importantă alternativǎ la avort, care poate salva atât viața copilului cât și viața emoțională a mamei, este trăirea sexualității în cadrul sigur și stabil al unei familii definitiv întemeiate. Deși trebuie să recunoaștem că avorturile se întâmplă și în cadrul cuplurilor căsătorite.
2. Atunci când suntem puși în fața unei femei necăsătorite care a rămas însărcinată, alternativa avortului este oferirea sprijinului emoțional, dar dacă este necesar și sprijin material, logistic. Consilierea femeii ca ea să poată vedea că viața poate continua mult mai bine dacă păstrează sarcina, în locul alegerii avortului.
Informarea corectă a femeii ca să poată înțelege efectele devastatoare ale avortului asupra sănătății și răni permanente în sufletul ei, sunt nuanțe ale aceluiași sprijin de care femeia are nevoie în criza de sarcină pentru a o depăși.
Am întâlnit multe femei care regretă toată viața lor că au făcut avort, dar nu am întâlnit nici o femeie care să spună că îi pare rău că a păstrat copilul, oricât de greu i-a fi fost în viață. Pentru că un copil nu-i niciodată „o gură în plus de hrănit” sau o piedică în calea fericirii personale, cum spun unii cu total dispreț față de valoarea vieții umane, ci copiii sunt o bucurie, o sursă incredibilă de satisfacție pentru părinți și pentru întreaga societate. Ei sunt viitorul și fără ei omenirea nu poate merge mai departe.
3. Adopția este o altă alternativă personală la avort, deși replica femeilor când le sugerăm adopția este „decât să-mi dau copilul spre adopție, mai bine avortez”. Am descoperit destul de târziu rațiunea acestui răspuns: păstrând copilul în viață mama nu-i taie niciodată cordonul ombilical, ea se simte în continuare legată de acel copil oriunde s-ar afla, ori ea vrea să șteargă definitiv acest episod și crede că avortul poate face acest lucru pentru ea.
Totuși, adopția este o alternativă onorabilă pentru o mamă care refuză să curme viața propriului copil.
Alternativele avortului la nivel de societate sunt:
1. Informarea corectă a populației despre efectele secundare ale avortului, inclusiv despre sindromul post-avort;
2. Adoptarea și promovarea ideii la nivel de societate că fiii și fiicele sunt o binecuvântare de la Dumnezeu, copiii sunt viitorul societății noastre și fără ei ne îndreptăm spre moarte;
3. Renunțarea la mentalitatea patologică în care fericirea femeii și a cuplului sunt considerate a fi amenințate de prezența copiilor în viața lor;
4. Eliberarea procesului de adopție de birocrația excesivă, care face un cuplu ce dorește să adopte un copil să treacă ani de zile printr-un proces dificil până la încheierea adopției.
Sunteți medic pediatru, interacționați cu părinți și copii, care sunt satisfacțiile personale pe care le aveți atunci când sunteți în slujba vieții?
Satisfacțiile mele ca pediatru pro-viață sunt enorme și imposibil de estimat. Nu cred că este ceva mai valoros în viața mea decât faptul ca am fost mereu pentru viața copiilor, încă din uterul mamei.
Ca pediatru obișnuit tratezi bolile copiilor deja iubiți și prețuiți de părinți, nu prea ai acces la copiii nenăscuți, care intră în atribuțiile ginecologului. Dar pentru mine, ca fondator al Clinicii Pro Vita, lucrurile au fost diferite, pentru că pacientele noastre țintă au fost tocmai femeile însărcinate, aflate în criză de sarcină.
Faptul că am fost parte la salvarea a peste 850 de copii de la avort este o bucurie pe care nimic nu mi-o va putea umbri vreodată. Faptul că prin fundația noastră am încurajat peste 35 de mii de femei să păstreze sarcina este o altă adâncă împlinire.
O altă împlinire este că mii de tineri, în timpul celor 27 de ani de existență a fundației noastre, au fost încurajați să trăiască o sexualitate biblică.
În ce privește neîmplinirile… îmi pare rău că nu am putut salva mai mulți copii de la avort și că nu am putut face ca toate femeile aflate în criză de sarcină să ajungă la noi, că nu am putut schimba mentalitatea pro-avort a fraților mei români, lucru la care încă mai lucrez și mi-l doresc.
De ce considerați că marșul „Împreună pentru viață”, care va avea loc în 29 martie, ora 11, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, este important și cum ați „convinge” o persoană să participe?
Inițiativa „Împreună pentru viață” face parte din misiunile de bază ale fundației noastre, ea are rolul să conștientizeze societatea românească că viața este mai prețioasă decât moartea, că avortul nu-i niciodată soluția, ci dimpotrivă, este falimentul oricărei soluții.
Chiar dacă pare că societatea este în majoritatea ei pro-avort, adică pro moarte, eu mai cred că avem șanse de a schimba aceasta mentalitate prin conlucrarea tuturor celor ce cred în valoarea vieții umane.
„Împreună pentru viață” este un exercițiu anual de lucrare publică pentru a educa mentalitatea publică pro-viață.
Șansele ca mentalitatea publică să se schimbe începe cu noi, fiecare care suntem pro-viață. Doar atunci când noi toți cei pro-viață ne vom da mâinile unii cu alții și vom fi o voce unitară și clară în societate, vom putea să-i convingem și pe alții că da, viața este ceea ce face schimbarea, nu moartea, nu avortul.
Propaganda avortului se bazează pe minciună și pe manipularea maselor, pe adevăruri trunchiate și interpretări sucite, pe realități crude, îmbrăcate în cuvinte înșelătoare.
Nu pot înțelege cum poate fi cineva pro-avort, adică pro-moarte, iar paradoxul este că nici cei care promovează avortul nu suportă să-și spună că ei sunt pro-moarte, ci ei spun că sunt pentru dreptul femeii de a alege.
Ce minciună incredibilă trăiesc acești oameni! Să îți minți conștiința, înlocuind realitatea cu eufemisme, este o adevărată dramă.
Te zgârie pe suflet să spui că ești pro-moarte, pro-avort, așa cǎ îți adormi conștiința spunându-ți că ești pentru libertatea femeii: ce libertate este aceea care promovează moartea? Până unde poate merge o astfel de „libertate”?
Acesta-i argumentul cel mai puternic care mă convinge că acțiunea „Împreună pentru viață” este total justificată și că într-o zi își va dovedi roadele, tocmai pentru că este adevărul.
În zilele noastre, când propaganda ține loc de adevăr, trebuie să fie cineva care să enunțe adevărul, altfel ne îndreptăm irecuperabil spre extincție.
Alina
